x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Raze de întuneric

0
Autor: Ştefan Mitroi 31 Mar 2010 - 00:00
De vreo 2.000 de ani dealul Golgotei urcă dealul timpului pentru ca El să poată învia, după ce a murit cu toată moartea cuvenită oamenilor de pe lume. Şi-a abandonat fărădemoartea ca să putem trăi noi mai departe. Şi o face de atunci în fiecare primăvară, cu nădejdea că oamenii vor înţelege în cele din urmă ceva din moartea şi învierea Sa.

Noi suntem oamenii şi nu înţelegem aproape nimic. El nu ne cere niciodată să murim cu el, ci doar să înviem, ceea ce ar însemna să începem să minţim mai puţin. Să fim mai puţin meschini. Mai puţin laşi. Mai puţin trădători. Mai puţin îngâmfaţi. Mai puţin lacomi. Mai puţin răzbunători. Mai puţin neruşinaţi. Mai puţin corupţi. Mai puţin vicleni. Mai puţin nedrepţi. Mai puţin pizmaşi. Mai puţin desfrânaţi. Mai puţin ticăloşi. Mai puţin clevetitori.

Îmi asum îndrăzneala de a spune că se întâmplă, de fiecare dată, pe dos. După fiecare mers la biserică ne simţim liberi de orice obligaţie de felul celor înşirate mai sus. Dumnezeu care le vede, nu-i aşa, pe toate, ne-a văzut şi pe noi intrând în biserică şi rugându-ne la icoane. Iar dacă ne-a văzut, înseamnă că ne-a iertat. De păcate. De cele vechi. De alea noi urmând să ne ierte data viitoare. Dar ca să ne ierte, trebuie să le facem.

Vă daţi seama ce se întâmplă după marele mers la biserică, adică după slujba de Înviere? Urmează o iertare mai mare decât iertările de peste an. Aşa că ne putem permite libertatea de a minţi şi mai mult până la Învierea de la anul. Şi de a fi mai meschini. Mai trădători. Mai îngâmfaţi. Mai lacomi. Mai răzbunători. Mai neruşinaţi. Mai corupţi. Mai vicleni. Mai nedrepţi. Mai pizmaşi. Mai desfrânaţi. Mai ticăloşi. Mai clevetitori. Mai nepăsători.

Ce mare noroc avem cu flăcăul care se urcă de dragul nostru pe cruce! Cu el şi cu tac-su, bărbosul ăla din ceruri care cuprinde totul cu privirea. Cică şi gândurile, ceea ce, cât o fi el de Dumnezeu, pare destul de greu de crezut. Pe de o parte, pentru că este foarte bătrân şi ştim bine cum stau bătrânii cu vederea. Pe de alta, deoarece gândurile nu se văd nici la aparate, darămite cu ochiul liber. Aşa că nu ne rămâne decât să ne vedem liniştiţi de ale noastre.

În primul şi în primul rând, să ne aducem aminte că e săptămâna mare, adică săptămâna în care se pregăteşte ăla să urce dealul Golgotei cu crucea în spate, iar mai apoi să se urce el însuşi pe cruce. E bine să stăm pe aproape ca să-l ajutăm. Chiar să luăm nişte cuie de rezervă la noi. Pe urmă, în noaptea de Înviere să ne bulucim în jurul bisericilor, pentru ca imediat ce plecăm de acolo, dar imediat, să...

Întrucât e vorba de noi, oamenii, ştim cu toţii prea bine ce. Întrebarea este, fiindcă există o mare şi dureroasă întrebare, de ce în timp ce ne îndreptăm cu lumina în mână spre casă, în sufletul celor mai mulţi dintre noi izbucnesc totuşi raze de întuneric?!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de