x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Puţin respect, vă rog...

0
Autor: Dragos Moldovan 30 Iun 2010 - 00:00

...da-da-da, din ăla mai ieftin, românesc, de criză, ha-ha-ha



Ce să facem, doamnă, nu-i aşa, mai râdem, că doar nu ne-om pune capăt zilelor, câteva felii, de poftă, nu ştiu exact câte, vă spun eu când să vă opriţi, deci cum spuneam, ce să fa­cem, doamnă?, ne descurcăm noi până la urmă cumva, aveţi copii?, da?, doi?, aşa de tânără?, vai, doam­nă, lăsaţi, că n-aş fi zis, arătaţi extraordinar, dacă îmi permiteţi această remarcă absolut dezinteresată, s-a scumpit nemaipomenit respectul, doamnă, eu cel puţin, vă rog să mă credeţi, doar din când în când, la ocazii sau cine ştie cum îmi mai permit, da' vă spun sincer, pentru că am impresia că în conversaţia cu dumneavoastră mă pot exprima liber şi, nu aş vrea să devin nepoliticos de intim, mai ales că ne desparte tej­ghea­ua asta pe care se vinde atât de elegant viaţă, aş vrea să aduc un compliment cât se poate de sincer raionului dumneavoastră, l-am admirat întotdeauna, adevărul e că cel mai adesea doar zgâindu-mă la vitrine, hi-hi-hi, ce să fac?, vi se pare că sunt cumsecadeee ???, vai!, doamnă, mă emoţionaţi, sunteţi atât de amabilă, uitaţi, vedeţi, îmi justificaţi şi chiar îmi provocaţi, bineînţeles ne­in­ten­­ţio­nat, tentaţia asta într-un fel co­pi­lă­roa­să, oricum jenantă pentru un adult, de a fi sincer, de a lăsa emoţia să-ţi picure din gură ca unui ţânc, dar ce să fac, doamnă?, când văd produsele din raionul dumneavoastră, atât de apetisante, ambalate atât de fru­mos, iată, aveţi şi onoare de vân­zare, abia acum am observat, ahaaa, e de import... aţi adus-o de curând.... cred că e scumpă onoarea, nu-i aşa?, nu şi-o poate permite oricine, da-da-da, sigur, vă înţeleg perfect, aveţi drep­tate, nu e vina dumneavoastră, uite!, aveţi şi demnitate, asta e mai ief­tină, da' tot costă, deh, în fine, ţi-o mai poţi permite din când în când, conştiinţă nu mai aveţi, nu se căuta, zău aşa?!, vi s-a stricat un lot întreg, vai, ce păcat, îmi pare sincer rău, dar cu puţină demnitate şi niţel respect mai faci faţă din când în când la nişte obli­gaţii de protocol, aha, mi-am adus aminte ce spuneam la început, doam­nă, vă spun sincer că şi cu respectul ăsta, e mai mult o obişnuinţă din vremurile bune, nu e neapărat nevoie de el, nu mori de foame fără respect. Te poţi sătura cu cuvinte frumoase, goale.Vai, dar v-am ţinut de vorbă şi mi-aţi pus prea mult, mi-e teamă că n-o să am cu ce să vi-l plă­tesc. Mi-l pu­teţi vinde în rate? Pe toa­tă viaţa? Vai, iarăşi m-aţi emo­ţi­o­­nat, nu ştiu cum să vă mulţumesc. Sărut mâna, doamnă, nici nu ştiu cum vă cheamă. Speranţa, vai ce nume frumos. Sărut mâna, la revedere.
Priviţi-l pe Emil Boc: suficienţa în faţa întrebărilor publicului, cuvintele clănţănite, tonul lătrat, privirea impasibilă, aura atotştiutoare şi misterioasă pe care se chinuieşte să şi-o creeze, rigoarea academică în care arată ca un tocilar într-un muzeu. Magazionerul viselor noastre.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de