Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spuneam cândva că și cizma proastă lasă urme-adânci. Iar discursul întâmplărilor cu care ne petrecem îmi dă dreptate. Se împlinesc vreo 17 ani de când Dragomir s-a instalat în fruntea LPF. Ani mulți și o trecere a timpului care a persecutat noțiunea de profesionism conținută în titulatura instituției. Fiindcă milițianul reciclat n-a reușit niciodată să se debaraseze de obișnuințele tovărășiilor vinovate din care și-a construit carieră în ale fotbalului. Liga pe care o conduce Dragomir de atâta amar de vreme a devenit astfel o tarabă mizeră, o tarabă la care strigarea mincinoasă a avut întotdeauna câștig de cauză în fața ofertei oneste.
LPF s-a pricopsit cu podoaba gradată în 1996, după ce Dragomir a lucrat parșiv la marginea unei situații delicate prin care trecea Mircea Angelescu. De atunci fotoliul prezidenței sale nu s-a clătinat decât o singură dată. În anul 2000. An în care Gino Iorgulescu, pe atunci președinte la FC Național, a decis să-i concureze mandatul. Șansele lui Gino Iorgulescu au crescut în campanie până la nivelul garanției în reușită. Dar Dragomir nu s-a dat dus și a decis să lucreze pe ultima sută în stilu-i caracteristic. A băgat la înaintare șantajul de cartier, șantaj în fața căruia niște politicieni cu influență au cedat. În preziua alegerilor, la restaurantul Select, a avut loc o întâlnire de taină între mai mulți președinți de cluburi și purtătorul de cuvânt al celor care au cedat șantajului. În urma discuțiilor respective cei hotărâți să voteze împotriva lui Dragomir au cedat și astfel Gino Iorgulescu a pierdut partida. Adică, încă un blat din care milițianul a ieșit câștigat.
Formolul prezidențial care conservă cadavrele ligiste părea imbatabil. Anunțarea unei noi candidaturi din partea lui Dumitru Dragomir nici nu mai avea calitatea informației. Dar iată că a apărut din nou Gino Iorgulescu. Inițial n-am îndrăznit să sper. Credeam că-i doar o glumă. Nu este însă de glumă și mă bucur foarte tare. Mă bucur pentru că Iorgulescu a decis să candideze. Mă bucur pentru că Dragomir a intrat în panică și a început să mintă pentru a-și conserva ciolanul. Minte că a trecut termenul limită de înscriere în cursă, că doar printr-o derogare dată tocmai de el mai poate fi depusă vreo candidatură.
Statutul ligii, aflat la federație printre alte documente, demonstrează că Dragomir minte. Și, probabil, minte de frică. Fiindcă un nou președinte poate afla lucruri neplăcute din ceea ce va găsi la ligă, fiindcă vechiul președinte nu-și mai poate onora obligațiile de durată pe care și le-a asumat în fața unor parteneri generoși. Iar ideea că un nou contract de vânzare a dreturilor TV ar putea fi negociat de altcineva decât Dragomir, chiar că ar fi de hepatită. De-asta actualul președinte se agită atât de tare pentru a reinventa formolul prezidențial la LPF.
