x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Profituri verzi

Profituri verzi

de Daniel Apostol    |    20 Ian 2020   •   07:30
Profituri verzi

Cum să faci afacerile să fie cât mai prietenoase cu climatul, cât mai responsabile cu natura? Liderii lumii se întâlnesc în cea de-a 50-a ediție a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, pentru a încerca să descopere împreună rețeta de a obține „profituri verzi”. WEF reafirmă anul acesta ideea originară din 1971 și anunță un nou manifest (al doilea după cel din 1973) care să reamintească atât conducătorilor, cât și locuitorilor întregii planete că mediul de business ar trebui să servească tuturor părților implicate (stakeholders) - clienților, angajaților, comunităților și, în aceeași, măsură acționarilor (shareholders). În 2020, Forumul de la Davos readuce pe firmament conceptul de stakeholder capitalism-capitalism al tuturor părților interesate. „Implicați responsabil pentru o lume unită și durabilă” este, de altfel, tema ediției și are șase direcții prioritare:

         Ecologia - cum să mobilizăm mediul global de afaceri să răspundă eficient la schimbările climatice și să asigure măsuri imediate de protecție a biodiversității în aer, pe sol și în oceane.

         Economia - cum să scăpăm lumea de povara datoriilor pe termen lung și să menținem economia funcționând într-un ritm care să permită o mai mare incluziune.

         Tehnologie - cum să creăm un consens global cu privire la implementarea tehnologiilor celei de-a patra revoluții industriale și să evităm un așa-zis „război tehnologic”.

         Societate - cum să recalificăm și să supracalificăm un miliard de oameni în următorul deceniu, oferindu-le astfel locuri de muncă pentru viitor.

         Geopolitica - „spiritul de la Davos” poate crea punți de soluționare a conflictelor din zonele fierbinți; cum să generăm reuniuni informale, care să deschidă calea unor reconcilieri istorice.

         Industrie - cum să fie ajutate afacerile să creeze modelul de business reclamat de a patra revoluție industrială; cum trebuie ghidată și condusă o firmă într-o lume expusă tensiunilor politice și determinate, deopotrivă, de schimbări tehnologice exponențiale, precum și de așteptările din ce în ce mai mari ale tuturor părților interesate.

         Așadar, cei mai importanți lideri din politică, afaceri, societate civilă, mediul academic, mass-media și arte se strâng, săptămâna asta, în stațiunea elvețiană să încerce răspunsuri concrete la problemele de mai sus: 3.000 de participanți din 117 țări ale lumii, incluzând 53 de șefi de state și guverne.

         Pericolul de a da în clocot este iminent, iar urgența răspunsurilor, pe măsură. Oamenii din toată lumea trăiesc sentimentul că elitele i-au trădat, iar liderii lumii trebuie să facă un efort real să-și recâștige mulțimile și să împace omenirea cu planeta pe care locuiește. Davos-ul lui 2020 trebuie să ne spună rapid formula „profiturilor verzi”.

 

×