x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PSD ar trebui sa mai tina la frigider sampania victoriei pe Bucuresti

0
10 Mai 2004 - 00:00

Cu putin timp inainte de debutul campaniei pentru locale, PSD l-a desemnat pe Mircea Geoana drept candidat la Primaria Capitalei.

A fost, indiscutabil, o lovitura spectaculoasa. Mai intai pentru ca partidul de guvernamant pariase pana acum pe un alt candidat. Apoi, pentru ca toata lumea vedea in Mircea Geoana un concurent al lui Adrian Nastase la postul de candidat al PSD in cursa pentru Cotroceni. Ca de obicei, acolo unde apare surprinzatorul infloresc si legendele. Una dintre acestea ni-l propune pe Mircea Geoana drept un om ezitand sa candideze din credinta in destinul sau de diplomat. Drept pentru care - spune legenda - conducerea PSD, disperata de a nu avea un combatant serios in batalia cu Traian Basescu, l-ar fi obligat pe ministrul de Externe sa se sacrifice. De aici, ipostaza de Iisus Hristos PSD-ist care i se atribuie lui Mircea Geoana in multe dintre comentariile dedicate evenimentului. O analiza rece a faptelor contrazice aceasta imagine de telenovela. Mircea Geoana stie ca, indiferent de rezultatele alegerilor din toamna, n-are cum sa mai fie ministru de Externe. Ce l-ar astepta dupa scrutin? Un post de ambasador? Cam putin pentru ambitiile sale. A ezitat pana acum, deoarece nu i se dadea si postul de presedinte executiv al PSD Bucuresti, post menit a-i asigura logistica in campanie. Se opunea din rasputeri seful organizatiei locale, Dan Ioan Popescu. Nelinistita de scorul lui Duvaz in sondaje, conducerea PSD a facut presiuni asupra lui Dan Ioan Popescu. Nu-i exclus sa se fi ajuns si la un targ, in virtutea caruia Marian Vanghelie, omul lui Dan Ioan Popescu, a fost acceptat sa candideze ca independent. Oricum, o data rezolvata chestiunea functiei de partid pe Bucuresti, Mircea Geoana si-a dat acceptul. A facut-o, printre altele, si pentru ca numirea i s-a parut o garantie ca batalia e ca si castigata. Sau macar ca va obtine un scor excelent intr-un oras considerat fief al Opozitiei de dreapta. Altfel, nici n-ar fi acceptat, stiind si el ca un esec de proportii in alegeri l-ar scoate definitiv din politica interna.

Acelasi sentiment imbatator il impartasesc si liderii PSD. Inselati si de impactul mediatic al loviturii, ei cred ca, o data convins Mircea Geaona, succesul e ca si asigurat. Drept pentru care si-au lasat candidatul de izbeliste si s-au dus sa scoata sampania de la frigider. Ca e asa m-am convins joi seara, cand Mircea Geoana a fost prezent la emisiunea lui Radu Moraru de la B1. Atat la B1, cat si la TVR, Corneliu Vadim Tudor a venit insotit si supravegheat de o armata de consilieri de campanie. Ma asteptam sa gasesc in studioul B1 macar o parte dintre consilierii pe care partidul de guvernamant ii plateste din greu. Nu de alta, dar Mircea Geoana beneficia pe gratis de o aparitie televizata in care urma sa demonstreze ca e un alt om decat imaginea de politician nesarat pe care si-a creat-o pana acum. Spre surprinderea mea, candidatul era insotit doar de consiliera sa personala, distinsa jurnalista Irina Zidaru. Cam putin pentru o emisiune pe care o consideram inceputul procesului de „umanizare" a lui Mircea Geoana.

Pentru conducerea PSD, dar si pentru Mircea Geoana, greul abia de acum incepe. Argumentul principal al automultumirii de tip PSD sta in sondajele anterioare. Numai ca ele, sondajele, nu sunt un argument pentru opinia bucurestenilor in ce priveste postul de primar. Scorul excelent detinut de Mircea Geoana nu-si are explicatia in receptarea personalitatii sale. A jucat un rol deosebit in acest scor capitalul electoral de care se bucura in Romania postdecembrista orice ministru de Externe. Apoi, din motive care-mi scapa, Mircea Geoana a fost ocolit de campaniile mai mult sau mai putin corecte ale presei. Ura fata de Adrian Nastase a fost atat de puternica, incat, pentru a-l contracara, s-a practicat o fetisizare a lui Mircea Geoana, considerat drept principalul concurent al premierului la gratiile lui Ion Iliescu. Bucurestenii il vor judeca insa pe Mircea Geoana din perspectiva imaginii pe care o au despre un primar al Bucurestilor. O imagine in care felul de a fi al lui Traian Basescu a jucat un rol decisiv.

La anuntarea candidaturii lui Mircea Geoana, Traian Basescu a avut o reactie aparent inexplicabila. Domnia sa a declarat ca Mircea Geoana e omul lui Emil Constantinescu. Liderul PD e unul dintre cei mai inzestrati politicieni de-ai nostri. Nu de putine ori, domnia sa reactioneaza din instinctul pe care-l au toti oamenii politici innascuti. In cazul lui Mircea Geoana, Traian Basescu a sesizat rapid punctul vulnerabil al adversarului sau. Electoratul PSD nu-l identifica pe Mircea Geoana drept unul de-al lui. Din acest punct de vedere, atat Mircea Geoana, cat si conducerea PSD se insala crezand ca Mircea Geoana va lua automat toate voturile electoratului de stanga. Pentru a cuceri acest electorat in intregimea sa, Mircea Geoana are o problema asemanatoare cu cea a lui Adrian Nastase fata de electoratul lui Ion Iliescu. Electoratul PSD din Bucuresti trebuie convins de candidatul la primarie ca e un lider PSD-ist autentic. Pentru asta va trebui o campanie extrem de dificila. Conducerea PSD l-a aruncat in joc pe Mircea Geoana in speranta ca-i va cuceri pe nehotarati, ba chiar si pe o parte dintre cei care voteaza cu dreapta. E posibil ca, prin prestatia sa, Mircea Geoana sa reuseasca acest lucru. Riscand insa sa piarda o parte insemnata a electoratului PSD.

Handicapul major al lui Mircea Geoana il constituie insa imaginea sa de domnisor, de om crescut in sera. Ministrul de Externe sustine cu inversunare ca nu-i asa. Ca la o adica e in stare sa-si puna cizmele de cauciuc peste pantofii de receptie si s-o ia prin noroaiele Capitalei. Adversarii sai se vor concentra insa pe imaginea sa de pana acum. Imaginea unui excelent diplomat, incapabil insa sa priceapa si sa rezolve problemele pamantesti ale bucurestenilor. E bine ca Mircea Geoana pledeaza pentru o capitala europeana. Pana atunci insa, bucurestenii au nevoie sa fie macar o Capitala. In plus, in stadiul actual de mentalitate, oamenii vad in primar un fel de tatuc in stare sa le rezolve cele mai mici probleme, de la groapa de pe strada pana la potolirea vecinului zurbagiu. Va fi in stare Mircea Geoana sa convinga ca-i un asemenea om? Am mari indoieli. Prestatiile sale de pana acum, inclusiv cele de dupa anuntarea candidaturii, n-au contrazis imaginea unui politician lipsit de forta lui Traian Basescu, Mitica Dragomir sau chiar Victor Ciorbea. Intre politician si cetatean se stabileste un fluid irational, acel fluid care explica forta unor personalitati din istoria Romaniei, de la Ionel Bratianu pana la Ion Iliescu trecand prin Nicolae Ceausescu. Deocamdata, Mircea Geoana are imaginea unui politician facut, artificial, a unui politician de laborator. N-are carisma, n-are caldura, n-are culoare, nu trece rampa. Un excelent functionar, dar un slab om politic prin comparatie cu Traian Basescu. Nu exclud posibilitatea ca Mircea Geoana sa se releve un altfel de politician in confruntarile din campanie. Domnia sa a anuntat insa ca va evita sa se angajeze in confruntari delicate. Cum va reusi atunci sa demonstreze bucurestenilor ca are ceea ce spaniolii numesc cojones?

Contrar parerilor impartasite prin cafenele, eu nu cred ca succesul lui Micea Geoana e ca si asigurat. Pentru a invinge, ba chiar si pentru a face un scor rezonabil, candidatul PSD are nevoie de un efort urias. Atat din partea sa, cat si din partea echipei de campanie. Pentru asta e nevoie ca liderii PSD sa mai lase sticlele de sampanie la frigider. Cel putin pana in seara cand se vor anunta rezultatele.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   mircea,   psd,   geoană

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de