x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Răul e plăcerea lui supremă

0
Autor: Adrian Păunescu 09 Noi 2009 - 00:00
Din ce în ce mai greu de suportat e răul care ni se întâmplă. Dar şi mai greu de suportat e neruşinarea cu care autorii răului aruncă vina pe poporul pe care tocmai ei îl chinuiesc. Fuduli nevoie mare, cinci nevoie mică, autorii dezastrului actual se vaită peste tot că nu mai pot de atâtea poveri, conducerea ţării fiind pentru ei o povară, dar fac tot ce le stă în putinţă să nu cumva să piardă această povară. Le place puterea cu atât mai mult cu cât şi-o sporesc pe nedrept. Ce au obţinut prin furt şi fraudă li se pare avuţia lor naturală, moştenită din moşi-strămoşi şi din babe cotoroabe. Ei au condus ţara în direcţia eronată care nu se putea să nu se termine cu un faliment şi tot ei invocă falimentul ca pe un fenomen meteorologic, de care se face vinovat poporul înlănţuit.

În fruntea acestor cinici lacomi, fă­când mereu el însuşi fărădelegi pe care le critică la alţii, preşedintele de apă tare - oricât de semidoct ar fi - a dat dovadă, în toţi aceşti ani, de suficientă viclenie, de a ajuns să mi se pară inteligent. El a creat tot felul de catastrofe, din care a ieşit câştigat. Acţiunea răpirii din Irak, ţinută în umbră în timpurile noastre, va deveni, după eliberarea ţării de sub cel mai important haiduc al ei, obiect de studiu în manualele de terorism. Cum a reuşit scenaristul cu privirea stereo să ofere marele suspans al răpirii, să ţină încordată o lună întreagă, săptămâni şi săptămâni, să nu ezite să se dea pe mâna unor oameni, care îl vor povesti curând, curând, cum a mimat el apropierea veştii bune, cum a făcut chermeza aceea pe aeroport, cum a manipulat el banii, de nu ştie nici dracu' câţi au fost şi unde au dispărut, cum nu vrea el să răspundă la întrebările fireşti ale opiniei publice!

Dar aiureala cu desemnarea primilor-miniştri? Domn' Băsescu nu vrea să ci­teas­că tot articolul de Constituţie care re­gle­mentează chestiunea desemnării pri­mului-ministru şi se opreşte la afirmaţia convenabilă că preşedintele desemnează pe candidatul la postul respectiv, fără a mai lua în seamă prevederea privitoare la obligativitatea consultării cu majoritatea parlamentară. Şi propune intenţionat imposibilităţi. Ca atare, Parlamentul e pus în situaţia de a respinge de două ori consecutiv propunerile băsesciene, deci, de a se expune altei porniri a liderului abuziv: dizolvarea Parlamentului. Sigur că există o prevedere care stabileşte că, în ultimele şase luni de mandat, preşedintele nu mai are acest drept. Dar ce contează Constituţia pentru acest cititor pe sărite al Constituţiei?

Îi reamintesc matelotului de apă tare parabola pe care o povestea Marin Preda despre fratele său, Sae. Prozatorul a pri­mit un telefon că Sae este internat la ur­gen­ţă în Bacău, pe motiv că a băut nişte spirt medicinal care se foloseşte numai pentru uz extern, la frecţii de exemplu, cum i-a şi reamintit Marin Preda fratelui său aflat pe patul suferinţei: "De ce, mă, Sae, ai băut tu spirt medicinal, când ai văzut că era prea clar scris că e numai pentru uz extern?". La care Sae a răspuns memorabil: "Pentru că eu am considerat că e şi pentru uz intern".

Aşa şi omul nostru care foloseşte ceea ce e numai pentru uz extern şi pentru uz intern. Dacă dumnealui consideră că realitatea se schimbă după cum crede dumnealui, atunci e şi firesc să considere, de exemplu, că Sectorul 3 e Sectorul 4 şi că Negoiţă e Johannis.

Iată-l pe marele combinator aruncând pe oameni, pe bătrâni, pe copii, pe parti­dele din Parlament responsabilitatea pen­tru eventuala incapacitate a Statului Român de a plăti în noiembrie şi decembrie salariile şi pensiile. În afară de si­tu­a­ţia că totul e o farsă, din care tot el să iasă erou, dacă salariile şi pensiile se vor plăti, întrebarea e ce fel de şef de stat este acela care ne anunţă în fiecare an, lunar, că totul e în regulă, pentru ca să constate în ultimele două luni ale anului că nu sunt bani pentru aceste plăţi normale? Dar miliardele de euro împrumutate de peste tot şi care ne vor lăsa datori pentru o lungă perioadă unde sunt? Ca să oblige parlamentarii să vo­teze cum vrea el, marele consumator de lichidităţi ameninţă cu FMI-ul cu înce­tarea de plăţi şi cu alegerile anticipate. Dar el nu are nici o responsabilitate pentru situaţia în care s-a ajuns? El e Duhul Sfânt plutind deasupra apelor? El care spune lucruri contradictorii şi în cuprinsul aceleiaşi zile, ca să nu mai vorbim de felul în care se contrazice de la săptămână la săptămână!

Autor principal şi orgolios al răului care ni se întâmplă, preşedintele Bă­ses­cu devine malefic prin felul programatic în care otrăveşte ţara şi, cu un senin hă­hă­it, o acuză tot pe ea că dezvoltă şi răs­pândeşte otrava. Acelaşi mecanism paranoic pe oriunde merge el. Reacţionează temperamental şi primitiv, sacrifică valori şi principii, uneori i se face şi lui frică de proporţiile catastrofelor pe care le provoacă şi pare a fi străbătut de ceva ce ar putea să se numească remuşcare.

Comportament tipic dictatorial, mâi­ni­le-n brâu ca ţaţinele din mahalale când se ceartă pentru intrarea unei găini în curtea vecinilor, preşedintele de ţară se bazează în exercitarea puterii sale pe punerea tuturor în stare de gâlceavă. El este autorul răului celui mare al Ro­mâ­ni­ei. El este semănătorul de otravă. Lui îi trebuie un guvern-marionetă, ca să-şi poată face mendrele şi meandrele discordante. Răul e plăcerea lui supremă. Un asemenea om ar avea dreptul legitim să ocupe singur un bestiar, ca generaţiile ti­-ne­re să înveţe de la ce punct din valea spe­ciilor ar trebui să înceapă în viitor reconstrucţia omului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de