x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Raportul Larosiere

0
Autor: Daniel Daianu 04 Mar 2009 - 00:00

La Bruxelles a fost dat publicităţii raportul comisiei Larosiere, care a fost însărcinată de preşedintele Comisiei Europene să facă propuneri privind reforma sistemului de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare. Condusă de fostul şef al FMI şi, mai înainte, guvernator al Băncii Centrale a Franţei, Jacques de Larosiere, Comisia era aşteptată să vină cu propuneri pe măsura insatisfacţiei profunde faţă de actualul sistem, care de altfel şi-a dovedit inadecvarea şi neputinţa de a preveni criza financiară actuală.



Pentru a judeca portanta acestui raport se cuvine să punem faţă în faţă realităţile politice şi instituţionale ale Uniunii, de o parte, şi dezideratele ce decurg din nevoia unei reformări autentice a sistemului de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare.

UE se caracterizează prin aranjamente şi prerogative naţionale clare în acest domeniu. Deşi o piaţă unică a serviciilor financiare s-a dezvoltat în ultimul deceniu (fără a echivala, totuşi, cu o piaţă comună desă-vârşită), fragmentarea naţională a sistemelor de reglementare este un dat structural în Club. Aceasta a remarcat cu amărăciune şi fostul ministru al economiei italian, Tomasso Padoa Schioppa, la finele anului 2007. Acea declaraţie a pus emfaza pe o realitate care intră în coliziune cu dorinţa de a pune de acord logica de funcţionare a pieţelor unice cu aranjamente instituţionale menite să ţină cont de riscurile inerente pieţelor financiare.

Criza a irumpt cu violenţă şi s-au înmulţit presiunile asupra Comisiei de a străpunge rezistenţa la schimbare în domeniul reglementărilor pe piaţa financiară. Dar obstacolele politice rămân, în continuare, puternice şi de aceea raportul Larosiere (aidoma raportului pe care l-am elaborat pentru Parlamentul European împreună cu Ieke van den Burg, din Olanda) nu avea cum să le treacă cu vederea. A le ignora înseamnă să plasezi recomandările în irelevanţă politică/practică. Prin urmare, raportul Larosiere a căutat să concilieze exigenţele mai mult decât evidente de a veni cu sugestii care să aibă în vedere riscurile sistemice din pieţele financiare şi ameliorarea gestiunii riscurilor la nivel de entitate financiară – fie că este vorba de bănci, firme de asigurări, piaţă de capital. De aici au rezultat două recomandări care oferă direcţia de acţiune. Una priveşte mărirea considerabilă a prerogativelor macroprudenţiale ale Băncii Centrale Europene şi a sistemului de alertă timpurie. A doua recomandare se referă la transformarea actualelor comitete de nivel 3 (level 3 committees) în agenţii cu puteri sporite, care la rândul lor să fiinţeze sub o autoritate comună de reglementare/armonizare a măsurilor legate de prudenţialitatea grupurilor mari, ce au operaţiuni transfrontaliere considerabile.

Mă bucur că, precum raportul pe care l-am pregătit pentru Parlamentul European, raportul Larosiere se ocupă de marea problemă a sectorului bancar "umbra" (în sensul nevoii de a reglementa şi supraveghea operaţiuni financiare care au scăpat până acum), de nevoia de a limita îndatorarea (leverage), de agenţiile de rating, de tranzacţionabilitatea produselor sintetice (derivate), de scheme de remunerare în industria financiară etc.

Unii poate că sunt decepţionaţi de unele limite, ca ambiţie, ale raportului Larosiere. Dar nu este mai puţin adevărat că există o realitate politică în Uniune, care nu permite o viteză de înaintare aşa cum am imagina-o ca optimă în simple exerciţii academice. Sper ca tot mai mult din acest raport să devină realitate şi ca reformele în UE să fie strâns coordonate cu cele întreprinse de administraţia Obama în SUA.

Să vedem ce se va petrece la întâlnirea celor 20 la Londra, în aprilie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de