Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am primit un text de la profesorii Yvan Allaire, Ph.D. (MIT), preşedintele Institutului de guvernanţă al întreprinderilor private şi publice (Canada), şi Mihaela Firsirotu, Ph.D. (Mc Gill) Facultatea de management, UQUAM (Canada). Ei critică o eventuală privatizare a CEC şi susţin că performanţa întreprinderilor de stat poate fi ameliorată. Mai jos sunt pasagii din acest text.
Guvernul României, la presiunea FMI-ului, conform presei din România, intenţionează să lanseze un al doilea val de privatizări pe scară largă a marilor întreprinderi de stat care au mai rămas în picioare după primul val. Una dintre cele mai spinoase privatizări este cea a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), singura mare bancă românească comercială universală care nu se află în mâinile străinilor. CEC-ul are 3,4 milioane de clienţi, active în valoare de 3,1 miliarde şi deţine cea mai extinsă reţea de sucursale; practic, din cele 1.000 de sucursale care deservesc regiunile rurale din România, CEC-ul deţine 870! (Roland Berger Consultants, 2010).
Toate băncile austriece, irlandeze, spaniole, germane, britanice, fie ele private sau de stat, au primit injecţii de capital (equity injections) şi credite garantate de guvernele lor a căror sursă a fost deseori fondurile de urgenţă europene şi finanţările FMI puse la dispoziţia ţărilor respective; de exemplu, băncile austriece Erste Group şi Raiffeisen International, care deţin şi controlează cele mai mari bănci din România, au primit de la statul austriac o injecţie de capital, prima de 1,22 miliarde de euro, iar cea de-a doua de 1,75 miliarde. În plus, republica austriacă garantează obligaţiunile emise de aceste bănci până la valoarea de 6 miliarde şi respectiv 10 miliarde de euro. Jumătate din băncile din Polonia sunt deţinute sau controlate de stat. Chiar Canada şi Statele Unite, ţări favorabile pieţei, nu permit străinilor să le controleze băncile.
În Canada nu există control de stat al băncilor comerciale, dar nici un acţionar (sau grup de acţionari cu interese comune) nu poate deţine mai mult de 10% din acţiunile cu drept de vot emise de o bancă, iar investitorii străini, luaţi la un loc, nu pot deţine mai mult de 20% din acţiuni cu drept de vot. Iar Canada este cunoscută a avea cel mai bun sistem bancar din lume, unul dintre puţinele care au rămas neatinse de furtuna financiară din anii 2007-2008. În primul rând, Guvernul român trebuie să declare: CEC-ul nu va fi privatizat în totalitate. În măsura în care profitul nedistribuit nu-i va permite băncii să-şi mărească destul de repede gradul de capitalizare pentru a îndeplini standardele internaţionale (Basel III), Guvernul ar trebui să privatizeze în mod parţial CEC-ul şi numai atât cât să-i permită o capitalizare adecvată. Acţiunile sale trebuie să fie listate la bursă.
Guvernul ar trebui să stipuleze că doar cetăţenii români şi entităţile în proprietatea românilor vor fi autorizate să deţină acţiuni la CEC.
CEC-ul poate juca un rol vital în economia României în calitatea sa de bancă deţinută sau controlată de stat. Unele programe de asistenţă financiară acordată întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi sectorului agricol recurg la garanţii guvernamentale pentru creditele bancare. Aceste programe au fost concepute pentru a ajuta întreprinzătorii şi agricultorii români să acceseze fondurile europene destinate României sub diferitele programe de „convergenţă”. Foarte puţin însă s-a realizat! Aceste fonduri importante, de ordinul miliardelor de euro, rămân nerevendicate şi necheltuite, un adevărat scandal pentru o ţară în agonie precum România.
CEC-ul ar trebui să devină, la solicitarea Guvernului, principalul motor al unui program dinamic de asistenţă financiară şi tehnică pentru întreprinzătorii şi agricultorii care solicită aceste fonduri europene.
