Răzbunătorii

Multe thrillere au ca protagonişti ucigaşi plătiţi. Ei îşi onorează comenzile fără ezitări şi fără scrupule. Nu-i interesează decât banii pe care îi încasează pentru prestaţiile lor. Louis din „Răzbunătorii”, cartea lui John Connolly, este însă un asasin de un tip special, cum n-a mai imaginat nimeni până acum.
În primul rând, nu omoară niciodată femei, orice sumă i s-ar oferi. În al doilea rând, elimină numai indivizi certaţi cu legea, fiind ei înşişi criminali.

Într-un fel, Louis, negrul antrenat special pentru a ucide, este un justiţiar care aplică legea, acolo unde ea este neputincioasă sau prost aplicată. Împreună cu partenerul său, Angel, face un cuplu de temut, devenind două maşini letale pentru oricine li se împotriveşte sau le atacă prietenii. Dar oricâtă dreptate ar avea în ceea ce fac, îţi vine greu să accepţi ca pe o soluţie modul lor de a acţiona.

De fapt, autorul descrie un adevărat război declanşat între două bande rivale de asasini cu simbrie. La început, seria de crime izolate nu prevesteşte măcelul care va urma. Pare doar o simplă reglare de conturi, fără un impact devastator într-un context social mai larg. Dar fiecare dintre ele se cere a fi răzbunată, potrivit legii talionului – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. În consecinţă, alte omoruri sunt comise, într-o avalanşă scăpată de sub control. Iar confruntarea dintre cei care fac parte dintr-o elită de ucigaşi excelent pregătiţi, cărora nu le pasă când mânuiesc un cuţit sau apasă pe trăgaciul unui pistol, oferă un spectacol halucinant.

Motivele de dispută sunt dintre cele mai diverse – segregaţie rasială, dorinţa de a submina afacerea unui adversar, acumularea de profituri din acapararea abuzivă de terenuri, imobile şi din traficul cu carne vie, cu femei şi copii. În prim-plan sunt ucigaşii care se hăituiesc unii pe alţii, ca la o vânătoare în care ţintele sunt oameni. Nu ezită să taie capetele duşmanilor şi să le ţină în borcane cu formol, ca pe nişte trofee. Nu se dau în lături de la a închipui morţi cumplite, cum ar fi aceea de a arunca un trup pradă unor porci hămesiţi. Fiecare dintre tabere oferă avertismente celeilalte, din dorinţa de a o înspăimânta şi a o constrânge să depună armele.

Cei care trag sforile acestor acte barbare sunt cetăţeni de vază, pe care nu-i poţi bănui de fărăde­legi. O perdea de fum le acoperă mişcările mârşave şi nimic nu le poate periclita statutul. Intangibili şi bucurându-se de o stare materială înfloritoare, ei urzesc noi şi noi planuri de a-şi lărgi sferele de influenţă.
Scriitorul tratează cazul Louis ca pe unul aparte. Tatăl i-a fost omorât, fiind ars de viu, chiar sub ochii lui. Mama i-a fost, şi ea, ucisă. Întâmplările respective i-au răvăşit copilăria, l-au marcat pentru totdeauna, i-au împietrit sufletul. Suprimarea vinovaţilor îi oferă însă doar o palidă consolare.

De aceea devine un asasin la comandă şi acceptă contracte bine remunerate. Dar, de fiecare dată când ia viaţa cuiva, are impresia că în faţa lui sunt tot cei doi criminali care i-au schimbat existenţa, i-au trezit pofta de a vărsa sânge.

John Connolly se comportă ca un medic legist cu experienţă, care nu se lasă tulburat de vederea unui cadavru, oricât de mutilat i-ar fi fost adus pe masa de autopsie. El descrie fără emoţie evenimente înfiorătoare, le cercetează cu pedanterie resorturile, se întreabă cine se află în spatele lor, şi caută să explice de ce societatea contemporană încă produce monştri ai cruzimii. O educaţie precară? Sărăcia? Setea de înavuţire şi de putere? Voluptatea de a umili şi de a provoca suferinţe?

La sfârşitul cărţii lui, trupurile însângerate se adună într-o hecatombă. Dar răul din fiinţa omenească rămâne, în continuare, un mister.