x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Proverbele gestionarilor

0
Autor: Tudor Octavian 21 Oct 2009 - 00:00
Proverbele ar trebui să aibă şi instrucţiuni de folosinţă. În multele culegeri de proverbe şi zicale înţelepte româneşti, clasificările nu ţin seamă de stările sociale care le-au generat. Proverbele săracilor sunt amestecate, din raţiuni tematice, cu acelea ale bogaţilor. Şi la fel ca în munca de detectiv, trebuie să te întrebi citindu-le cărei categorii sociale îi pică bine înţelepciunea lor.

Numai că nu se oboseşte nimeni să desluşească înţelesurile, cu valoare de concluzii şi de îndreptare pentru viaţă, ale celor mai circulate proverbe. Am citit de curând memoriile unui gestionar din fostul comerţ de stat, un om fără carte, dar având şcoala unui anume tip de viaţă. Viaţa oamenilor care se descurcă. Ca să te descurci, trebuie să te naşti încurcat. Pentru cele două etape ale existenţei sale, cea de încurcat şi aceea de descurcăreţ, autorul memoriilor are în stoc, ca orice gestionar, şi nişte proverbe ajutătoare, care ar fi să-i confirme judecăţile şi faptele. Fostul gestionar şi-a dat seama că fiecărui proverb îi corespunde un contra-proverb, aşa cum în chimie fiecare acid are o bază. La un moment dat spune: "Vorba aceea, fă-te frate cu dracu' până treci puntea". La câteva pagini mai încolo îşi sprijină provestirea pe un contraproverb din nobilime: "Ai grijă cu cine te însoţeşti ca să nu te murdăreşti". Volumul e presărat astfel pe toate paginile cu "înţepături" din universul bine definit al coţcarilor care au făcut avere vânzând alimente pe sub mână şi şi-au ţinut slujba servind ciocoimea comunistă din Miliţie, Securitate şi partid.

Omul zice la tot pasul "vorba ceea", ca şi cum zicalele sale profesionale ar fi general valabile.

Există, prin urmare, şi proverbe strict profesionale, dar cu o bătaie mai largă, fiindcă profesiile sunt şi ele aparţinătoare unor clase. Pe lângă clasa muncitoare, ţărănimea săracă şi intelectualitatea progresistă, orânduirea comunistă a născut încă o clasă, a descurcăreţilor stăpâni pe comerţul paralel: la negru, subteran, ferit de ochii lumii, privilegiat... Antologiile de proverbe româneşti procedează, prin tradiţie, tematic. Numai că în cuprinsul temelor distingem multe separaţii de interese. În familiile bogaţilor, copiii nu sunt învăţaţi să întindă şi celălalt obraz, când sunt pălmuiţi, ci să scoată sabia. În "memoriile" pomenite mai sus, descurcăreţul vine cu o "vorba ceea" de compromis. Pe bogat, pupă-l în bot şi ia-i tot! Omul însă le-a luat tot şi săracilor, fără să-i pupe în bot. Dimpotrivă, dispreţuindu-i pentru că îi vedea cum numără mărunţişul în loc să scoată banii fără să-i numere, ca bogaţii. E nevoie, până la urmă, şi de asemenea "Memorii", ca să înţelegem că tot ceea ce numim "patrimoniu spiritual" are şi un termen de valabilitate, şi nişte beneficiari separaţi social. Proverbele care ne vin din feudalism sunt de citit doar cu precizarea că ţin de morala feudală a relaţiilor dintre oameni şi că sunt nu numai de neurmat în comunităţile de computerişti, ci de-a dreptul jignitoare. E destul că ne întrebăm ce rămâne "de patrimoniu" din prezent, ca să fim mai selectivi cu aşa-numitul tezaur paremiologic. În trecut, şi călăii aveau proverbe profesionale, iar când spuneau că "un gât drept e dovada unei coloane vertebrale drepte" nu făceau elogiul coloanei, ci frânghiei, care pe gâtul drept aluneca uşor chiar şi fără săpun.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de