x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Proverbiala mea generozitate

0
Autor: Tudor Octavian 05 Dec 2005 - 00:00
Proverbiala mea generozitate


Trebuie sa faci o fapta buna in fiecare zi. Iar sambata doua, deoarece duminica e liber si oamenii nu vor sa fie deranjati.

Generozitatea mea e proverbiala. Imi cere cineva 1.000 de euro, eu ii dau cinci. Asta numesc eu o fapta buna, sa-l iei prin surprindere pe cel care-ti cere. Persoana care vrea sa-i imprumuti 1.000 ar dori de fapt sa-i dai trei. Vine gata frustrat. Daca-i dai doua, te simte slab si nu te mai respecta. Daca-i dai trei, devine banuitor. De unde ai stiut ca voia trei? E clar, ii dai din mila. Nimeni n-are nevoie de mila. Nici 4.000 nu rezolva situatia. Patru ca nu e o cifra rotunda. N-are nimic sacru in ea, ca trei, ca zece. Nu obliga la nimic. Cu 4.000 impovarezi omul cu o grija. La cinci, poti fi sigur ca nu-i mai iei inapoi. Dar nici ca-ti mai cere. Ceea ce e perfect, pentru ca nimeni nu-i atat de perseverent ca sa dea de cinci ori la rand cate 1.000, stiind ca nu-i mai capata indarat. Conteaza, prin urmare, si ce simt eu.

Cel mai mult imi place sa ajut lumea cu case. Scrie probabil pe fruntea mea ca pot procura locuinte. Ca sa nu mai vorbesc de restituiri. Acesta e marele atu al notorietatii. Pana si cei carora nu le inspiram deloc incredere sunt convinsi ca, publicand un articol zilnic, pot si mai mult. Cum ar fi bunaoara sa obtin apartamente pe sub mana de la Primarie. Sau, si mai simplu, sa-l rog pe Marius Tuca sa le obtina. De fapt, oamenii nu vor mare lucru de la mine. Tot ce vor e sa le zgandar generozitatea unora care au cu adevarat de unde da. Majoritatea persoanelor, care au auzit de acest talent al meu, de a munci gratis oricand si pentru oricine, mi se adreseaza, dar nu forteaza niciodata nota. Daca, sa zicem, mi se cere sa aranjez o audienta la presedinte, sunt menajat. Nu mi se spune si ce-ar vrea cetateanul de la Basescu. E suficient sa se vada la Cotroceni. Restul e o treaba de la om la om. Ei, sigur ca sunt si eu nitel afectat, deoarece nici unul, nici altul nu-mi spun apoi ce-au pus la cale. Dar las de la mine. Sa fie ei multumiti. Basescu, fiindca i-am aranjat ocazia sa mai dea niste apartamente - sau ce are omul nevoie, o slujba bine platita, o butelie, un pasaport diplomatic pentru nevasta, un pachet de actiuni la Petrom, iar omul - fiindca a inteles esenta generozitatii mele.

Ieri, un batranel care cumpara, ca si mine, o placinta cu branza intr-o statie de metrou si-a dat seama ca aveam o mutra de nemultumit. De suparat ca nu-mi mai ceruse nimeni de cateva zile nimic. Cred ca aveam si ceva din privirea unuia care n-a mai dat de mult cu sapa la porumb, fiindca mi-a povestit, asa cum trebuie sa faca tot romanul cand urca in metrou langa o persoana care-i pare cunoscuta, ca are patru hectare la Lehliu, dar ca statul nu-l ajuta in nici un fel, ca sa se aleaga si el cu ceva.

De ce-am povestit asta? E simplu de inteles. O luna, doua, cat o sa fiu cu harletul in brazda la Lehliu, lumea va trebui sa se descurce si fara mine. N-o sa pot da case, n-o sa pot restitui proprietati si nici n-o sa dau bani cu imprumut, fara dobanda. O sa sap. Ca sa-mi fac - cum zicea o curva din Braila cand a fost intrebata de ce e curva - o placere in corp.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de