x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Radu Tudor: Tusea şi junghiul politicii româneşti

0
Autor: Radu Tudor 16 Oct 2008 - 00:00
Radu Tudor: Tusea şi junghiul politicii româneşti


Cu o mentalitate de genul celei afişate de Tăriceanu, oricând putem fi victimele unor surprize de proporţii din partea vecinilor noştri de la Est. Nu mai vorbesc de acea concepţie aiuritoare potrivit căreia noi am intrat în NATO ca să ne apere alţii. Domnule (încă) prim-ministru, NATO suntem şi noi!



Ultima treaptă a degradării politice a fost coborâtă de cuplul Băsescu-Tăriceanu. Primul a utilizat toate armele din arsenalul prezidenţial pentru a-l distruge pe al doilea. O dată declanşată însă campania electorală, ultimul as a fost scos din mânecă. Utilizarea politică şi distrugerea unei instituţii reper pentru interesele strategice româneşti este cea mai josnică acţiune la care se puteau preta simbolurile puterii portocalii instituită în Decembrie 2004. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost, în cei 18 ani de existenţă, un organism special, unde s-au analizat şi decis cele mai importante direcţii de acţiune în domeniul securităţii naţionale. Fie că a fost vorba de integrarea în NATO cu multiplele sale faţete, de activitatea curentă a serviciilor secrete, de relaţiile strategice în plan politic, militar şi economic cu actori mondiali importanţi, CSAT a fost mereu acea structură de elită pe care orice ţară civilizată o protejează de mizeria politică.

A venit însă anul 2008, când CSAT s-a transformat într-o tarabă, iar membrii ei, în frunte cu şeful suprem, nişte mardeiaşi de joasă speţă, nu oameni de stat responsabili. Era ultimul lucru pe care trebuia să-l facă Traian Băsescu pe fondul crizei financiare mondiale. Să dea semnalul unei ţări neguvernabile, unde premierul e acuzat în şedinţa forului suprem de securitate că face jocurile Rusiei. Astfel de abordări se fac într-un cadru restrâns, cu decizii tranşante dar discrete, pentru a proteja cele mai înalte interese ale statului.

Am scris în ultimele mele comentarii despre perioada nefastă prin care trece Armata Română din cauza politicii liberale. Ministerul Apărării este în pra­gul colapsului financiar, toate achiziţiile importante au fost suspendate de la plată. De Planul strategic de înzestrare militară, aprobat de CSAT în 2006, s-a ales praful. Asta în condiţiile în care acelaşi CSAT, condus de Băsescu şi Tăriceanu, a aprobat "Concepţia de înzestrare cu echipamente şi sisteme majore în domeniul apărării" în care se scrie negru pe alb: "În privinţa ciclului de viaţă, peste 85% din echipamentele mi­litare au resursa depăşită". Situaţia este aproape tragică în privinţa tehnicii mi­litare. Sunt chiar câteva realităţi necunoscute publicului larg doar din dorinţa de a nu stârni panică pe plan naţional.  

În acest context, premierul Tăriceanu, un om pe care nu-l poţi trata drept iresponsabil măcar prin prisma funcţiei ocupate, face o declaraţie de motociclist amator: "Din câte ştiu, România nu este ameninţată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nici o ţară dimprejur, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţie de normalitate. În plus, suntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă şi, ca atare, a fâlfâi aşa undeva pericole de acest gen nu face decât să ne aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când totdeauna se căuta un duşman".

În mintea şefului guvernului, dacă nu există o ameninţare iminentă, Armata nu trebuie dotată. Las la o parte ignoranţa înfricoşătoare a premierului României, care afirmă că nu există ameninţări.

O minimă cultură de securitate necesară oricărui locuitor din Snagov care devine prim ministru e suficientă pentru a susţine contrariul. Cu o mentalitate de genul celei afişate de Tăriceanu, oricând putem fi victimele unor surprize de proporţii din partea vecinilor noştri de la Est. Nu mai vorbesc de acea concepţie aiuritoare potrivit căreia noi am intrat în NATO ca să ne apere alţii.

Domnule (încă) prim ministru, NATO suntem şi noi! Cum aveţi dumneavoastră pretenţia să ne apere Spania, SUA sau Germania, tot aşa avem noi obligaţii faţă de ei. Esenţa solidarităţii atlantice este "toţi pentru unul, unul pentru toţi". Armata României este ţinută pe butuci de politicieni atât de pricepuţi ca dumneavoastră, cărora le lipseşte expertiza minimă în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Nici în 1990-1991, când România era încă membră a Tratatului de la Varşovia, nu aveam un buget al apărării de 1,47% din PIB. Aţi reuşit să faceţi praf atât angajamentele noastre faţă de aliaţii din NATO cât şi reputaţia unei instituţii reper în mentalul colectiv românesc!

Ar mai fi extrem de multe de spus, dar mi-e teamă că nici Traian Băsescu şi cu atât mai puţin Călin Popescu Tăriceanu ar putea înţelege ceva din argumentaţiile în favoarea apărării şi securităţii naţionale. Aştept un singur lucru cu nerăbdare. Să scăpăm cât mai repede de amândoi, ca de tusea şi junghiul politicii româneşti de moment.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de