x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Psihologia pomenii

0
Autor: Tudor Octavian 15 Dec 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Un jucător pe piaţa imobiliră, mai pe româneşte zis, un speculator de  terenuri, isteţ în tranzacţii, dar cam zevzec în relaţiile cu semenii, le-a dat tot felul de pomeni la săraci, ca să-l aleagă deputat. Şi-a făcut un renume din milostivenia lui şi, cu toate acestea, n-a fost votat decât de o mână de oameni. Foarte probabil, nu de cei pe care i-a miluit.

Fiind, cum spuneam, cam primitiv în ce priveşte psihologia partenerilor de afaceri – amărâţii cărora le-a dat la schimb bani contra voturi sunt tot un gen de parteneri –, a mai săvârşit o prostie, declarând într-un moment în care toată lumea comenta finalul electoral, că pro­babil el e acela care n-a înţeles poporul. Că e un îngâmfat şi, ca rezultat al trufiei, nerod o dovedeşte şi acest obicei de a se considera parte importantă, vizavi cu întreg poporul român. Normal ar fi fost să spună că poate nu realizează cum gândesc oamenii cărora li se dau pomeni. Săracii de pretutindeni sunt, într-adevăr, un popor, dar unul mondial, care acceptă daniile, dar nu manifestă un respect deosebit pentru individul care dă. Mai ales când cadoul acoperă un interes. Ştiind că e vorba despre un interes, nu despre o criză de generozitate, săracul se simte iertat de orice obligaţie. Păi, spune săracul, să dea, că are de unde!

De aceea, oricât de mare ar fi pomana, săracul socoteşte că e prea mică şi îşi dublează ciuda pe care o nutreşte faţă de bogaţi. Poporul mondial sărac l-ar mânca fript pe omul cu bani, dacă i s-ar oferi prilejul.
Prietenul I.T. Morar mi-a povestit un incident cu un sas darnic şi cu sărăcimea din comuna unde sasul trăise înainte de a pleca în Germania. Lucrurile s-au petrecut imediat după 1990. Fiind înstărit şi vrând să-i ajute pe nevoiaşii din localitatea de baştină, sasul le-a făcut o pensie de o sută de mărci unor foşti consăteni scăpătaţi. După o vreme, sasului nu i-au mai mers fabricile şi a redus pomana la şaptezeci de mărci. Că a sărăcit, au pro­testat întreţinuţii, e treaba lui, dar de ce să ia din banii noştri?! Şi au trimis reclamaţii la judeţ, la Guvern şi la ziare în care-l numeau pe neamţ bandit şi-i imputau că s-a întors în România doar ca să le ia pâinea de la gură unor năpăstuiţi. Bogaţii care umblă cu  pomeni trebuie să-şi ia gândul de la recunoştinţă. Între sus şi jos nu încape nici un motiv de împrietenire. În colegiul unde a candidat latifundiarul cel mărginit, însă fudul, să­racii care au mers la urne – întrucât ma­joritatea a primit momeala şi nu s-a de­ranjat să voteze – au pus ştampila pe nu­mele unei doamne care părea să nu aibă nici cea mai mică şansă în confruntarea cu marele proprietar de terenuri. De fapt n-au votat-o pe femeie, ci contra chiaburului, care i-a umilit colindând cu sacul cu mâncare pe la uşile lor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de