Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Eu nu citesc ziarele, îmi spune un domn, pentru care cititul e totuşi o obligaţie profesională. Ştiind că scriu la un ziar, mărturisirea are toate datele unui avertisment. Tot mai multe persoane simt nevoia să mă prevină că ele nu citesc ziarele. Nu un anume ziar, ci pe toate.
Eu nu citesc ziarele, îmi spune un domn, pentru care cititul e totuşi o obligaţie profesională. Ştiind că scriu la un ziar, mărturisirea are toate datele unui avertisment. Tot mai multe persoane simt nevoia să mă prevină că ele nu citesc ziarele. Nu un anume ziar, ci pe toate.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Eu nu citesc ziarele, îmi spune un domn, pentru care cititul e totuşi o obligaţie profesională. Ştiind că scriu la un ziar, mărturisirea are toate datele unui avertisment. Tot mai multe persoane simt nevoia să mă prevină că ele nu citesc ziarele. Nu un anume ziar, ci pe toate.
Motivul pentru care un om nu citeşte un cotidian e diferit de acela al cetăţeanului care le refuză în bloc. Iar faptul că atâţia oameni ţin să se ştie că nu vor să aibă de-a face cu ziarele şi cu subiectele promovate de acestea vrea să însemne mai mult decât o lehamite. Vrea să însemne o trădare. Normal ar fi ca să spună: le citeam, dar azi nu le mai citesc. Replica mi-o dau foştii cititori de presă, unii chiar foşti titulari de rubrici în publicaţiile apărute imediat după 1989. Nu le cer niciodată explicaţii, deoarece îmi sunt oferite la pachet cu prevenirea: presa e partizană, excesiv de politizată şi scrisă prost, fără înţelegere pentru interesul general.
Nu polemizez niciodată cu domnii şi cu doamnele supăraţi pe ziare şi nu mă mir că tinerii nu iau un ziar în mână cu anii. La înmulţirea reacţiilor de respingere însă iau aminte. Tot ce-i fenomen trebuie luat în seamă, iar scăderea tirajelor şi faptul că nenumărate publicaţii excelează în reportaje de scandal, doar-doar mai adună nişte cititori, sunt fenomene. Nu ştiu dacă a sosit timpul ziarelor "serioase", de vreme ce şi cotidienele cu mare tiraj din vestul Europei – prin tradiţie "serioase" – pierd constant cititori, iar unele se tabloidizează, ca să nu-şi dea afară angajaţii. Ştiu însă că în ce priveşte taraba românească pentru presă, lumea care o ocoleşte are motive. Cele trei-patru cotidiene care-şi respectă condiţia, aşa parţial partizane cum sunt ele, totuşi informate şi lăsându-şi cititorii să judece cu mintea lor informaţia, sunt sufocate de publicaţiile-gunoi. Observam nu demult că un ziar, care să se cheme "Divorţuri", ar rupe piaţa. Nu m-aş mira foarte tare dacă ar apărea tabloide care să se numească "Sex cu vedete", "Chiloţii Andreei", "Cu paparazzii în veceul televiziunii" sau "Cioacă total". Presa, care îşi respectă menirea şi se diversifică în relaţie cu schimbările din economie şi cu creşterea interesului pentru finanţe, pentru afaceri şi dezvoltare, suportă concurenţa televiziunii şi se resimte de la aceasta. Problema apare atunci când cei care declară că nu citesc ziarele nu se uită nici la ştiri, la televizor, nu ascultă nici radioul şi, în general, refuză să-şi pună mintea la bătaie şi altcumva decât în treburile profesiei şi ale familiei. De ei rămâne să se ocupe statul, aşa cum se ocupă şi de copiii nimănui. Sunt asemeni pasagerilor de pe un vapor, care se cred altfel decât ceilalţi călători, deşi au fost luaţi din acelaşi port cu ceilalţi şi vor fi debarcaţi în alt port o dată cu aceştia.
S-ar părea că aştept un răspuns la o întrebare care nu se cere formulată. Există şi astfel de situaţii! Răspunsul l-am primit însă mai demult, în 1990, în Canada, de la un român-canadian care mi-a spus că el e abonat la cotidianul local din spirit civic. Că nu citeşte acest ziar, dar îl cumpără, respectând nevoile celor care îl citesc.
Eu nu citesc ziarele, îmi spune un domn, pentru care cititul e totuşi o obligaţie profesională. Ştiind că scriu la un ziar, mărturisirea are toate datele unui avertisment. Tot mai multe persoane simt nevoia să mă prevină că ele nu citesc ziarele. Nu un anume ziar, ci pe toate.
Motivul pentru care un om nu citeşte un cotidian e diferit de acela al cetăţeanului care le refuză în bloc. Iar faptul că atâţia oameni ţin să se ştie că nu vor să aibă de-a face cu ziarele şi cu subiectele promovate de acestea vrea să însemne mai mult decât o lehamite. Vrea să însemne o trădare. Normal ar fi ca să spună: le citeam, dar azi nu le mai citesc. Replica mi-o dau foştii cititori de presă, unii chiar foşti titulari de rubrici în publicaţiile apărute imediat după 1989. Nu le cer niciodată explicaţii, deoarece îmi sunt oferite la pachet cu prevenirea: presa e partizană, excesiv de politizată şi scrisă prost, fără înţelegere pentru interesul general.
Nu polemizez niciodată cu domnii şi cu doamnele supăraţi pe ziare şi nu mă mir că tinerii nu iau un ziar în mână cu anii. La înmulţirea reacţiilor de respingere însă iau aminte. Tot ce-i fenomen trebuie luat în seamă, iar scăderea tirajelor şi faptul că nenumărate publicaţii excelează în reportaje de scandal, doar-doar mai adună nişte cititori, sunt fenomene. Nu ştiu dacă a sosit timpul ziarelor "serioase", de vreme ce şi cotidienele cu mare tiraj din vestul Europei – prin tradiţie "serioase" – pierd constant cititori, iar unele se tabloidizează, ca să nu-şi dea afară angajaţii. Ştiu însă că în ce priveşte taraba românească pentru presă, lumea care o ocoleşte are motive. Cele trei-patru cotidiene care-şi respectă condiţia, aşa parţial partizane cum sunt ele, totuşi informate şi lăsându-şi cititorii să judece cu mintea lor informaţia, sunt sufocate de publicaţiile-gunoi. Observam nu demult că un ziar, care să se cheme "Divorţuri", ar rupe piaţa. Nu m-aş mira foarte tare dacă ar apărea tabloide care să se numească "Sex cu vedete", "Chiloţii Andreei", "Cu paparazzii în veceul televiziunii" sau "Cioacă total". Presa, care îşi respectă menirea şi se diversifică în relaţie cu schimbările din economie şi cu creşterea interesului pentru finanţe, pentru afaceri şi dezvoltare, suportă concurenţa televiziunii şi se resimte de la aceasta. Problema apare atunci când cei care declară că nu citesc ziarele nu se uită nici la ştiri, la televizor, nu ascultă nici radioul şi, în general, refuză să-şi pună mintea la bătaie şi altcumva decât în treburile profesiei şi ale familiei. De ei rămâne să se ocupe statul, aşa cum se ocupă şi de copiii nimănui. Sunt asemeni pasagerilor de pe un vapor, care se cred altfel decât ceilalţi călători, deşi au fost luaţi din acelaşi port cu ceilalţi şi vor fi debarcaţi în alt port o dată cu aceştia.
S-ar părea că aştept un răspuns la o întrebare care nu se cere formulată. Există şi astfel de situaţii! Răspunsul l-am primit însă mai demult, în 1990, în Canada, de la un român-canadian care mi-a spus că el e abonat la cotidianul local din spirit civic. Că nu citeşte acest ziar, dar îl cumpără, respectând nevoile celor care îl citesc.
