x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prostia concurează hoţia

0
Autor: Dan Dumitrescu 26 Mai 2010 - 00:00
Vigoarea înrădăcinării în viciu caracterizează durabil fotbalul nostru cel natal. De aceea, acuzaţiile de blat au stat în siajul multor meciuri din campionatul recent încheiat. În conştiinţa colectivă, acuzaţiile de blat nu beneficiază nici măcar de îndulcirea suspiciunii. Certitudinile sunt suverane. Iar când însuşi preşedintele LPF, domnul Dumitru Dragomir, garantează, sub cuvânt de onoare, că am avut de-a face cu cel mai curat campionat din istorie, că numai nebunii mai pot discuta despre blaturi într-un campionat mai corect ca niciodată, mai că-ţi vine să crezi că nebunii nu sunt chiar nebuni.

Mai că-ţi vine să crezi că ei sunt cei care au dreptate. Pentru că preşedintele ligii, în trecutul său un ilustru miliţian al cooperativei, vorbeşte doar din interes. Vorbeşte de obicei numai atunci când vrea să ascundă gunoiul sub preş. Iar oamenii cu scaun la cap nu mai cad în plasa unor astfel de strategii jegoase. Ei ştiu să-i traducă corect spusele.

Mărturisesc că deseori am polemizat amical cu cei care îmi păreau prea grăbiţi atunci când lansau acuzaţia de blat în legătură cu vreun meci sau altul. Eu susţineam ideea precarităţii alarmante a fotbalului jucat în prima ligă şi chiar credeam că acuzaţiile de blat nu fac decât să scuze prostia.

Între timp mi-am mai revenit.
Dar nici acum nu pot fi categoric. Dacă mi s-ar cere să caracterizez printr-un singur cuvânt campionatul recent încheiat nu aş şti ce să aleg între prostie şi hoţie. Doar când observ că nici hoţii nu mai sunt ce-au fost odată, dacă iau în calcul faptul că făptaşii ciordelii ieftine au luat locul unor rafinaţi ai aranjamentelor, prostia pare să câştige teren, pare să detroneze hoţia în ierarhia calificativelor pe care le merită defunctul campionat.

Despre prostie, o prostie veselă fără voie, putem vorbi şi atunci când împricinaţii fotbalului se dau în fapt. Priviţi puţin spre mascarada de la Piteşti. Acolo unde nişte procurori incapabili să-şi facă treaba ca lumea, incapabili să adune probe temeinice ale acuzării se scot pe seama neghiobilor. Se scot pe seama pârâcioşilor din fotbal care dau extemporale la greu. În stare de arest preventiv sau doar ca navetişti ai cauzei. Nu ştiu dacă instanţele de judecată vor ajunge vreodată la verdicte definitive şi irevocabile. Nu ştiu nici dacă strigarea catalogului este completă sau dacă va urma, aşa cum se zvoneşte, şi un al doilea val al împricinărilor. Ştiu însă că verdictul opiniei publice funcţionează deja. Hoţia şi prostia sunt tot acolo şi tot împreună.

Dumitru Dragomir are dreptate. Dar la adevărul spuselor sale ajungi numai atunci când îl traduci ca lumea. El zice că avem un fotbal mai curat şi mai corect ca niciodată. Aşa e! Aşa e dacă avem încredere în sinceritatea declaraţiilor prin care Adrian Porumboiu şi Marius Stan înviorează o vacanţă care altfel ar fi lâncezit în plictis. Acuzaţiile lansate de cei doi nu lucrează decât în favoarea corectitudinii şi a curăţeniei. Şi ele numai aparent sunt contradictorii. În fapt, sunt complementare şi deopotrivă în slujba adevărului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de