x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Probleme freudiene

Probleme freudiene

de Tudor Octavian    |    16 Apr 2008   •   00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier steril e mai respectat decît un nuvelist productiv. Cititorii sînt înclinaţi să vadă în drama personală motivaţia superioară a creaţiei. Harnici sînt şi mecanicii de locomotivă, şi muncitorii de la asfalt, şi bucătăresele din internate. Şi, atunci, de ce să preţuim la un nuvelist hărnicia?



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier steril e mai respectat decît un nuvelist productiv. Cititorii sînt înclinaţi să vadă în drama personală motivaţia superioară a creaţiei. Harnici sînt şi mecanicii de locomotivă, şi muncitorii de la asfalt, şi bucătăresele din internate. Şi, atunci, de ce să preţuim la un nuvelist hărnicia?

Cînd un critic a publicat un articol foarte curajos despre romancierul N., afirmînd că acesta "şi-a pierdut toată forţa creatoare", lumea a luat formularea la propriu, de parcă şi-ar fi pierdut complet vederea sau pe cineva drag. Poate şi pentru că forţa creatoare e de genul feminin. A pierdut prin urmare ceva feminin. Avem de a face cu o situaţie intimă, care ne obligă la compasiune. Criticul ar fi trebuit să precizeze că şi-a pierdut-o din cauza băuturii. Unii devin alcoolici deoarece simt că li se cam duce forţa creatoare, însă la N. n-a fost cazul, pentru că el bea pe ruptelea din liceu şi a fost părăsit definitiv de forţa creatoare cam în aceeaşi perioadă în care l-a părăsit pentru ultima oară şi nevastă-sa. Femeia l-a suportat vreo zece ani. Femeile ştiu să compenseze. Îşi mai găsesc un amant, pleacă pentru o lună, două la mămicile lor, se sacrifică pentru copii, citesc în neştire romane de dragoste sau se uită la telenovele. Dar forţa creatoare, dacă vrea ca să te părăsească, s-a zis! Nu poţi s-o opreşti. Ştiţi ce spune forţa creatoare? Spune: Stai aşa, nenică, tu eşti tot timpul criţă şi cu mintea cleioasă, iar eu să-ţi scriu romanele?! Adio şi n-am cuvinte!

Ce ciudată e viaţa! În loc să fie evitat, fiindcă un bărbat părăsit de o entitate feminină răspîndeşte un miros stătut, romancierul N. s-a bucurat brusc de un plus de consideraţie şi a primit şi mai mult de băut de la cunoscuţi şi necunoscuţi. Fiind în permanenţă ori beat turtă, ori mahmur, a fost părăsit şi de inspiraţie. Romancierii practică un soi de bigamie tolerată. Forţa creatoare îşi face treaba chiar şi cînd inspiraţia e indispusă. La fel, inspiraţia bagă viteză, chiar dacă forţa creatoare îşi ia zile libere. Însă împreună reprezintă o partuză de toată frumuseţea. Cu condiţia ca masculul romancier să aibă grijă de virilitatea lui. Or, N. aici a dat rasol. A spus-o şi criticul, care a băgat de seamă că forţa lui creatoare şi-a luat lumea în cap. Stilul, a observat acesta, nu mai are virilitatea de la debut. Adevărul e că şi la debut stilul umbla cu stimulenţi. Ba din proza americană, ba din aia rusească. Cu stimulenţi, merge un timp. Unii aditivi au un simplu efect de placebo. Nu ştie lumea cum e stilul american şi cum stau lucrurile cu vîna rusească. Cînd l-a luat de bărbat pe N., nevastă-sa a crezut că el inventase erecţia, aşa de frumos povestea despre ea. Unii reuşesc să păcălească pe toată lumea, numai că vine şi o vreme cînd lumea vrea să fie păcălită altfel. Aici e problema, nu la cantitatea de vodcă şi la faptul că forţa creatoare a fugit cu altul. Problema e la public, că e mai capricios la libidou ca o femeie care nu-l citeşte toată viaţa decît pe Freud.

×
Subiecte în articol: editorial forţă creatoare