x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Puiul de arici

0
Autor: Lucian Avramescu 17 Iul 2007 - 00:00
Puiul de arici


Vară căt cuprinde. Politica Bucureştilor, după opintelile din sesiuni şi referendumuri, s-a tras la umbră. Nici Bruxelles-ul nu dă in brănci pe canicula asta. Am timp să deschid, la Săngeru, căteva scrisori care m-au găsit aici in absenţa internetului şi chiar a telefonului.

O doamnă din Botoşani, care se declară admiratoare veche a poeziilor mele, mă ceartă in subtext că m-am rătăcit pe coclaurii politicii. "Unde-i poetul?", intreabă doamna de profesie dascăl de liceu. Admiratoarea mea din Botoşani mă mai intreabă, cu reproş, dacă in luni şi ani de cănd mă ocup de Traian Băsescu n-am găsit şi ceva bun de scris despre el.

Mă voi chinui să satisfac curiozitatea, indreptăţită poate, a cititoarei mele, răspunzănd, in ordine inversă, intrebărilor. Acum vreo doi ani am primit un telefon de la doamna sau domnişoara Ioana Băsescu, fiica mare a preşedintelui. A ascultat intr-un spectacol poezii de dragoste ale lui Lucian Avramescu şi vroia ultima mea carte, volumul doi din "Bună seara, iubito". M-am simţit, ca orice scriitor, flatat şi m-am oferit să ii dăruiesc un volum. Ioana Băsescu intenţiona insă să şi-l cumpere. I-am indicat o librărie. Şi-a cumpărat cartea. Prietenul sau soţul ei, care este compozitor sau căntăreţ, a şi produs, am inţeles, două piese muzicale pe versurile mele. Iată, mi-am zis, in familia lui Traian Băsescu este şi cineva care citeşte. Am rămas cu o simpatie pentru Ioana Băsescu, pe care altfel nu o ştiu decăt din poze. Faptul n-a ameliorat insă părerea pe care o am despre importantul ei tată. Imi pare rău, doamnă, dar Traian Băsescu rămăne, pentru mine, tot ce a produs mai rău politica romănească in aceşti ani.

"Unde-i poetul din mine?", mă intrebaţi. Dacă aş şti, v-aş răspunde. Vă voi istorisi o mică intămplare care mi-a adus, de la un consătean, fost coleg de şcoală, gratularea "tot poet ai rămas!". El m-a găsit cu ochii umezi după un pui de arici orfan, care mi-a murit in palmă. Vietatea minusculă işi urma mama traversănd, intr-o dimineaţă, şoseaua. Ariciul-mamă a fost strivit de roţile grăbite ale unui camion. Puiul, pe care l-am hrănit cu lapte şi caş, a supravieţuit. S-a ataşat de mine. Il lăsam in iarbă să fugă, iar el, in loc s-o ia spre pădure, mă urmărea pănă la treptele casei. L-am promis nepoatei mele, Martha, iubitoare de vietăţi, care duminică a implinit şapte ani. I-am construit puiului de arici o căsuţă din lemn ca in basme. Am scris pe ea "Casa puiului de arici", iar pe cealaltă parte - "Marthei, la mulţi ani la şapte ani". Numai că puiul s-a prăpădit chiar in dimineaţa in care trebuia să plec la Bucureşti pentru ziua nepoatei mele. Duminică, la cinci dimineaţa, incercam să-i incălzesc in palme trupul rece. Forţările mele de a-l salva au fost zadarnice. Cu ochii umezi m-am trezit aşternănd, pe o manşetă de caiet cu socoteli din construcţii, aceste rănduri: "Al Marthei - puiul de arici"

"Intăia-mi nepoţică, dulce Martha/ face azi şapte ani, dar nu-i aici/ inconjurată de ai ei desigur/ care imi sunt de-a valma inamici// mă resemnez privind căsuţa goală/ a puiului vremelnic de arici/ ii promisesem, ghinionul naibii/ această vietate de pe-aici// ce s-a-intămplat? găsit pe uliţi, puiul / plăpănd, un pic mai mare ca o nucă/ era sortit gheenei, negreşit/ eu l-am salvat cănd se gătea de ducă// ariciul Ciunea al lui Evtuşenko/ cel cu «-naintea morţii să nu mori»/ mi-a fost, vă jur, romanul-manual/ pentru crescut, cu ţepi pe trup, cocori// nedespărţiţi am fost, eu şi ariciul/ la Săngeru, in munţi, sau Capitală/ ne mobilam unul in celălalt/ odaia vieţii fatalmente goală// ariciul a murit, două mărgele/ ochii lui negri s-au inchis treptat/ zadarnic m-am zbătut cu doctorii/ zadarnic, să nu mori, l-am implorat// e ziua Marthei azi, triumfă gerul/ in iulie cad mari ninsori p-aici/ aş vrea să-i duc nepoatei mele darul/ promis, dar mort e puiul de arici". Să fie aceste rănduri dovada palidă că poetul n-a murit cu totul? Nu ştiu, distinsă doamnă. Oricum, acest imbold de a te exprima uneori altfel, poate fi o incurajare. Alungat dintr-o lume de tocat nervi, in ungherul lui cu candori, poetul se intreţine discret cu iluzii. Intr-o zi, iluzia trebuinţei versurilor se va stinge şi ea, asemeni luminiţelor din ochii puiului de arici.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   puiul,   arici

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de