x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Răspuns la întrebarea ”de ce”?

0
Autor: Maria Timuc 24 Apr 2012 - 11:49

Ma pregateam sa scriu un articol oarecum optimist, dar – in clipa in care am deschis ziarul si am cititi despre tragedia lui Florin Calinescu, m-am pierdut in intrebari si-n neintelegere, in lipsa de raspunsuri si-n sentimentul persistent ca 'nu stiu'. M-a cuprins tacerea, in care parea ca simt disperarea, neputiinta, un soi de condamnare la suferinta, un soi de sentinta nemiloasa, care pare sa apara in viata unui om prin intermediul altui om.

Daca acel alt om este copilul tau, de ce? Daca acel alt om din viata ta a decis ca viata nu are sens, de ce? De ce tu esti cel ce trece prin dureri, de ce trebuie sa ajungi la culmea disperarii interioare, de ce trebuie sa atingi haul dezastruos al suferintei umane, de ce viata pare ca un calau, uneori, de ce, de ce , de ce? Intrebarile pot veni si pot aparea in minte sau chiar din afara noastra raspunsuri, dar nimic, nimic logic, nimic rational, nimic intreg nu se deseneaza deasupra sufletului si a mintii care traieste disperarea. Poate doar un soi de lipsa a sensului, poate neintelegerea insasi, poate frustrarea si nelinistea absoluta, durerea sufletului si abandonul total in aceasta durere sunt raspunsuri, care nu fac decat sa te intrebi mai profund razvratit si indurerat; de ce? Raspunsul ultim nu-l stim si nu stim nici daca il vom cunoaste vreodata. Este, poate, raspunsul pe care Dumnezeu il stie, iar ceea ce ne ramane cu adevarat de facut noua insine este doar sa acceptam ca...nu stim si nu intelegem. Pierderile grele ale vietii si situatiile in care nu putem face nimic ne spun deschis ca avem limite, orice altceva am avea. De-am avea toate bogatiile lumii, de-am fi una cu ingerii si daca lumea intreaga ne-ar sta la picioare, n-am izbuti sa indreptam decizia altui om. De-am fi cei mai mari vindecatori ai lumii, nu avem intotdeauna puterea de a face cancerul sa plece din trupul altui om. Am inventat avioane, tehnologii nenumarate, ne-am dus in Cosmos si suntem capabili sa transformam un soarece in libelula prin noile descoperiri privind manipularea ADNului uman, dar nu avem idee cum sa-i spunem 'nu' deciziei altui om de a-si face rau, alegerii lui de a conduce nebuneste pe strazi, alegerii lui de a ucide, de a ataca sau a se ataca pe sine. Atitudinile, faptele si alegerile celorlalti par a fi ghidate de conditii, imprejurari si trairi interioare, pe care nu le putem controla, cunoaste, intelege sau explica. Putem incerca asta, putem gasi anumite explicatii, dar viata ne arata constant si fara ezitare ca ceea ce merge intr-un loc, o situatie sau pentru un om nu are acelasi efect asupra tuturor.

In fata situatiilor dureroase ale vietii ne invinovatim sau invinovatim pe cineva, oscilam intre disperare, deprimare si furie, intre starea de victima si cea de calau, intram intr-un soi de iad al experientei de viata; poate ca Iadul acela poate deveni mai suportabil si mai mic daca am accepta ca de sub marea sutana a existentei se iveste un fel de lipsa de putere, un fel de lipsa de intelegere, un fel de invitatie la acceptare si la abandon in mainile lui Dumnezeu. Adevarul adevarat pare a fi cel despre care vorbesc marii intelepti ai lumii, dupa ce s-au confruntat cu intunericul absolut al propriei lor existente. Exclamatia lor ultima a fost intotdeauna aceeasi. Acum, dupa toate cautarile, dupa toata cunoasterea acumulata, dupa tot ce-am trait, stiu, in sfarsit, raspunsul la toate intrebarile 'de ce'. Raspunsul pe care-l stiu este ca, de fapt, 'nu stiu'!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de