Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
L-am votat de patru ori pe Traian Băsescu. De două ori la primărie şi apoi în cele două tururi ale prezidenţialelor din 2004. L-aş fi votat, probabil, chiar dacă aş fi ştiut despre incidentul pugilistic de la Ploieşti. Cu inima strânsă, dar convinsă că alternativa Năstase e mult mai rea. Mi-aş fi zis că un moment de nebunie e mai uşor de iertat decât setea nestăvilită de putere. Că un temperament violent e mai puţin primejdios decât înclinaţia spre autoritarism. Că lipsa de autocontrol e preferabilă dorinţei de a controla totul.
Cu riscul de a-i şoca pe mulţi, mărturisesc că nu-mi regret nici azi opţiunea de acum cinci ani. Continuu să cred că victoria lui Adrian Năstase ar fi fosilizat PSD-ul într-o formă monstruoasă de partid-stat. Alternanţa la putere a fost benefică. Cred că este, din nou, necesară. Din exact aceleaşi motive. Într-o democraţie încă fragilă, guvernările îndelungate şi majorităţile confortabile scot invariabil la iveală reflexe primejdioase. Colcăind de oportunişti, clasa politică românească pare extrem de predispusă la derapaje dintre cele mai nocive la contactul cu puterea.
O demonstrează uluitoarea metamorfoză a partidului prezidenţial. Unitatea sa de monolit în jurul conducătorului de la Cotroceni face ca PSD-ul iliescian să pară de-a dreptul dezorganizat. În fond, Năstase îndrăznea să mai mişte-n front în faţa "bătrânului edec". Vi-l imaginaţi pe Boc contrazicându-l pe Băsescu?
Politicieni care denunţau cândva infernala "maşină de vot" social-democrată sunt azi nişte flaşnete care repetă neobosit mesajele lui Zeus. Dispuşi să-şi lepede, în bloc, convingerile ideologice, de la o zi la alta. Dacă-i ordin, cu plăcere. Aşa s-au transformat democraţii din socialişti în populari, virând fulgerător din stânga spre dreapta eşicherului politic. Fără nici un protest, nici o disidenţă, nici o opinie separată. De la centru până la ultima filială.
La fel de disciplinaţi s-au arătat şi tinerii PD-L-işti care, înarmaţi cu cartonaşe roşii produse spontan, l-au huiduit pe neobrăzatul lor coleg care îndrăznise să o contracandideze la funcţia de secretar-general pe mezina Tătucului. Apoi, cu sprijinul neprecupeţit al organizaţiilor din toată ţara, EBA a ajuns europarlamentar!
Elena Udrea a ajuns ministru. I s-a croit special un portofoliu pe măsura talentelor ei: Turism şi contrainformaţii! Cei mai controversaţi dintre baronii locali au devenit, din roşii, portocalii. Întregul aparat de stat a fost politizat într-o măsură nemaiîntâlnită de pe vremea partidului unic. La fel ca Adrian Năstase în 2004, Traian Băsescu pare convins că e "condamnat să guverneze". Eu cred c-ar fi timpul să-l iertăm de această povară. Şi el şi PD-L-ul au nevoie urgentă de duşul rece al opoziţiei. Nu sunt un fan al lui Mircea Geoană.
Al PSD-ului cu atât mai puţin. Nu-mi fac iluzii că acest partid s-a reformat şi s-a debarasat total de vechile metehne. Între două mafii, o prefer, totuşi, pe cea mai puţin organizată. La fel ca în 2000, voi vota răul cel mai mic.
