Puterea corupe

Am convingerea că România trebuie să iasă din starea de „letargie civică” și din aceea de “concubinaj” cu minciuna din administrația publică. Există în popor o vorbă, „ca să primești trebuie să știi și să dai”, pe care o răstălmăcesc aici din perspectiva alegerilor (locale și parlamentare) ce vor să vină toamna asta. Ca să ceri statului o corectă și de calitate administrare a societății, trebuie mai întâi să ieși la vot. La reciprocitate, cerându-ți votul în validarea propriei puteri, statul trebuie să înțeleagă că trebuie să întoarcă cetățeanului servicii publice de calitate, elementare într-o civilizație europeană a mileniului III: școală, stradă, spital și administrarea eficientă a banului public. 

Am putea spune că, în România, meciul electoral nu are nicio pauză, iar pandemia Covi-19 a aruncat un balot de paie pe focul confruntărilor dintre opoziție și putere. Opoziția va hiberboliza erorile guvernării și va promite marea cu sarea, într-un grav accent de populism deja cunoscut la noi (precum și în restul Europei). Iar partidul aflat la guvernare va hiperboliza propriile înfăptuiri și va încerca să-și folosească autoritatea admninistrativă pentru a forța victoria.    

Orice partid politic ne va spune că este de partea națiunii și că se opune corupţiei şi uzului de putere, dar asta nu este neapărat adevărat și nici măcar nu este suficient. Atunci când candidații sunt ameninţați de pierderea alegerilor şi în acelaşi timp au puterea de schimba ceva, cel mai probabil vor folosi această autoritate într-un mod necinstit, iar asta este corupția în formă pură. Puterea corupe şi puterea absolută corupe în mod absolut. De aceea trebuie să fim atenţi și cinici când ne uităm la liderii politici și când le ascultăm promisiunile. Multe dintre promisiunile politicienilor sunt la rândul lor cinice și mincinoase (cum ar fi promisiunea creșterii pensiilor când știi că nu ai de unde să le plătești, sau promisiunea recuperării rapide a economiei când toate semnele arată că economia cade pe termen lung).    

Economia este în picaj (de altfel, întreaga economie mondială este în scădere) și avem nevoie de bani să o reconstruim. Bani de la UE, bani din propriul efort economic, bani din investiții străine. Dar banii se sperie ușor: când economia freamătă a criză, banii fug în locuri mai sigure. Banii vin înapoi numai dacă simt încredere în mediul ce-i atrage. Instabilitatea politică din România ultimilor ani a dus la evaporarea investiţiilor străine de aici, corupția a dus la evaporarea fondurilor europene iar economia autohtonă bazată pe consum și măcinată de corupție ne-a evaporat din buzunare banii de care avem azi nevoie. 

Iar un episod electoral îi face pe finanțatori să rămână în expectativă, să vadă dacă rezultatul alegerilor le va transmite încrederea de care au nevoie banii ca să se reverse spre economia noastră.

E momentul să nu ne mai îmbătăm -din nou- cu apă chioară și să înghițim de-a valma promisiunile electorale ce ni se fac deja. Oamenii trebuie să simtă o energie anume legată de alegeri, trebuie să vină din propriul interes la vot şi să conştientizeze că realizarea propriului lor interes pe termen lung depinde de ei şi de votul lor. Un istoric spunea că dacă oamenii aleg să trăiască în democrație, atunci trebuie să o și apere, să o preţuiască şi să înțeleagă că nimic nu se va transforma de la sine în bine fără implicarea directă a cetățenilor.