x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un discurs interesant

Un discurs interesant

de Radu Tudor    |    25 Sep 2008   •   00:00
Un discurs interesant

Critica raţională şi lăudarea unor aspecte din trecut e noutatea absolută a lui Traian Băsescu. Îndrăznesc să spun că, de la discursul său plin de optimism din Decembrie 2004, preşedintele nu a mai avut o atitudine atât de echilibrată.



Discursul de ieri din Parlament al preşedintelui Băsescu a fost, de această dată, unul mai eficient şi mai decent. După o lungă serie de afirmaţii hazardate în trecut, titularul Palatului Cotroceni a făcut o descriere amănunţită a problemelor ţării. A fost, indiscutabil, un raport în faţa naţiunii, acum când Guvernul adus la putere prin forţa şi voinţa preşedintelui se pregăteşte de exit.

Traian Băsescu a dovedit că poate să fie şi echilibrat când face eforturi în acest sens. Subiectivismele sale arhicunoscute, etichetările dure au fost netezite de un discurs mai închegat. Echipa de consilieri l-a convins probabil pe preşedinte să renunţe la durităţi inutile. Esenţa unui discurs este atingerea competentă e celor mai importante aspecte nefuncţionale, pentru corectarea lor.

Critica raţională şi lăudarea unor aspecte din trecut e noutatea absolută a lui Traian Băsescu. Îndrăznesc să spun că, de la discursul său plin de optimism din Decembrie 2004, preşedintele nu a mai avut o atitudine atât de echilibrată. Această maturizare politică a domniei sale o pun şi pe seama celor aproape patru ani petrecuţi la vârful politicii de stat. Nu pot ignora însă că discursul prezidenţial a dat startul oficial în campania electorală, acolo unde PD-L şi liderul său trebuie să marcheze cât mai multe puncte. Printr-o atitudine echilibrată, dacă se poate. Şi prin retezarea colţilor adversarilor politici, cu înţelegeri subterane. Aşa cum s-a întâmplat cu PRM şi Corneliu Vadim Tudor, a cărui voce protestatară şi acuzatoare a lipsit tocmai azi (să vezi potriveală...) din plenul Parlamentului.

Sunt absolut justificate aspectele nefuncţionale evidenţiate de preşedinte în privinţa educaţiei, sănătaţii, agriculturii şi infrastructurii. Cu toţii regăsim elemente reale în evaluarea Palatului Cotroceni. Ceea ce este însă incorect la Traian Băsescu e lipsa responsabilităţii sale. Cu excepţia domeniului sănătăţii, celelalte au fost conduse din Ianuarie 2005 până în Martie 2007 de reprezentanţi ai PD. Nu mai vorbesc de faptul că dezastrul din infrastructură are în bilanţul său numele lui Traian Băsescu încrustat de vreo patru ori ca ministru, în patru guverne diferite din ultimii 18 ani. În 1998, domnia sa voia să le scoată "românilor din cap autostrăzile".

Să trecem însă peste aceste detalii ale trecutului.
La un discurs în faţa naţiunii, bilanţ al guvernării pe care ai adus-o la putere, ca bărbat politic, îţi asumi şi eşecuri. După cum spunea fiica cea mică a domniei sale într-un panseu televizat, "în viaţă poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri".   

Românilor, cum îi place preşedintelui să spună, trebuia să le recunoască onest că Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Gheorghe Flutur, Mircea Miclea, Mihail Hărdău şi alţii sunt tot atâţia responsabili ai sectoarelor criticate, proveniţi din PD.

O altă afirmaţie care poate fi catalogată drept ipocrită a şefului statului se referă la faptul că "românii privesc cu îngrijorare modul de funcţionare şi de colaborare între principalele instituţii ale statului român". Nu cred că există vreun "român" care să nu ştie cine e persoana care a tulburat profund relaţiile inter-instituţionale în stat printr-un comportament excesiv şi dorinţa declarată de a distruge un anumit partid sau guvern.

Sunt însă total de acord cu abordarea preşedintelui în privinţa lipsei grave de reacţie a autorităţilor de ordine publică. Poate o şedinţă a CSAT pe această temă şi câteva decizii clare n-ar fi fost lipsite de utilitate. De la înălţimea autorităţii pe care o deţine, aşa cum face vizite în Covasna sau la Mărăcineni, Traian Băsescu ar putea să descindă şi pe la Craiova, prin cartierul Faţa Luncii.
Să-i explice un pic şi primarului Solomon la ce foloseşte Poliţia Comunitară. În rest, despre distrugerea patrimoniului natural, ca "o problemă de securitate naţională", preşedintele trebuie să vadă care partid parlamentar s-a opus declarării de utilitate publică a Parcului Bordei. Şi să ia atitudine. Măcar aşa, simbolic.

Nu pot să trec în final peste aprecierea creşterii economice din ultimii şapte ani, cu mulţumiri aduse inclusiv guvernului Adrian Năstase. Şi repetarea expresiei "voi lucra cu orice Guvern".  Interesant, foarte interesant.  

×
Subiecte în articol: editorial