x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Puneţi la loc sufletul oraşului

0
Autor: Lucian Avramescu 09 Oct 2007 - 00:00
Puneţi la loc sufletul oraşului


CIORNE
Mi-am bandajat tristeţea asistănd la cea mai elegantă, discretă manifestare de spirit găzduită de livada muzeelor. Poezie de toamnă recitată de Florina Cercel şi Virgil Ogăşanu, muzică clasică risipindu-se din oboiul şi clapele Luciei Rămureanu şi Andreei Buzatu, expoziţii de pictură şi desen ale elevilor şi studenţilor de la arte plastice şi arhitectură, lucrările lor stănd nu pe simeze, ci atărnate direct de crengi. Doamnele din comitetul de organizare nu s-au sfiit să-şi petreacă şorţuri peste mijloc şi să-şi servească invitaţii cu dulceaţă de nuci sau gutui, să-i imbie cu fructe şi prăjituri. Scopul lor este să readucă in spiritul Bucureştilor casele Minovici.



CIORNE
Sămbătă, dimineaţă de toamnă blăndă in Bucureşti. Mă găsesc in grădina cu pomi a caselor Minovici, unice ca arhitectură şi suflet nu numai in Capitala Romăniei, ci, indrăznesc să zic, intr-o Europă care se caută pe sine. Am răspuns doamnei Lucia Urdăreanu care mi-a trimis o invitaţie, intărită telefonic, de a fi prezent la manifestarea iniţiată de Asociaţia Prietenii Muzeelor Minovici. N-o puteam refuza nu numai din motive de amiciţie de familie, ci şi pentru că in amintirea mea stăruia o intămplare cu final inceţoşat. In urmă cu două decenii, poeta olandeză Hanna Van Den Berg şi soţul ei Bernard, scriitor de călătorii, au venit la Bucureşti pentru un proiect cărturăresc. Le-am fost ghid şi gazdă. Primul lucru pe care mi l-a cerut Hanna a fost să-i duc la Vila Minovici. O aveau insemnată pe hartă şi ştiau, spre ruşinea mea, mai multe lucruri despre acest loc decăt mine. Am mers lăngă Făntăna Mioriţa, am cotit din bulevard in spatele Casei Scănteii şi am oprit. Cele două clădiri Minovici păreau pustii. Buruieni inalte in curte şi in grădina cu pomi care se pierdea in spate. Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, clădit de ilustrul medicinist pe cheltuială proprie şi cu sprijinul inspirat al arhitectului Cerchez, se prezenta ca o moară părăsită. Doar a doua clădire, cea a Muzeului de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică Minovici, părea că ascunde in ea ceva viaţă. Am plecat cu amărăciunea de a nu mulţumi dorinţa prietenilor mei olandezi, de două ori mai intristaţi decăt mine, fiindcă nu pricepeau cum poate fi lăsat in paragină un loc emblematic, cu o asemenea incărcătură de spirit.


Ce se petrece azi cu casele Minovici şi valorile pe care le conţin? Una este gospodărită de Primăria Capitalei, cea de-a doua, conform actelor de donaţie, de Academia Romănă. Muzeul de Artă Populară nu poate fi vizitat. Pare a fi in renovare, cu toate că nici o mistrie nu mişcă lăngă pereţii săi. Acoperişul din ţiglă este povărnit şi deteriorat. Clădirea, care pune strălucit in pagină un stil arhitectonic de inspiraţie romănească, pare la fel de orfană de protectori şi ingrijitori. In Muzeul de Artă Veche Apuseană, un tănăr care este şi director şi muzeograf şi femeie de serviciu şterge in grabă praful de pe rama tablourilor atărnate in holul mare. Sosirea vizitatorilor pentru acţiunea organizată de inimoasele doamne din Asociaţia Prietenii Muzeelor Minovici, explică agitaţia sa. Fiind primul vizitator mă bucur de informaţii suplimentare şi am timp să mă dumiresc cu tristeţe asupra unei crime. In teritoriul pănă ieri al Muzeului a răsărit o magaoaie dizgraţioasă, cu multe etaje, din beton. Aici se lucrează de zor. Clădirea nouă a suspendat o parte din zidul imprejmuitor al proprietăţii Minovici şi s-a insinuat pănă in peretele istoric. Iţi vine să plăngi. Virilitatea administrativă a Primăriei Capitalei se manifestă, iată, nu numai lăngă Catedrala Sfăntul Iosif, nu numai in Parcul Bordei sau Herăstrău, ci şi aici, prin introducerea falică a unor berbeci din beton in burta muzeelor.


Mi-am bandajat tristeţea asistănd la cea mai elegantă, discretă manifestare de spirit găzduită de livada muzeelor. Poezie de toamnă recitată de Florina Cercel şi Virgil Ogăşanu, muzică clasică risipindu-se din oboiul şi clapele Luciei Rămureanu şi Andreei Buzatu, expoziţii de pictură şi desen ale elevilor şi studenţilor de la arte plastice şi arhitectură, lucrările lor stănd nu pe simeze, ci atărnate direct de crengi. Doamnele din comitetul de organizare nu s-au sfiit să-şi petreacă şorţuri peste mijloc şi să-şi servească invitaţii cu dulceaţă de nuci sau gutui, să-i imbie cu fructe şi prăjituri. Scopul lor este să readucă in spiritul Bucureştilor casele Minovici. Prin acţiunile precedente au colectat primele fonduri. De altfel, singurele lucruri notabile care s-au petrecut aici ţin exclusiv de munca lor. Le voi numi in ordinea tipărită pe programul manifestării "Dimineaţă de toamnă la Minovici": Lucia Urdăreanu, Roxana Trestioreanu, Măriuca Talpeş, Rucsandra Unda Popp, Georgiana Pogonaru, Smaranda Lalescu, Aliz Kosza, Diana Hurduc, Laura Grunberg, Ana Dinu, Cerasella Crăciun, Alexandra Chiliman, Roxana Braga, Doina Bărsan. Â


Cum era doamna Minovici? am intrebat-o pe Ecaterina Oproiu, cea care mi-a imbogăţit cu rafinatele sale comentarii de film anii tinereţii şi pe care am avut bucuria s-o intălnesc aici. A stat o clipă pe gănduri. O cunoscuse bine. Doamna Minovici a murit in 2004. "Era, spune după ce a stat o clipă pe gănduri, o Doamnă Interbelică". O spune ca pe un elogiu suprem. Felicităndu-le pe doamnele de azi, nu le pot aduce decăt acelaşi omagiu. Bucureştii, răsfăţaţi căndva Micul Paris, au nevoie de reinvierea spiritului interbelic. Acest mare oraş, administrat cu pumnul, dărămat de comunism şi mutilat de grobianismul instărit de azi, are nevoie de o măngăiere şi un alint sufletesc.


P.S. M-am interesat dacă primarul Videanu a trecut vreodată pe aici. Directorul muzeului nu-şi aminteşte. Cineva de alături spune: "Mulţumiţi-i lui Dumnezeu că nu vine! Văzănd grădina asta mare i-ar găsi iute un revendicator şi ar trosni două bloace pănă la cer".

Â
Citeşte mai multe despre:   editorial,   minovici

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de