x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PSD trece printr-o criză de bun-simţ

0
Autor: Ion Cristoiu 17 Sep 2007 - 00:00

Liderii actuali ai PSD s-au apucat fie să-l insulte pe Adrian Năstase, fie să facă bancuri ieftine, fie s-o scalde.



Adrian Năstase a acordat recent Rompres un amplu interviu despre situaţia din partid. Simplu membru PSD, Adrian Năstase nu e un oarecare.

A fost nu doar liderul PSD, dar şi cel care a făcut din hardughia lui Nicolae Văcăroiu un partid modern, primit in Internaţionala Socialistă.

Graţie guvernării sale, PSD a căştigat alegerile din 2004.

Coborăt la 17% in sondaje, cu perspectiva de a se prăbuşi sub partidul lui
Gigi Becali, PSD trăieşte azi din zestrea electorală lăsată de Adrian Năstase.

Ar trebui să mai adăugăm că toţi ştabii PSD de azi, de la Mircea Geoană pănă la Cristian Diaconescu, sunt creaţia lui Adrian Năstase.

N-o facem.

In Romănia, piţifelnicii se definesc şi prin extraordinara capacitate de a uita cine i-a făcut oameni.

Proţăpiţi in scaune, ei nutresc iluzia că au ajuns acolo exclusiv prin talentul şi inteligenţa lor.

Ar fi fost de aşteptat ca liderii PSD să citească atenţi interviul lui Adrian Năstase şi să cadă niţel pe gănduri.

Nu ştim ce calcule ascunde acest interviu. Poate că Adrian Năstase nu mai are răbdare şi vrea să-şi ia revanşa in partid. Poate că intervenţia e un semnal pentru o grupare ce-l vrea pe Mircea Geoană răsturnat.


Dacă Adrian Năstase nu mai are răbdare, face o greşeală enormă. Actuala conducere nu poate fi răsturnată decăt după un rezultat catastrofal al PSD in alegeri. După cum merg treburile in PSD, acest moment se apropie cu paşi repezi.

Supusă ciugulitului, presa a extras din interviu doar propunerea privind o revoltă in PSD menită a-l răsturna pe Mircea Geoană.


Lăsănd la o parte faptul că fostul lider al partidului n-a propus aşa ceva - concluzia asta a fost trasă fie din neghiobie, fie din răutate anti - PSD ş abordarea interviului trebuia să aibă drept punct de plecare o realitate de necontestat: Adrian Năstase n-a dat un răspuns de căteva rănduri unei intrebări puse in fugă despre situaţia din partid, ci a realizat, prin intermediul unui interviu bine găndit, o radiografie a actualei situaţii din PSD.

Avănd in vedere problemele grave cu care se confruntă PSD la ora actuală, orice analiză a stărilor de lucruri din partid trebuie luată in seamă de liderii de la Bucureşti. Cu atăt mai mult se impunea o asemenea atitudine cu căt - repetăm - Adrian Năstase nu e un membru PSD oarecare. Fie şi succesele inregistrate de PSD şi de guvernarea 2000-2004 sub conducerea sa ar fi obligat la o abordare atentă din partea mai tinerilor politicieni din fruntea PSD.

Ceea ce s-a intămplat după apariţia interviului intrece orice inchipuire chiar şi in Romănia tuturor inchipuirilor, şi chiar şi in PSD, formaţiune plină de surprize la capitolul bun-simţ.

Liderii actuali ai PSD s-au apucat fie să-l insulte pe Adrian Năstase (Liviu Dragnea, un PD-ist năpărlit PSD), fie să facă bancuri ieftine (Nicolae Văcăroiu), fie s-o scalde (Cristian Diaconescu, Titus Corlăţeanu).

Tabloul acestor reacţii poate fi privit din mai multe unghiuri.

Din cel al politicii, el trădează prostie. O imensă prostie. Să zicem că analiza lui Adrian Năstase e aiuritoare. Ea trebuia insă luată in serios fie şi pentru că fostul premier reprezintă o grupare destul de puternică in partid şi, in plus, in ciuda strădaniilor lui Traian Băsescu de a-l ajuta pe Mircea Geoană ingropăndu-l pe Adrian Năstase sub un munte de dosare penale, fostul lider PSD mai are ceva de spus in politica romănească.

Din punctul de vedere al bunului-simţ, reacţiile mi se par o abjecţie.

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a caracterizat interviul drept o mare tămpenie".

Cine e Liviu Dragnea?


Un PD-ist care a sărit in barca PSD la vremea cănd partidul său avea probleme, iar PSD era cel mai puternic partid de pe scena noastră politică. La ora actuală a ajuns steaua PSD. Conducerea partidului, intr-o evidentă criză de inteligenţă, i-a dat misiunea de a se ocupa de campania pentru europarlamentare. Ascensiunea traseistului Liviu Dragnea are o explicaţie simplă. Domnia sa s-a remarcat prin sărguinţa cu care duce oala de noapte a lui Mircea Geoană.

Să duci oala de noapte a lui Ion Iliescu parcă ar mai fi ceva.

Dar să duci oala de noapte a lui Mircea Geoană?!


Aşa s-a ajuns la paradoxul că Adrian Năstase, cel care a modernizat PSD, dar care mai ales a lăsat partidului zestrea parlamentară din care, halind, se desfată mulţi guşteri ai PSD, a ajuns să fie insultat de Liviu Dragnea, venit in partid tocmai pentru că Adrian Năstase părea de viitor. PSD traversează nu numai o criză politică majoră. Traversează o criză de bun-simţ. Tot majoră!


Citeşte mai multe despre:   editorial,   partid,   psd,   nastase,   adrian

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de