x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Răvăşitor

Răvăşitor

de Roxana Roseti    |    28 Sep 2008   •   00:00
Răvăşitor

Dragostea la capătul puterilor - titrează Paris Match în ultimul său număr din septembrie. Desigur, nu este vorba despre fulminantul fapt că dragostea universală este pe cale de a-şi da obştescul sfârşit într-un fatal infarct al disperării, asta da, ar putea fi o ştire senzaţională, depinde de enzimele cititorilor.



Dragostea la capătul puterilor - titrează Paris Match în ultimul său număr din septembrie. Desigur, nu este vorba despre fulminantul fapt că dragostea universală este pe cale de a-şi da obştescul sfârşit într-un fatal infarct al disperării, asta da, ar putea fi o ştire senzaţională, depinde de enzimele cititorilor. Este vorba despre recentul divorţ al lui Jean-Paul Belmondo de soţia sa, Natty. “Ei se iubesc de aproape 20 de ani, tocmai au divorţat, dar vor avea întotdeauna aceeaşi stea”, rezumă publicaţia într-un minunat apogeu al metaforei. “Ei doi făceau să rimeze dragostea, umorul şi glamour-ul”. “Doresc ca fiecare să cunoască o istorie de iubire la fel de frumoasă şi intensă ca cea pe care am cunoscut-o cu Jean Paul”, spune Natty. “Cînd Jean-Paul a suferit accidentul vascular din 2001 am rămas zi şi noapte în spital alături de el. Iar în următoarele şapte luni m-am închis cu el în casă. Rămân încredinţată că dragostea a contribuit la refacerea lui. Eu i-am dăruit toată energia de care dispuneam. Iată că, după 20 de ani de dragoste nebună, ni s-a întâmplat!”. “Da, uneori este dificil să trăieşti în cuplu. S-a instalat, încet, o delăsare comună. Sunt lucruri care li se întâmplă multor cupluri. Noi n-am vorbit nimănui despre separarea noastră, nimeni nu ştia. De fapt, noi ne-am separat de doi ani”, completează Belmondo la cei 75 de ani ai săi! O relatare fină, elegantă, în stil franţuzesc, nici nu zici că este vorba despre un divorţ, ci despre bucăţelele unei prăjituri de ciocolată răvăşitor plimbate pe sub limbă. Un iz de “Un bărbat şi o femeie”, filmul despre care aveţi plăcerea să vă reamintiţi, în pagina 38.

×
Subiecte în articol: editorial