Profesorul lui Omar Hayssam

Când Omar Hayssam se chinuia să devină în România erou naţional, oferindu-se să-i aducă teferi, acasă, pe cei trei jurnalişti răpiţi în Irak, dădea conştiincios raportul în Siria despre cum evoluau treburile. La 4 aprilie 2005, "Bassam" l-a sunat pe Hayssam şi l-a luat la rost şi, mai mult, i-a atras atenţia imperativ să "nu-l lase pe Munaf" şi să fie atent la ce scriu ziarele din România despre el. Ambiţiosul Omar Hayssam a răspuns docil: "Noi ne facem datoria, ziarele să latre în continuare, mâine când se vor întoarce le vom închide gura la toţi". "Bassam" a mai fost curios să afle când estimează interlocutorul lui de la Bucureşti că se va produce eliberarea jurnaliştilor şi dacă "subiectul celălalt" a fost amânat. La rândul său, Hayssam i-a dat asigurări lui "Bassam" că planul avut în vedere este în continuare în vigoare şi se lucrează la el.

În aceeaşi perioadă, în Irak, forţele coaliţiei înregistrau pierderi grele din cauza insurgenţilor atribuiţi Al-Qaida, dar şi multiplelor grupări locale. Totodată, răpirile nu mai conteneau, cei prinşi erau decapitaţi, iar Irakul părea să devină un nou Vietnam pentru Armata SUA. Într-un teatru de operaţii cu lupte de asemenea intensitate, nimeni nu se poate plimba printre gloanţe şi bombe aşa, hai-hui, fără măcar să fie monitorizat. Când moartea te pândeşte de peste tot, orice detaliu contează, mai ales prezenţa unor jurnalişti într-o anumită zonă. Să nu uităm faptul că strategii şi comandanţii americani arătau insistent înspre Siria şi Iran ca fiind vinovate de întreţinerea acestei stări de haos. Interesele de moment ale Damascului şi Teheranului vizau orice altceva, numai un Irak stabilizat de americani nu.

Din raportul dat de Omar Hayssam lui "Bassam" reiese că în Siria se ţinea sub strictă observaţie răpirea celor trei cetăţeni români, iar Hayssam căuta cu tot dinadinsul să iasă în evidenţă ca personajul cel bun. Ulterior, lucrurile s-au complicat în Irak, iar reţelele de răpitori s-au schimbat şi Omar a pierdut controlul. La doar două zile de la acea convorbire, Hayssam a fost arestat la Bucureşti.

Mai puţin băgat de seamă este faptul că răpirea jurnaliştilor români a jucat un rol hotărâtor în situaţia operativă şi a rezolvat  foarte multe lucruri chiar în Irak. După închiderea cazului şi prinderea făptaşilor, în Irak s-a terminat cu răpirile şi multe dintre celulele teroriste au fost anihilate.

Dispariţia lui Omar Hayssam din România poate fi pusă în corelaţie mai ales cu celălalt dosar al său, cel "strict secret", aşa cum îl cataloga procurorul general de atunci, Ilie Botoş. Graţie informatului avocat israelian Mordechai Tzivin, ne-a fost dat să aflăm că Omar Hayssam intermedia vânzarea de arme din Federaţia Rusă în Siria, ţara sa de baştină. Acelaşi avocat spunea că Omar Hayssam a fost trimis în România de serviciul de spionaj al Siriei. Şi a reuşit să îşi facă bine meseria sau cel puţin a fost tolerat din anumite considerente, având în vedere că a ajuns frecvent să îl însoţească pe fostul preşedinte Ion Iliescu ca om de afaceri în delegaţii oficiale. Însă o dată cu intrarea României în NATO a trebuit ca "breşele" să fie astupate.

"Eliberarea" lui Omar Hayssam din puşcăria din România s-a produs la puţin timp după ce însuşi ministrul de Externe al Siriei a ajutat şi urmărit personal repatrierea a aproape 1.000 de români surprinşi de războiul izbucnit în Liban, în urma ofensivei israeliene. Evacuarea din Liban a cetăţenilor români a fost considerată la vremea respectivă una model de comunitatea internaţională şi nu se putea desfăşura atât de rapid fără ajutor sirian. Mesagerul autorităţilor române a fost ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, astăzi director al Serviciului de Informaţii Externe. Dar aceste lucruri nu pot fi spuse de preşedintele României, oricum s-ar numi el. Din raţiuni de stat.