Privatizarea non-tradable

România este țara în care nici ceea ce se producea înainte de 1990 nu se mai face, ceea ce constituie un fapt contrastant față de foștii “colegi” de CAER. Ei continuă să fabrice tot din ceea ce manufacturau anterior și, pe lângă asta, au adăugat multe mărfuri noi.

Iată, așadar, o țară al cărei profil s-a modificat radical în trei decenii și nu în bine, pentru că diagnosticul ce i se poate pune lejer e cel de colaps moral. Reperele autohtone nu s-au mai dovedit credibile pentru noile generații și când se discută la nivel internațional de România e foarte greu de identificat “amprenta genetică”. Cu toate acestea, în momentul de față, nu ne găsim în căutarea unui echilibru intern, ci al unuia din exterior. Chiar dacă acesta nu va veni de acolo, mai ales în actuala conjunctură politică. Echilibrul poate fi atins cu ajutorul resurselor interne, pe baza unor principii de evoluție naturală și aplicabile local, adică fără a adopta modelul francez sau german fără rațiune.

Sigur că aceste lucruri le-am mai spus sub o formă sau alta și am evidențiat inclusiv faptul că în perioada interbelică, deși clasa politică arăta cam la fel, economia se stabilizase și funcționa pe principii autentice de piață.

Din câte se vede, modelul de urmat suntem tot noi, dar aș schimba un pic perspectiva discuției, pentru a o purta în termeni de bunuri tradable și non-tradable. Primele se pot exporta și producerea lor e “validată”, practic, de piețe capitaliste din afară. Din păcate însă, cele mai multe companii românești ce le puteau furniza au sucombat în perioada “Nu ne vindem țara!”. Când au venit ”vremurile” europene și am renunțat la sloganurile naționaliste am realizat privatizarea cu zona non-tradable. Ba chiar am avut grijă să devină așa și ceea ce putea fi tradable. În loc să transformăm resursele energetice în marfă de export, sub formă de plastic sau altceva, le-am dat populației la prețuri care urmează trenduri diferite față de ceea ce se vede pe piețe capitaliste străine. Am abuzat că sunt non-tradable prin intermediul fiscalității, al selecției adverse și al unor instituții create special pentru acest scop.

Puteam foarte bine să importăm materii prime pentru consumul non-tradable și să ne concentrăm industria spre exterior, cam cum au făcut polonezii. Da, numai că pentru asta trebuia să facem exact ca ei, să privatizăm mai ales zona tradable și nu invers. Cam la fel au procedat și cehii, de unde ar rezulta că principalul lor deziderat l-a reprezentat obținerea de sporuri de productivitate pe seama infuziei de capital, nu menținerea controlului politicului asupra economicului, ca-n comunism.

Schismele pe care le avem la nivel politic și care nu se observă în niciun alt stat UE membru sau nu și al Grupului de la Vișegrad evidențiază că, în paralel cu traseul euro-atlantic pe care-l parcurgem, mai avem de rezolvat niște probleme ce țin de cultura și orientarea către valorile românești a clasei politice.