x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (II)

0
27 Mai 2005 - 00:00


  • de VLADIMIR TISMANEANU

  • Totalitarismul, fie el de dreapta ori de stanga, urmareste controlul total asupra fiintei umane

    Deunazi am reascultat muzica lui Vladimir Visoski, o muzica melancolica, trista, un fel de "fado" siberian, amintind de vremurile insangerate ale stalinismului, o muzica sfasietoare, asemeni amintirilor celor scapati din lagare. O nostalgie incrustata in fiecare fibra a memoriei lor, dar si a noastra, a celor care refuzam amnezia. Ce ramane din visurile generatiilor calcate in picioare, macinate in malaxorul dialecticii revolutionar-utopice? Ce ramane din ceea ce s-a pretins a fi solutia la toate injustitiile acestei lumi? Cum a fost posibila marea dementa a secolului al XX-lea? Care este de ce-ul a ceea ce numim, in lipsa unui termen mai adecvat, totalitarism? Ce rol a jucat ideologia, substratul ascuns, in fond mistic, al propagandei care a generat entuziasme debordante, patimi clocotitoare si deziluzii ametitoare?

    A fost cumva nevoie de aceste lucruri? Cum se pot vindeca aceste rani? Cum s-a putut ca brigandul Djugasvili, inrudit prin atatea fire secrete cu pictorul ratat Shickelgruber, sa inlature, cu cinism si perfidie, pe toti cei care fusesera alaturi de Lenin in lupta pentru ceea ce fondatorul bolsevismului isi inchipuise a fi remediul impotriva barbariei? In fond, "ce-l mana pe el in lupta"? Nu a fost de vina nici sufletul slav, nici lasitatea fiintei umane, ci un proiect ideologic inspirat de cultul partidului unic, presupusa incarnare a "vointei generale". Eshatologia marxista si-a gasit pe teritoriul Rusiei un teritoriu neasteptat de exercitiu al axiomelor sale apocaliptice. Se vor fi infiorat mensevicii - printre primii care au notat afinitatile dintre stalinism si nazism - , insa faptul ramane: religia seculara, mitul mesianic al proletariatului ca grup, clasa, cum vreti sa-i spuneti, s-a logodit cu cultul organizatiei secrete, cu exaltarea nihilista a terorii, cu ceea ce Thomas Mann numea extazul demonismului. Totul a plecat dintr-un hubris al reconstructiei absolute si totale a conditiei umane. Fascismul si comunismul pretindeau ca salveaza civilizatia. Se opuneau unei tendinte pe care o identificau drept degenerarea lumii burgheze. Se voiau raspunsuri la organizarea scandaloasa a realitatii. Negau, cu febra demolatoare, "Sistemul". O ura mistuitoare, necrutatoare in raport cu universul meschin, filistin, mercantil al unui capitalism decrepit.

    Hegel nu a fost un precursor al fascismului. In nici un caz al nazismului. Si totusi, nu fara motiv, Isaiah Berlin il numara printre inamicii libertatii. Tot astfel il identifica si Karl Popper in a sa "Societate deschisa si inamicii sai". Pe de alta parte, Herbert Marcuse isi incheia cartea "Ratiune si revolutie" citandu-l pe Carl Schmitt, unul din ganditorii influenti ai celui de-al treilea Reich": "In ziua cand Hitler a luat puterea, se putea spune ca Hegel a murit". La conferinta de la Potsdam, Eric Hobsbawm ne-a spus ca nu crede de fapt in valoarea comparatiei dintre cele doua sisteme ideocratice. A insistat asupra momentului antifascist si a semnificatiei Razboiului Civil spaniol. Mi se pare, el, marele istoric, ostaticul unei perspective anacronice.

    Imi amintesc de o seara petrecuta cu Alexandru Ivasiuc si sotia sa, Tita Chiper, la ei acasa, pe Strada Pictor Iscovescu. Alec ne-a citit dintr-o povestire care nu stiu sa fi fost publicata vreodata. Era, cred, in 1977. Tema: o receptie la o ambasada vestica din Moscova, in timpul Marii Terori. Printre invitati: figuri de seama ale nomenclaturii staliniste, vechi bolsevici care isi asteptau infrigurati arestarea si previzibila condamnare la moarte drept "dusmani ai poporului". Un ambasador occidental il intreaba pe unul din oaspeti daca este interesat sa participe la o partida de vanatoare. Raspunsul sec al demnitarului bolsevic (citez, desigur, din memorie): "In acest veac, pe noi nu ne intereseaza vanatoarea clasica, ci aceea de oameni". Renuntarea orgolioasa la distinctiile dintre bine si rau, confuzia intre social si alte planuri (lupta claselor sau cea a "raselor"). Fictiuni ideologice care au permis substituirea umanitatii prin abstractii gaunoase, justificate prin devotamentul pentru o invincibila, perfecta "algebra a revolutiei". Cititi ultimele scrisori din inchisoare ale lui Buharin ori "confesiunile" din marile procese moscovite, precum si cele ale unor Rajk sau Slansky: marturii ale disponibilitatii sacrificiului definitiv pe altarul "Cauzei" sacralizate.

    Detinutii lui Stalin au creat un folclor formidabil. Imi amintesc ca am ascultat candva unul din cantecele Gulagului, interpretat de Dina Verny, celebra galerista pariziana, fostul model al lui Maillol. "Tovarase Stalin, sunteti un mare savant/Iar eu sunt doar un simpul zek sovietic." Zek era echivalentul sovietic al detinutului din lagarele naziste. KZ-Gulag, relatie cumplita, nume al agoniilor morale si politice ale secolului ideologiilor asasine. Ivan Denisovici, Margarete Buber Neumann, Milena Jesenska, victimele de la Pitesti, Primo Levi: nu vreau sa sterg distinctiile, insa comparatia se impune irezistibil. Ideologii neindoios diferite, consecinte in fond identice.
    Citeşte mai multe despre:   editorial

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de