PSD, partidul fără lider

În plin "cod portocaliu", suflarea pesedistă s-a întrolocat să-şi clarifice niscaiva probleme organizatorice. (Ce mai năpastă, totuşi, pe ţara asta să şadă mereu ba "supt vremi", ba sub "scuturi antirachetă", ba sub fel de fel de "coduri"...!) Strânsura trandafirie s-a urnit anevoie, încă nevindecată de ultimele eşecuri electorale.

Buimăciţi şi temători de ce va să vie, activiştii celor trei roze s-au dezmorţit doar când venerabilul Ion Iliescu le-a amintit de gloria apusă a partidului-stat. Abia atunci, privindu-l pe părintele fondator agitându-se ca în tinereţea-i revoluţionară, propagandiştii împurpuraţi din sală au sărit de pe scaune. Şi l-au aplaudat zgomotos şi insinuant, dând de înţeles că apreciază un lider adevărat, cu boaşe. Bineînţeles, altul decât Mirciulică, aflat la ceasul regretelor inutile şi al mărturisirilor spăşite, dar de prisos.

Ceea ce se pare că n-au priceput alde Geoană e cauza propriului coborâş, a înlăturării lor de la guvernările din urmă. Păi, nici unul n-a cutezat să le zică în faţă, bărbăteşte, că PSD s-a anemiat o dată cu aducerea în Capitală a provinciei. Transferarea pârghiilor de conducere în teritoriu a slăbit forţa centrului şi de aici lipsa de coeziune şi gafele cu nemiluita. Tocmai de aceea mă miră răbufnirea recentă a gugulanului Frunzăverde, cum că staff-ul pedelist de la Bucureşti trebuie primenit cu baroni judeţeni.

Fostul ministru al armelor şi gamelelor vrea astfel să-i pălească pe videnii şi bercenii din Modrogan, clasaţi estimp sub media pe ţară la producţia de procente oranj. Cu alte cuvinte, o modernizare a partidului îmbăsescizat prin descentralizarea comenzii unice. Mişcarea aceasta, de se va împlini, poate să însemne pentru camarila traianică pierderea supremaţiei pe scena politică.

Fiindcă, luând exemplul partidului de altădată al "emanatului", Traian Băsescu s-a pus în fruntea alor săi şi i-a strunit după bunu-i plac. Aidoma căpitanului de vas în faţa căruia nu se cârteşte, iar cine o face riscă să fie debarcat ori băgat la apă.

Fără un lider puternic, obligatoriu cu accente autoritariste, un partid tinde să devină o asociaţie de bloc, în care nimeni nu ascultă pe nimeni. E nevoie de un om curajos, capabil să se situeze deasupra intereselor mărunte din Vrancea sau Constanţa de pildă. Un ins în stare să desluşească în perspectiva imediată sau îndepărtată soluţiile oportune.

Altfel spus, un şef înnăscut, şi nu improvizat din urzeli mironice ori hrebenciucice. În saloanele birturilor, chiar şi ale celor cu fason, se încropesc cumetrii şi mârşăvii de-o noapte, nicidecum programe doctrinare! Înscăunat într-o doară peste pesedeii dezorientaţi, stângaciul Geoană (pentru că stângist nu va ajunge niciodată!) a dirijat cu mână tremurândă corul pestriţ, lăsându-i pe uneltitorii care i-au înlesnit ascensiunea să scrie aria ratării.

Urcaţi în vârful Kiseleffului, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii vanghelizaţi s-au dedat compromisurilor pitice, culminând cu scoaterea partidului la talciocul cotrocenist. Iar miza din dosul tranzacţiei s-a dovedit pe măsura întinderii intelectuale a "borfaşului" de sector, adică încâlcită şi tulbure.

Disensiunile dintre principalii actori s-au adâncit atât de mult, încât, indiferent de numele viitorului lider, PSD va sta în continuare sub semnul dezbinării şi răfuielilor revanşarde, al confuziei ideologice. Sunt răni supurânde, imposibil de uitat, şi, dincolo de platforme şi discursuri, partidul învârtoşat deunăzi de miile de cozmânci e musai să-şi redefinească scopurile şi atitudinile, întreaga filozofie politică.

Azi, orgoliile nemărginite şi ambiţiile de îmbogăţire deloc socialistă au înlocuit loialitatea şi onestitatea, başca mirajul sclipiciului televistic! Cât scutierii "şoşonari" erau cogeamitea, iar Ion Iliescu îşi subordona ferm armata disciplinată de roibi şi solcani, partidul nu s-a clintit din fruntea bucatelor.

Pe urmă, ironia fină, dar narcisiacă, a intelectualului Adrian Năstase sau bâlbâielile neajutoratului Mircea Geoană, manipulat la vedere de păpuşarii transpartinici, precum şi pofta de mărire a ştabilor locali au împins PSD în plan secund.

Aşadar, problema principalei noastre formaţiuni de stânga are un singur răspuns: găsirea liderului autentic, căci autoritarismul e de preferat colectivismului de partid. Altfel, vorba matelotului Pandele, pesediştii se vor trezi depunându-şi candidaturile la... closetul istoriei. O istorie acaparată agresiv de dreapta populist-demagogică.