x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Răspunsuri diferite la criza internaţională

0
Autor: Daniel Daianu 13 Feb 2008 - 00:00

Efecte ale crizei financiare internaţională, ce a fost declanşată pe piaţa ipotecară din SUA, se fac simţite peste tot.

Efecte ale crizei financiare internaţională, ce a fost declanşată pe piaţa ipotecară din SUA, se fac simţite peste tot. În acest context am fost întrebat de ce în unele ţări se recurge la impulsuri fiscale de anvergură (în SUA de pildă) şi reduceri de dobânzi ale băncilor centrale, în timp ce la noi are loc o creştere de dobândă a BNR şi se pledează (aşa cum fac şi eu) pentru prudenţă mare în politica bugetară – în sensul unui deficit bugetar mai mic decât în anul precedent. De aceea revin mai jos cu câteva observaţii.

Economia SUA este confruntată cu o probabilă recesiune (adică o des­creştere, fie ea mică, a PIB-ului de-a lungul câtorva trimestre) şi o înăsprire a condiţiilor pe piaţa credi­tu­­lui. Această stare a determinat Fed-ul (banca centrală a SUA) să coboare rapid şi de mai multe ori dobânzile principale pentru a alimenta cu lichi­ditate pieţele de credit; pe aceste pieţe încrederea, care este factor de bază în relaţiile tranzacţionale, s-a erodat copios în ultimele luni. Totoda­tă, printr-un pachet stimulativ fiscal de peste 100 miliarde dolari se încearcă evitarea intrării în recesiune. Aceste măsuri nu sunt lipsite de riscuri, având în vedere puseurile inflaţioniste (care ar indica o altă conduită a Fed-ului). Şi nici impulsul fiscal nu a fost întâmpinat cu “căldură” de UE şi Japonia în cadrul întâlnirii miniştrilor de finanţe din G-7 de săptămâna trecută. Pe de altă parte, în SUA nu puţini sunt economiştii care consideră că relaxarea politicii monetare şi a celei bugetare (fiscale) este impusă de condiţiile excepţionale, de nevoia de a evita, atât cât se poate, recesiunea.

Este de notat că însuşi FMI (prin Strauss-Kahn, noul director general) s-a raliat pachetului de măsuri din SUA, ceea ce ar încălca preceptele tradiţionale ale acestei organizaţii în materie de politici recomandate. Unii au făcut o comparaţie cu criza asia­tică, când FMI a recomandat ţărilor aflate în criză de balanţă de plăţi înăsprirea politicilor monetare şi bugetare. Acea terapie a avut propriile slăbiciuni, dar nu este mai puţin adevărat că este cu totul alta situaţia economiei SUA ca şi contextul actual. SUA deţin principala monedă de rezervă a lumii, neavând probleme cu finanţarea deficitelor externe. În plus, decuplarea economică despre care s-a vorbit în ultimul deceniu se dovedeşte o teză falsă; când economia americană are probleme, încă “strănută” şi alţii.

Nu-mi propun să comentez şansele ca măsurile adoptate în SUA să aibă eficacitatea scontată, mai ales că fac parte dintre cei care pledează pentru atacarea cauzelor structurale ale crizei actuale; aceste cauze sunt deficitul major de reglementare a “sectorului bancar umbră” (shadow banking sector, care s-a dezvoltat mult prin inovaţii financiare, multe dintre acestea fiind foarte riscante), opacitatea pieţelor, lipsa de coordonare între autorităţi de supraveghere.

 

Care este situaţia în România? Pe de o parte avem o economie care a crescut iute în ultimul deceniu, cu rate de expansiune a PIB-ului (venitului naţional) de 6% în medie. În acelaşi timp însă deficitele externe au “explodat” cel de cont curent (diferenţa între intrări şi ieşiri de valută autonome) ajungând la circa 14% din PIB în 2007. Şi în alte ţări din Europa centrală şi de Răsărit deficitele de cont curent sunt mari (peste 10% din PIB). Necazul este că acolo unde finanţarea se face mai mult prin îndatorare apare o mare problemă. În România îndatorarea a deţinut peste 50% anul trecut (şi mult din ea a fost pe termen scurt). Aşa cum arătam cu două săptămâni în urmă noi avem un sistem monetar dual (cu depozite şi împrumuturi în valută, alături de moneda autohtonă) şi nici leul nu este moneda de re­zervă internaţională. Chiar dacă nu bugetul public este responsabil principal în privinţa deficitului de cont curent, aceasta nu exonerează guvernul şi BNR de răspundere în gestionarea dezechilibrelor.

Puseul inflaţionsit din 2007, şocurile prefigurabile pentru bugetul public în 2008 şi în anii ce vin, faptul că leul nu este monedă de rezervă ca şi dualitatea sistemului monetar autohton obligă, în consecinţă, la un alt tip de conduită în România, faţă de mixul de politici din SUA şi ţări europene.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de