x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Profesorul repetent de analfabetism, minciună şi cinism

0
Autor: Adrian Păunescu 02 Noi 2009 - 00:00
Se conturează, cu din ce în ce mai mare violenţă, noul înţeles al noţiunii de profesor, în condiţiile politice ale României de azi. Astfel, profesorul nu mai este omul învăţat care îi învaţă şi pe alţii. Nu mai este înţeleptul care dă lumină celor atinşi de întuneric. Nu mai este directorul de conştiinţă care se jertfeşte pe sine pentru a aduce comunitatea pe calea cea bună. Dimpotrivă, profesorul devine - în folclorul contemporan - capul răutăţilor. Cea mai înaltă expresie a ipocriziei şi mârşăviei. El manipulează oameni, evenimente şi bani, strigând în acelaşi timp la popor că e urât să manipulezi oameni, evenimente şi bani. Profesorul de analfabetism, minciună şi cinism, predă zilnic lecţia lui de analfabetism, min­ciună şi cinism. Îşi afişează figura asimetrică pe toate gardurile (inclusiv pe cele electronice!) şi se supără pe câinii comunitari care o văd şi se simt mai uşori, trecând pe lângă ea. N-are ruşine, nici în părţile intime. Ţara, pe care se întâmplă să o mai administreze încă o lună, s-a cocoşat de tot, sub mersul lui concomitent-în-două-părţi. Într-o odaie cu ecou bun, s-a apucat să-l strige pe un cetăţean "găozarule!", iar ecoul, cu multă fidelitate, i-a răspuns "găozarule". Ulterior, nici n-a mai trebuit să strige, că ecoul se ţinea după el.

Fatalmente, profesorul e prezent în scrisorile şi convorbirile multora dintre contemporanii săi, mai buni sau mai răi. De acolo, din ce spun sau scriu aceştia, reies cu mai multă claritate îndeletnicirile acestui răufăcător bine disimulat. Păcălit de profesor, că nu va sta mai mult de o lună în gherlă, Hayssam întreabă după câteva luni, pe un prieten de afară, ce are de făcut, că profesorul îi spusese să tacă şi vine anchetatorul să-l întrebe, iar el nu ştie ce să răspundă. Oare de ce era aşa de interesat domn profesor ca un elev al său să nu vorbească? Aveau ei ceva în comun şi nu se cuvenea ca acele secrete să ajungă la opinia publică? Parcă dintr-o ţară ca a noastră ieşise bancul sinistru, potrivit căruia la început îl bătuseră pe arestat să spună, iar apoi îl băteau să nu mai spună. Ce marcă de lacăt pune profesorul pe gurile unor complici ai săi? Cu ce îi ameninţă? Cu ce îi şantajează? Este această teroare un detaliu democratic, din ghergheful de fier forjat al stalinismului relansat?

Ce rost au toate ascunzişurile, secretizările, blocajele sub care sunt ţinute toate aceste fapte de arme ale profesorului? Dumnealui nu în­ţe­lege că, fie şi împotriva unui strat kilometric de plumb, aşezat deasupra lor, faptele tot vor ieşi la lumină? Dacă nu sunt aranjamente objecte, între profesor şi diverşi elevi ai acestei clase putrede, de ce nu se merge la cifre, şi la date, şi la mărturii? Nu cumva odiosul scenariu al răpirii avea ca finalitate scoaterea unor bani din vistieria ţării şi abstractizarea adresei la care au fost trimişi, şi a numelor celor care i-au ma­ne­vrat? De ce trebuia să plece Hayssam, la in­di­ca­ţia expresă a profesorului, vreau să zic a pre­şe­dintelui, în America? Era vinovat? Atunci, cum îşi putea permite un cetăţean, fie el şi profesor, fie el şi preşedinte, să dea soluţii de eva­dare unui vinovat? Nu era vinovat? De ce, în acest caz, "capo di tutti capi" dorea să-l facă fu­git ca să pară vinovat în ochii întregii opinii publice?

De când se bagă un preşedinte de ţară în asemenea mizerii de casă de curve? Cât timp vom mai fi păcăliţi? Ar fi posibil, în alte ţări, ceea ce se întâmplă la noi? Chiar aşa de inerţi şi delăsători suntem, încât nu ne verticalizăm, o dată pentru totdeauna, să îi spunem derbedeului - oricare ar fi el - să părăsească ringul? Pentru ce fel de creiere sunt îndrugate verzile şi uscatele oligofrene spuse băsesciene, că de aia era el în relaţii apropiate cu Hayssam, că auzise că arabul a fost în avion cu Iliescu? Şi? Ce-i cu asta? Poartă Traian Băsescu  un număr la pantofi numai pentru că l-a purtat şi Iliescu? Acest învârte-tot, acest alambic primitiv, acest microorganism insinuat în toate ale noastre, de la telefoane până la cearceafuri, nu mai trebuie menajat! Profesorul trebuie scos în faţa clasei, să-şi ceară iertare şi să plece la pescuit rechini de acvariu, că sunt prea multe aiurelile şi abjecţiile definitiv legate de numele lui, al rudelor lui şi al camarilei lui.

Nu se putea să nu ni se întâmple nouă, tot nouă, această ruşine: profesorul să fie stăpânul butoanelor teroriste. În zadar dă el din mâini de parcă vrea să se apere de muscă.

Îl încalecă, din toate părţile, ecourile faptelor sale. Mai există câţiva membri ai partidului său, care se prefac a nu gândi la prăpădul în care i-a băgat acest profesor repetent, bolnav de lăcomie şi de orgoliu. Dar ei, aplaudacii lui, şi cei care îl sprijină în dialogurile televizate, cei mai mulţi dintre congestionaţii portocalii, nu ştiu cum să fugă, să scape de acest coşmar, care hăhăie.

Probabil că, nu foarte târziu, toate aceste peceţi se vor rupe şi adevăruri monstruoase vor ieşi la lumină. Ce poate fi mai acuzator decât aceste rânduri ale lui Hayssam trimise din închisoare doctorului Yassin, emisarul asumat oficial al lui Traian Băsescu în criza ostaticilor: "Ştiu că «profesorul» este plecat în America şi că este posibil să nu-l poţi fi întâlnit, dar, precum ştii domnul Nastasiu este plecat în Irak, iar când se va întoarce trebuie să dau o declaraţie în faţa dânsului cu privire la ce s-a întâmplat şi nu ştiu ce să-i spun (ce să-i declar) şi asta pentru că mi-ai spus, când ne-am întâlnit ultima dată, că ar fi spus «profesorul» să nu dau nici o declaraţie acum şi că-mi vei spune tu sau altcineva cum trebuie să fie această declaraţie". Deci procurorul stabilea cu profesorul ce să spună şi ce să nu spună arestatul. Stat de drepţi, că de drept nu e!

Mai e ceva de nuanţat? Aşa se fac dosarele în România, la indicaţiile profesorului? Ce e o anchetă? O lecţie de dictare? Aşa îşi dau arestaţii declaraţiile, conform ordinului prezidenţial? Mai avem dreptul să credem ceva din tot ce s-a anunţat oficial despre criza ostaticilor, despre aşa-zisa vinovăţie a lui Hayssam şi despre eroismul lui Băsescu? Totul e murdar şi bolnav, în această afacere. Dar mai e o spe­ranţă: dacă preşedintele nu e profesorul, el, adică preşedintele, are obligaţia să ceară autorităţilor anchetarea profesorului, măcar pentru toate aceste incriminări care-l privesc. Să se ferească însă de oglinzi. S-ar putea să descopere în ele că preşedintele este însuşi profesorul. Ruşine! Silă! Dezgust! Să vină gunoierii!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de