x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

”Psiho capcanele gândirii”...

1
Autor: Maria Timuc 13 Mai 2014 - 17:33


Georgio Nardone, autorul unor tehnici deosebite de psihoterapie strategică(pe care vi l-am prezentat deja), consideră că problema esenţială a fiinţelor umane se naşte din iraţionalitatea lor, aceasta fiind sursa gropilor pe care fiinţele şi le sapă singure. Capcanele în care noi picăm fără să fim conştienţi de ele în cea mai mare parte  timpului au fost definite de Nardone ca avâd două forme; psiho capcane ale gândirii şi psihocapcane ale acţiunii, pnetru care există şi ”psio soluţii”! Cu alte cuvinte, gândim greşit şi devenim victimele propriilor noastre raţionamente, pe de o parte, iar pe de altă parte acţionăm greşit şi devenim victimele propriilor acţiuni. Dacă gropile pe care le săpăm în minţile şi-n vieţile noastre nu-s atât de adânci încât să avem nevoie de ajutor de specialitate, precum psihoterapia, sau psihiatria, dacă adâncimea şi intensitatea problemei noastre se situează în limite acceptabile, avem în noi înşine puterea de a renunţa la soluţiile falimentare, care ne-au rătăcit într-o situaţie nefericită, într-o stare de tulburare sau într-o problemă de viaţă, de orice natură ar fi aceestea. Nardone crede că există ”psiho capcane universale ale gândirii”(pe acestea el îşi fundamentează teoria şi tehnicile terapeutice), pe care, recunoscându-le, putem să ieşim din majoritatea problemelor noastre. Nu-i vorba doar de concepte care operează strict la nivel psihic, ci de unele prin care noi ne creăm întreaga realitate, inclusiv realitatea socială, relaţiile de iubire, de muncă etc. Din cauza aceasta, autodezvăluirea psiho capcanelor propriei gândiri poate să fie precum bila care dărmâmă un mănunchi întreg de popice, căci corectând cauza problemei, adică percepţia noastră, se produce o corectură în lanţ a problemelor pe care ni le-am creat prin percepţie şi gândire.

Nardone găseşte că oamenii sunt victimele a patru psiho capcane ale gândirii: 1) Psihocapcana aşteptărilor dezamăgite; cu cât suntem mai inteligenţi, cu atât avem aşteptarea ca ceilalţi să gândească şi să facă lucrurile la fel ca noi. Când ei au alte opţiuni, aşteptarea noastră e ”dezamăgită” şi ne predispune la căderea în propria capcană a gândirii. 2) Psiho capcana controlului – avem percepţia că putem controla tot ce ne înconjoară şi, o psiho capcană culturală mai degrabă(specifică lumii occidentale), credem că putem controla lumea cu ajutorul cunoştinţelor sau al ştiinţei. 3) Psiho capcana raţionării perfecte sau supraestimarea raţionamentului(specific masculină): noi credem că, având o logică bună, găsim soluţii pentru orice. Când sunt duse la etreme şi folosite ca şi chei absolute, logica şi raţionarea pot conduce omul într-un labirit, căci el tinde să caute soluţia perfectă. Cum soluţia perfectă nu există, raţionamentul greşit va avea rezultate greşite. 4) Psiho capcana preponderent feminină; ”Dacă eu simt, înseamnă că aşa e”! Aceasta este o psiho capcană prin care supraestimăm intuiţia şi senzaţiile; ea este mai mult specifică femeilor pentru că ele sunt mai intuitive. Din aceste patru psiho capcane se ivesc erorile de percepţie şi iraţionalitatea noastră, suferinţa şi eroarea de comportament şi, în cele din urmă, chiar eroarea la nivelul acţiunilor. Autodezvăluirea acesteor capcane ale gândirii atacă rigiditatea ei şi ne pune în contact cu subiectivitatea care guvernează lumea percepţiei, precum şi cu soluţiile de care avem nevoie pentru a ne rezolva problemele. Nu doar că ne deschidem nouă înşine uşa către conştientizare şi o logică funcţională, capabilă să ne scoată de pe drumul pe care îl facem inconştient  către tulburare, evitare, suferinţă şi patologie, dar creşterea capacităţii noastre de acceptare de sine şi de acceptare a lumii în care trăim, ne ajută să facem o echilibristică fruncţională între inimă şi raţiune, între limitat şi absolut, între bine şi rău, între suferinţă şi fericire. Gradul nostru de inconştienţă se reduce aşa încât conştienţa pe care o dobândim căzând mai puţin în capcanele propriei gândiri ne ajută să ne rezolvăm problemele create tot de noi înşine, pe de o parte, şi să acceptăm, pe de altă parte, că există probleme inevitabile, care vin din însăşi condiţia umană; precum este moartea. Să nu absolutizăm nimic din ce e omenesc, să nu aşteptăm ca lumea să gândească sau să facă ceea ce gândim şi facem noi înşine, să aceptăm unicitatea fiecărei fiinţe şi dreptul ei de a avea o opţiune, o alegere, alta decât a noastră, ne ajută să gândim coerent şi să avem – culmea – mult mai puţine probleme. În acelaţi timp, o minte ieşită din rigiditatea propriilor tipare sau credinţe determinante,  e şi mai fericită, mai inspirată, mai liberă şi capabilă să conştientizeze, nu doar probleme sale , ci şi pe ale celorlalţi, şi să rezolve aceste probleme într-un mod fericit pentru noi!



Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de