Un octogenar, care tocmai si-a vandut casa si curtea plina de ciresi, fiindca erau prea mari si prea trudnice pentru un om ca el, singur si neajutorat, ia inca o hotarare importanta. Prima a fost cand s-a mutat in garsoniera unde are totul de-a gata, si apa calda, si calorifere fierbinti, si baia aproape de pat. A doua e si mai importanta. De aceea, batranul se invarteste toata ziua prin odaie, nervos, uitand sa-si ia pastilele si cu ochii pe telefon, desi de ani de zile nu-l mai suna nimeni.
E seara in care isi va spune pentru ultima oara rugaciunea. I s-a rugat lui Dumnezeu, seara de seara, din duminica aceea trista cand a implinit 6 ani, iar bunicul dinspre mama a fost atat de bucuros ca a apucat sa-l vada mare, ca a facut infarct si a murit. "Astazi - a zis atunci maica-sa - o sa te invat cum sa te rogi, sa-i ceri lui Doamne-Doamne sa-l primeasca pe tataie in rai". Pe alti copii mamicile lor ii invatau o rugaciune standard, si asta era tot. Cu el, maica-sa s-a purtat vreme de doi ani, pana a inceput sa se descurce si fara sfaturile ei, ca o adevarata profesoara de rugaciuni. In fiecare seara avea ceva de corectat. De adaugat sau de scos un nume de pe lista celor care trebuia ajutati de Dumnezeu. Maica-sa era foarte minutioasa cu cererile catre Cel de Sus, minutioasa si harnica. La masa luau loc - copii, parinti, bunici si unchi - cam zece persoane zilnic, iar maica-sa se ingrijea sa fie toata lumea multumita. Masa era ca o rugaciune cu toate punctele de pe ordinea de zi rezolvate de Dumnezeu, mama fiind doar persoana care gestiona corect darurile. "Ce ciorbita buna de oase avem azi - spunea ea - , sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat-o!"