x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Profitori şi proşti

0
Autor: Tudor Octavian 15 Iul 2008 - 00:00

Dacă revoluţiile ar fi puse la vot, ele n-ar mai avea loc.



Dacă revoluţiile ar fi puse la vot, ele n-ar mai avea loc.

Revoluţiile vin pe o stare de aşteptare explozivă, dar numai tensiunea e aceeaşi la toată lumea. Aşteptarea e atît de diversă, că toate revoluţiile o înşală. După orice revoluţie proliferează proverbele dezamăgirii. Oamenii îşi exprimă dezamăgirea cu aceleaşi cuvinte, deşi se referă la lucruri foarte deosebite. O frază pe care am auzit-o de multe ori în medii diferite pare a concretiza o întreagă filozofie a dezamăgirilor. E o frază care confirmă butada că adevărul poate fi şi o inepţie care face carieră.

Doi bărbaţi nu tocmai sărăcăcios îmbrăcaţi au ieşit pe uşa unei bănci zicîndu-şi cu obidă: "Vezi, mă Ioane? Profitorii o duc bine mersi, iar proştii ca noi, tot cu proştii!". Ce am reţinut la cei doi nemulţumiţi n-a fost faptul că arătau ca nişte afacerişti din categoria mică spre medie, ci tonul. Dacă n-ar fi avut o treabă la bancă, puteai să juri că au avut treabă într-o cîrciumă. Nemulţumirea lor făcea parte din categoria celor care se mărturisesc la un pahar. Mai bine zis, după mai multe pahare, cînd nimeni nu mai ascultă pe nimeni, însă toţi se simt împliniţi, fiindcă au putut să-şi spună oful. Zicători despre profitori şi despre fraieri sînt multe şi din toate răzbeşte ideea că lumea se aştepta ca răsturnarea unui regim dictatorial să producă şi o inversare a situaţiilor: profitorii să fie pedepsiţi, iar oamenii buni, oamenii simpli, care au fost năpăstuiţi de viaţă, de sistemul politic sau de şefi să fie recompensaţi cu pensii şi lefuri mari, cu bunurile care au aparţinut celor daţi jos. Neştiind cum se trăieşte în lumile democratice, România aştepta de fapt o dictatură darnică, dispusă să repare vieţi şi aşteptări şi hotărîtă să-i pună la punct pe indivizii cu caractere rele.

Profitorul, în concepţia românului dezamăgit de aceşti 18 ani de democraţie aproximativă, e insul care n-a stat ca tot omul la rînd, aşteptînd să primească de la stat porţia echitabilă de fericire, ci a dat buzna la grămada de bani, stricînd idealurile naţiunii. Prin proşti nu trebuie să înţelegem nerozi şi naivi. Există o mulţime de zicători care o ajută pe aceea citată mai sus. Cum ar fi: "Păi nu e prost cine-i corect?". Prin urmare, proştii sînt oamenii care cred în stat, care respectă legile, stau frumos la coada unde se dau drepturile, nu-şi pierd niciodată încrederea într-un stat perfect, dedicat bunăstării generale, ca să descopere că au stat degeaba cuminţi la locurile lor, deoarece profitorii s-au înfipt în faţă şi au luat ce era mai bun! "Vezi, mă Ioane – zice prostul – că m-am luat după de-alde tine şi am rămas prost, cînd puteam să fiu şi eu ca alţii, deştept!" Împărţirea aceasta a societăţii în săraci, dar cinstiţi şi bogaţi profitori are la bază memoria unui comunism care n-a fost bine aplicat. Dacă ar fi fost bine pus în practică, el ne-ar fi făcut pe toţi înalţi de 1,90 m, am fi avut toţi salarii de 10.000 de euro, am fi trăit toţi 90 de ani, ca să ne fi putut bucura de pensia de 5.000 de euro, plus bonurile de masă şi gratuitatea la tramvai. Iar ce-i mai important e că am fi avut pace socială şi nimeni n-ar mai fi simţit nevoia s-o ia înaintea nimănui.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de