x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pro Patria...redivivus!

Pro Patria...redivivus!

21 Sep 2009   •   00:00

Sâmbăta, la New York, locuitorii deschid ochii pe emisiunea de ştiri a postului de televiziune NBC. De la ora 7.00 la 8.00, NBC NEWS atinge o audienţă de peste 20.000.000 telespectatori. Pentru militarii americani, atât cei din bazele care funcţionează pe teritoriul SUA, cât şi pentru aceia dislocaţi pe alte continente, emite American Forces Network (AFN), brandul Serviciului de Televiziune şi Radio al Forţelor Armate ale Statelor Unite. O structură încadrată cu profesionişti antrenaţi să furnizeze ştiri şi reportaje despre tot ceea ce este nou în viaţa sutelor de mii de componenţi ai forţelor terestre, aeriene, navale şi infanteriei marine.

Începând de sâmbătă, 19 septembrie a.c., la Bucureşti, televiziunea publică a inclus, în grila de programe, la ora 7.00, emisiunea (de doar 20 de minute) dedicată celor interesaţi de evoluţia Armatei României. Este un gest salutar, reparator şi onorant, după ce în ianuarie 2006, cel ce conducea atunci TVR, controversatul Tudor Giurgiu a ...liberalizat micul ecran, eliminând emisiunile realizate special pentru structurile militare. Motivaţia neoficială? La un anumit palat nu era agreată mediatizarea, prin emisiunile respective, a activităţii unor miniştri.

Noul format publicistic al emisiunii "Pro Patria" este apropiat de cel realizat la Televiziunea Bundeswehr-ului, cu diferenţa că acolo durează 30 de minute. Elementul comun? Axarea pe preocupările oamenilor simpli din armată. În cazul emisiunii româneşti, absenţa imaginilor referitoare la agenda publică a titularilor unor posturi civile din Ministerul Apărării Naţionale constituie un act de decenţă.

Tot sâmbăta, după evenimentele din decembrie 1989, TVR difuza o emisiune matinală, de succes, cu doi prezentatori tineri şi fermecători - Ileana Popovici şi Benone Neagoe. Ei aveau harul de a pune " sare şi piper" în dialogurile iniţiate cu cetăţeni obişnuiţi. Aceştia deveneau interlocutori fascinanţi pentru cel supranumit "blândul Ben". Impresionat de prestaţia acestuia, generalul Victor Atanasie Stănculescu i-a propus încadrarea în echipa militară de televiziune. Apariţia abia avansatului maior Neagoe în cadrul emisiunii "Pro Patria" a orientat realizarea reportajelor TV despre militari spre aşteptările românilor obişnuiţi să se închine la biserică şi să creadă în armată. Ulterior, acelaşi jurnalist de excepţie a condus prima echipă "Combat Camera" - din care a mai făcut parte cameramanul Ion Chiţa şi fotoreporterul Cătălin Ovreiu.  Aceasta a acţionat două săptămâni în Afganistan, în perioada când generalul Ioan Sorin superviza, la Kandahar, acţiunile de integrare a batalionului românesc în specificul bazei aliate, cu peste patru mii de combatanţi.

Acum, Benone Neagoe a avut bucuria să asiste la renaşterea acestei emisiuni, ca senior editor al echipei desemnate să urmeze pilda păsării Phoenix. Componenţa acesteia? Alexandru Leaua - autorul excelentului reportaj despre viaţa echipajului unei fregate, Bogdan Răducanu - instruit în SUA la baza destinată specializării personalului util AFN, Vasile Dinu - a activat şase luni în Irak şi ca jurnalist militar, Cristian Dumitraşcu - autorul emoţionantului film despre militarii care au construit Transfăgărăşanul,  Cornel Mituţ - călit 180 de zile în deşertul unui dificil teatru de operaţii, cu apetit pentru subiecte credibile,   Constantin Mireanu - cel mai sensibil reporter şi Anda Vlădoianu -  atentă la concordanţa dintre cuvintele proprii şi imaginile alese pentru ilustrare. Li se alătură "directorii de imagine", respectiv cameramanii Ion Chiţa, Daniel Domenico, George Motoacă şi Dan Vereş, cu filmări de excepţie atât în poligoanele din ţară, cât  şi în teatrele de operaţii. Notă aparte merită Ştefan Bratosin, editorul care "a croit noul chip" al emisiunii "Pro Patria".

Managerul presei militare, dr. Răduţ Bâlbîie mai are de recâştigat o redută, la Radio România Actualităţi. Acolo, emisiunea militară de sâmbătă  a fost redusă doar la câteva minute. La aşa buget, atâta spaţiu editorial! Că tot bătea câmpii un ex-premier:"nu ne atacă nimeni!" De aceea vor amplasa americanii rachete pe nave, în largul litoralului românesc...

Ne trezim la realitate? Militarii au dat "Deşteptarea!", cu "Pro Patria".

×
Subiecte în articol: editorial