x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Psihologul bate inginerul

Psihologul bate inginerul

25 Noi 2004   •   00:00

Megabiti de Ram, Inchi de Ecran, Megapixeli de camera. Stim cuvintele astea - le inveti pe dinafara daca te uiti macar 10 minute intr-o revista de gadgeturi sau pe un site de pasionati.

LUCIAN MANDRUTA

Acolo, telefoanele destepte (de le mai zice si Smartphones) se bat in detalii si performante tehnice cu camerele de filmat. PDA-urile (adica organizatoarele) se lauda cu jumatate din puterea de procesare a unui PC de acum cativa ani. Iar playerele digitale sunt absolut convinse ca le vom cumpara dupa ce le numaram pixelii si ne bucuram ca-s cinci milioane.

That’s bullshit! Cum ar spune americanul. Si asta pentru ca aceste dispozitive sunt bune in masura in care sunt usor de folosit. Atat! Gigabitii de memorie nu vor compensa minutele pe care le petreci in meniu incercand sa gasesti un numar de telefon. Pixelii nu vor putea face nimic impotriva unei camere concepute sa fie utilizate cu trei maini. Iar PDA-ul nu va putea bate niciodata telefonul atata vreme cat are o tastatura virtuala pe ecran, unde trei butoane sunt cat buricul unui deget de om normal.

Altfel spus, psihologul (in echipa cu designerul) sunt cu mult mai importanti in succesul unui aparat digital decat inginerul. Un buton plasat la locul potrivit, o carcasa care sa se aseze natural in palma, un set de meniuri care sa rezolve cele mai uzuale nevoi in cateva secunde, asta face acum succesul unui aparat. Sigur, primul val de cumparatori il vor lua pentru detaliile tehnice. Asa-numitii "early adopters" - persoane care vor sa aiba ultimul gadget - cumpara doar pentru cifre si noutatea tehnologiilor. Dupa ei insa, cumparatorii mai precauti incep sa studieze obiectul. Il incearca in magazin, dar si pe Net, unde alti cumparatori vorbesc despre el. Care nu se refera la fericirea pe care o aduce memoria mai multa, ci despre enervarea pe care o provoaca, intr-un telefon scump si celebru, listele de convorbiri, grupate pe trei caprarii, la care ajungi dupa ce apesi cinci butoane.

Poate nu va spun nimic aceste detalii tehnice. Sa luam lucruri cu mult mai simple: de ce-a batut telefonul cu clapeta aparatul tip baton de ciocolata? Simplu: pentru ca e nevoie de mai putine miscari pentru a-l inchide si a-l deschide.

Si totusi de ce inginerii raman la putere? Poate si pentru ca sunt mai multi. Si mai ieftini. In ziua de azi, ca sa adaugi 64 de Mb de ram intr-un telefon inteligent costa 20 de dolari pe aparat, plus maximum zece mii in cheltuieli de cercetare. Sa iei insa un buton plasat prost si sa-l pui bine inseamna studii de ergonomie si cheltuieli de proiectare care iti iau din buget de zece ori mai mult. Speranta producatorilor e ca ne vom obisnui si asa - omul e, in fond, un animal care s-a adaptat de la jungla africana la frigul de la Cercul Arctic. Sigur o sa se descurce si cu butonul de meniu de pe muchia aparatului...
×
Subiecte în articol: editorial