x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Puterea opoziţionistă şi opoziţia cu iz de putere

0
Autor: Claudiu Saftoiu 24 Aug 2007 - 00:00

PSD nu este pregătit de anticipate, care ii pot reduce dramatic redutabila maşină de vot parlamentară. De ce ar mai introduce atunci moţiunea de cenzură?








Romănia trece din decembrie 2004 printr-o situaţie de politică internă care nu incetează să producă persistente confuzii analitice, prin două mari fenomene in curs:
1) demontarea de sensuri şi inţelesuri fireşti a termenilor clasici putere/opoziţie şi 2) personalizarea funcţiilor şi acţiunilor politice - prin tentative legislative la lumina zilei - după chipul şi asemănarea actorilor care le ocupă vremelnic.


Lupta internă se indreaptă acum spre atomizarea crescăndă a demersurilor şi acţiunilor politice. Deşi declarativ spun că ar coopera, partidele parlamentare luptă doar pentru ele şi pentru electoratele lor exclusive. Ele evită să mai iniţieze acţiuni comune asumate public, după eşecuri consecutive care le-au scăzut drastic cotele de incredere electorală. Fenomenul a fost forţat atăt de curioasele traiectorii pe care politicienii de la putere le-au pornit aproape imediat printr-un război autodistrugător, eliminăndu-se şi impuţinăndu-se, căt şi de deciziile luate de actuala opoziţie, care a continuat să producă, din băncile opoziţiei, atitudini şi comportamente de formaţiuni aflate la putere. Pe margine, poporul sta, privea şi se crucea.


Cei mai prolifici actori care s-au autofaultat atăt in timpul meciului, căt şi in afara lui au fost cei de "la putere". In formula iniţială extinsă a noii puteri - guvern PNL-PD-UDMR-PC la Palatul Victoria şi preşedinte D.A. la Palatul Cotroceni - , ostilităţile au fost incepute de la Cotroceni spre Victoriei, pentru ca mingea să fie lovită cu mare viteză din ambele direcţii, uzănd foşti coechipieri, deveniţi peste noapte adversari. Intr-un interviu de la inceputul lui 2005, preşedintele ales a făcut o propunere de recalibrare a componenţei puterii guvernamentale, imediat după meciul electoral: eliminarea "soluţiei imorale PC" şi lansarea ideii anticipatelor. Şocul propunerii prezidenţiale a conţinut două elemente edificatoare pentru analiza politică de profunzime: 1) a dezvăluit faptul că insuşi Palatul Cotroceni a solicitat iniţial participarea PC la guvernare - in perioada formării cabinetului a reprezentat chiar "soluţia de siguranţă şi stabilitate politică" - , pentru ca după formarea guvernului tocmai soluţia cotrocenistă să devină "soluţia imorală" şi 2) a marcat pentru prima dată lipsa structurală de cooperare şi de angajament comun al liderilor Alianţei D.A., prin recursul la decizii personale avansate exhibiţionist, in dauna dialogului politic serios şi responsabil, in forul de conducere al alianţei. Ostilităţile astfel incepute au generat cea mai primejdioasă atmosferă posibilă in jocul de putere democratic: lipsa acută de incredere in partenerul politic. Cănd un partener de nivel politic maximal iţi promite ceva intre patru ochi, pentru ca ulterior să se dezică nonşalant şi public de propriul cuvănt, totul poate să se intămple de aici inainte. Şi s-a intămplat. PD şi PNL s-au asmuţit unul impotriva altuia, PD s-a răstit la UDMR, UDMR la PD, PC a atacat la PD şi la preşedinte şi a ieşit din guvern, PNL a atacat la preşedinte şi a scos PD de la guvernare. Atacurile din interior ale partidelor şi instituţiilor puterii le-au adus acestora o inexplicabilă competenţă opoziţionistă. Să iţi seceri propriile picioare in timpul marşului şi să mai susţii că aşa trebuie, e tot ce poate fi mai contraindicat in exerciţiul puterii.


Evoluănd loial in siajul prezidenţial, PD a făcut opoziţie şi atunci cănd se afla la putere. Numai de la inceputul acestui an, democratii au avut poziţii diferite faţă de cele ale PNL pe subiecte, unele recurente, altele mai noi: restructurarea Executivului, asumarea răspunderii Guvernului pe votul uninominal, suspendarea preşedintelui/modificarea Legii referendumului, alegerile europarlamentare (de la candidatura PD pe liste separate pănă la amănarea europarlamentarelor şi la divergenţele in privinţa stabilirii unei noi date), legile siguranţei, retragerea trupelor din Irak, strategia postaderare, taxa de primă inmatriculare. In ultimele cinci luni, deşi pare a-şi fi insuşit calitatea şi discursul de opozanţi, democraţii nu se pot lăuda cu rezultate concrete ca partid de opoziţie ori cu influenţarea politicilor publice de pe băncile opoziţiei. PD a suferit numai infrăngeri (respingerea moţiunii de cenzură, a unei moţiuni simple şi suspendarea de la dezbateri a alteia). După momentul referendumului, partidul din Modrogan a inceput totuşi să piardă procente, scorul din acel moment fiind, in mod artificial, prea ridicat. Acest lucru naşte ingrijorări in PD, care s-ar putea găndi serios la preluarea puterii inainte să inceapă să scadă fără a se mai putea opri.


De partea cealaltă, partidele de opoziţie au inţeles să ia atitudini dominante. Rămănerea cu un picior la putere, prin păstrarea preşedintelui Senatului din partea PSD-ului, validarea unei echipe guvernamentale Tăriceanu II din care ştia oricum că nu putea face parte au adus principalul partid de opoziţie intr-o ciudată dispoziţie de autocastrare. Social-democraţii joacă la două capete - critică (ba mai moale, ba mai tare) actuala guvernare şi fac jocuri netransparente parlamentare cu PNL. Condiţionarea susţinerii guvernului prin proiecte cu impact social ale PSD nu a generat o creştere in sondajele de opinie şi nici nu a conturat imaginea unei "opoziţii reale şi constructive". PSD nu este pregătit de anticipate, care ii pot reduce dramatic redutabila maşină de vot parlamentară. De ce ar mai introduce atunci moţiunea de cenzură? Inversarea rolurilor şi a polurilor politice in plin mandat duce la eşec, fie că te afli la putere, fie in opoziţie. Electoratele sunt mai bulversate decăt oricănd, iar, pentru această stare de fapt, partidele vor plăti la alegeri. Oricănd şi de orice fel vor fi ele.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   putere

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de