x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Promisiunile guvernanţilor: triplu zero!

Promisiunile guvernanţilor: triplu zero!

de Dan Constantin    |    24 Aug 2011   •   21:00

Un interviu acid, dat ziarului Le Monde de Daniel Cohn-Bendit, figura proeminenta a stangii franceze, face o analiza a credibilitatii guvernantilor in fata pietelor financiar-bancare. Titlul, pe care l-am imprumutat de la co­tidianul francez, arata ca increde­rea pietelor in guvernantii UE nu este AAA, ci OOO. Celebrul triplu A al stabilitatii absolute este de­punctat pana la desfiintare, in tri­plu zero! Rating simbolic pentru a sub­linia esenta crizei actuale: con­flic­tul dintre politica si bani. Fostul lider al miscarii studentesti din mai ’68, acum europarlamentar al Verzilor, critica aspru guverne­le din UE care dau semnale contra­­dictorii bancherilor si in­ves­titorilor. Politicienii au spus ca nu vor finanta suplimentar deficitul Greciei dar au votat pentru un nou ajutor de urgenta pentru sta­tul in stare de cvasifaliment.

Dupa intalnirea Merkel-Sarkozy de saptamana trecuta, si declaratiile lor linistitoare, bursele au plonjat spre cote de alarma. Cei doi isi asuma rolul de salvatori ai euro, dar ei nu re­pre­zin­ta si nici nu controleaza in integritate zona euro.

Propunerile pentru asanarea da­toriilor suverane din spatiul euro prin emiterea de eurobligatiuni pentru a for­ma o piata ordonata, care sa elimi­ne operatiile speculative se afla inca in discutie desi Merkel si Sarkozy au res­pins ideea acceptata insa de Banca Central Europeana. Mecanismul de de­cizie – prin consens – se arata greoi in cazurile de urgenta, cand trebuie in­troduse masuri coercitive, de or­donare a cheltuielilor bugetare, care ali­menteaza datoriile suverane. Tarile UE in general si cele din zona euro in spe­cial nu au politici comune fiscale, au doar cativa indicatori (deficit 3%) care nu au angajat politicile si guvernele nationale. Discrepantele dintre pro­misiunile guvernantilor, ale de­claratiilor comune si masurile de asa­na­re a datoriilor sunt privite cu ne­in­cre­dere tot mai mare de investitori. Sen­timentul de teama se traduce ra­pid in piata bursiera, stirile alarmante, false, pot produce in cateva ore pier­de­ri uriase. Diversiunea lansata de un cotidian englez la adresa Soc Gen a determinat o scadere de 22% a ti­tlu­ri­lor bancii, nerecuperata decat pa­r­ti­al dupa scuzele celor de la Daily Mail.

Caile de reducere a datoriilor sunt inca in dezbaterea guvernelor si in ciorba declaratiilor fara efect se baga si politicienii romani. Puterea pe­daleaza pe austeritate si mai atroce. Opozitia doreste nu curbe de sacrificiu aplicate doar salariatilor si pensionarilor, ci o reechilibrare a veniturilor prin impozite echitabile, elimi­na­rea cheltuielilor aberante si redu­cerea coruptiei din sistemul fiscal (vami, evaziune). Traian Basescu, la un sprit de vara in Delta, proclama moartea actualei UE si cere transformarea ei in Statele Unite ale Europei, in doi-trei ani. Tot o diversiune electorala – ce sa ne mai chinuim cu ale­geri nationale la care se prefigureaza o catastrofa pentru PDL si UNPR, daca urmeaza sa avem institutii la ni­velul Europei Unite?

Vorbe de vara, canicula, concedii, stele pe rochii scumpe, campuri batute! Triplu zero.

×
Subiecte în articol: editorial