Procurorul-capac

Cât timp libertatea de exprimare încă mai există, iar vreun Raport MCV scris cu pixul Monicăi Macovei, al Vivianei Reding şi al altor "apărători ai valorilor democratice" încă n-au jugulat-o, o să-mi permit câteva observaţii de cetăţean cu drepturi depline al UE chiar şi în chestiuni care vizează sistemul de justiţie, în primul rând Parchetul, din România. Am avut senzaţia că la Judecătoria sectorului 4, unde se dezbătea cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, se derula de fapt o farsă avându-l ca protagonist pe cine altul decât reprezentantul DNA. Greu de imaginat înverşunarea cu care procurorul s-a pus de-a curmezişul oricăror argumente nu doar de bun simţ, ci logice şi procedurale, care susţineau cererea. Aş spune chiar că a lăsat impresia că nici barem nu îndeplineşte vreo comandă a şefilor săi ori e sub influenţă politică, ci că are o răfuială personală cu petentul, răfuială care va fi avut rădăcinile în vreo notă slabă sau vreo restanţă cu care să-l fi pocnit profesorul Năstase în timpul facultăţii.
Dar, probabil, mă duce gândul prea departe şi omul pur şi simplu era servant conştiincios al ideii că "Năstase trebuie să rămână după gratii". Nu se explică altfel trăsnaia procurorului de a pune la îndoială - cu ce îndreptăţire academică?! - valoarea ştiinţifică a studiilor şi cărţilor scrise în detenţie de o autoritate aşa cum e recunoscut în ţară şi peste hotare Adrian Năstase. Nu are nici o noimă, ci îl face de râs pe acelaşi procuror disocierea aberantă între "inculpaţii-inculpaţi" şi "altfel de inculpaţi". Şi alte asemenea găselniţe care au pus capac unei făcături care dau acestei afaceri judiciare caracterul real de afacere politică.

Nu ştiu, când transmit redacţiei textul, decizia completului de judecată. Oricum, deja a respins susţinerile năzbâtioase ale procurorilor. Dar, desigur, DNA va persista în încrâncenarea sa şi, în varianţa unui vedict favorabil lui Adrian Năstase, îl va ataca în recurs la Tribunalul Bucureşti. A cărui hotărâre va fi definitivă şi va confirma sau infirma prea multele suspiciuni că întregul proces are determinare politică. Nu o să insist, dar va rămâne în analele justiţiei române modul în care ICCJ a admis DNA citarea a... o mie de martori, în timp ce respingea pe capete solicitările apărării. Nu o să mai pedalez, e jenant pentru completul de la instanţa supremă, faptul că i-a trebuit o jumătate de an spre a-şi redacta decizia, deşi era de presupus că, atunci când s-au pronunţat, magistraţii respectivi aveau în minte limpezi argumentele pe care se bazau.

Eliberarea condiţionată a lui Adrian, fără şicane absurde şi neprofesioniste din partea DNA, ar fi putut fi un pas spre debarasarea de bănuiala că în unele săli de judecată bate alt vânt decât cel al legii, al conştiinţei magistraţilor. Astea sunt chestiunile de esenţă care ar trebui să preocupe CSM, dar în primul rând corpul judecătorilor şi procurorilor. Preşedinţi de ţară cu tendinţe discreţionare au mai fost şi vor mai fi, şefi de parchet cu urechea lipită de telefon, de asemenea, procurori şi chiar judecători porniţi să-şi construiască o carieră pe eşafodaj nu profesional, ci de obedienţă faţă de politicieni - aşijderea. Dar nu cred că există vreunul din ei care să nu fi auzit că dreptatea trebuie să supravieţuiască oricare ar fi preţul: "Fiat justitia, pereat mundus!".