x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Profesorii de Socialism ştiinţific

0
Autor: Tudor Octavian 11 Ian 2011 - 18:22

Colegul meu, Radu, era un caz. Am devenit prieteni, fiindcă şi eu eram un caz. Numai că, faţă de situaţia în care se găsea el, situaţia în care ajunsesem eu, făcându-mi-l prieten pe ostracizatul facultăţii, era un caz de normalitate.

La 40 de ani, Radu era un fost condamnat politic, care lua viaţa de la capăt urmând filologia la zi. Cei­lalţi colegi nu împliniseră 20 de ani. Ca să poată fi sigur de o repartizare în Bucureşti, vârst­­­nicul şi stigmatizatul meu pri­e­­ten trebuia să aibă, în toţi anii de fa­­cultate, zece pe linie. În faţa unui zece absolut, orice comisie ar fi de­­venit binevoitoare. Aşa credea Radu. Singurul examen de care Ra­­du se temea era acela de Socia­lism ştiinţific, unde un profesor obez, cu nişte ochi de chinez şi oche­­lari de miop, cu lentile groase şi încercănate, ne spunea că pentru el convingerile contau mai mult decât cunoştinţele.

Profesorul acela de Socialism ştiin­­ţific avea mâini, avea picioare, nu vorbea bâlbâit, totuşi eu îl con­si­­deram un infirm, cu probleme ma­jore de raportare la oameni. Pe vre­mea aceea, contam mai mult pe intuiţii. Mai târziu, m-am întrebat ce motive ar fi avut un om cu o judecată sănătoasă să se facă pro­fesor de Socialism ştiinţific. Şi am conchis că optau pentru o pro­fe­sie bazată de la un cap la altul pe minciună şi resemnare numai per­soanele vulnerabile la caracter. Cei care se ştiau refuzaţi de toa­­te profesiile pe care le-ar fi do­rit, oportuniştii şi tâmpiţii. Profeso­rul nostru de Socialism ştiinţific avea câte ceva din toate catego­rii­le. În plus, inversase raportul din­tre cunoştinţe şi convingeri.

Prietenul meu Radu mi-a cerut să fiu de faţă la discuţia de princi­piu pe care voia s-o poarte înaintea examenului cu profesorul mi­op şi buhăit. După cum probabil ştiţi, i-a zis Radu, când am rămas nu­mai noi trei în cancelarie, am fă­cut puşcărie din motive politice. Deşi am fost închis opt ani, păstrez ace­leaşi convingeri, ca în ziua în care am fost arestat. Deoarece nu-mi pot permite să capăt altă sdumneavoastră pe de rost. Vă pro­­pun ca, în ce mă priveşte, să nu insistaţi să-mi aflaţi convinge­rile. Vă rog res­p­ectuos să nu mă în­tre­baţi ce cred eu despre socia­lism, deoarece am să vă răspund că e un căcat şi o crimă. Miopul a căs­­­­cat mari ochii lui mi­titei, ne-a zis că, într-o ţa­ră care construia so­­­­­­ci­a­lismul, con­vinge­rile erau foar­­­­te importante şi că so­cotea fe­lul în care i se adresa Radu ca pe o ameninţare. Sunt curios, a zis pro­­­fesorul, ce-o să faci dacă o să-ţi dau nota nouă. Umflatul nu era nu­­­­mai in­firm su­fleteşte, oportunist şi do­bitoc, ci şi cinic. Cu vocea lui de om care, după opt ani de Canal şi de Aiud, nu mai avea nici un mo­­­­tiv să se enerveze şi să se preci­pi­­te, Radu a răs­puns: Am fost con­dam­­nat pentru suspiciunea de a fi îm­puşcat un nenorocit de bol­şe­vic. De fapt, chiar l-am împuşcat. Şi nu unul, ci mai mulţi. Dacă nu-mi daţi nota ma­ximă, o să vă ucid.

Profesorii de Socialism ştiin­ţi­fic mai aveau o problemă. Ştiind că nu-i iubea nimeni, erau răz­bu­nă­tori. Radu a primit nota 10, dar mie dobitocul mi-a dat 8. Pentru cunoştinţe, pentru că la convingeri eram descoperit, de vreme ce am stat cinci ani în aceeaşi bancă, a „specialilor”, cu Radu.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de