x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Răzvan a dus Salonicul la punctul de fierbere al bucuriei

0
Autor: Florin Condurateanu 24 Apr 2019 - 07:24
Răzvan a dus Salonicul la punctul de fierbere al bucuriei


Pur şi simplu a „plutit” pe ovaţiile a zeci de mii de locuitori ai Salonicului autocarul deschis cu echipa PAOK şi regizorul triumfului, Răzvan Lucescu. PAOK, antrenată şi înnaripată cu măiestrie de Răzvan, a detronat Atena, abonată cu echipele ei la titlurile de campioni, şi a adus trofeul de campioană a Greciei, după 35 de ani, în Salonic. Autocarul cu biruitorii lui Răzvan Lucescu a parcurs cei şase kilometri de la stadion până la faleza mării, cu statuia lui Alexandru Machedon, în mai mult de trei ore. Abia înainta autocarul cu campionii Greciei, în frunte cu antrenorul Răzvan Lucescu, prin mulţimea în culmea bucuriei. Pe stadionul din Salonic au dansat laserele, într-un spectacol de mare rafinament, pe faleza mării, un brâu de focuri şi scânteieri de artificii au desenat o hartă incandescentă a litoralului oraşului Salonic campion, o metropolă de peste 1 milion şi jumătate de locuitori. De fapt, Răzvan cu PAOK izbândiseră drept campioni şi în campionatul trecut, dar maşinaţiile invidioşilor au ciuntit zestrea de puncte, adunată cu trudă şi talent pe gazon, astfel că i-a fost blocată echipei din Salonic ridicarea trofeului de locul întâi. Fără să se răsfeţe cu vedete în echipă, Răzvan Lucescu a creat o echipă de vârf, dovedind că este un antrenor de anvergură. S-a străduit să nu profite de numele celebrului tată, a inventat mereu antrenamente şi strategii originale, performanţele le-a migălit el şi numai el. Mircea Lucescu a povestit că, de mic, Răzvan bătea ore lungi mingea la peretele casei, nu accepta că reia balonul stângaci, ambiţia lui se ridica la nota 10 încă de când era de-o şchioapă. Il Luce a simţit momentul când Răzvan a dovedit că intră în categoria marilor antrenori: „Mi-am dat seama de clasa lui de la meciul în care conducând Rapidul a învins Şahtior Doneţk!”. Despre acel meci, Răzvan se destăinuia că i-au curs lacrimi că şi-a învins tatăl. Cu o demnitate de respectat, cu o personalitate bazată pe izbânzile ca antrenor, Răzvan Lucescu n-a acceptat hăţurile unui patron total precum Copos. După ce, sub mâna lui, Rapidul a înregistrat performanţa de a elimina Feyenoordul celebru din cupele europene, în tur meci egal în Olanda, victorie în Giuleşti, ei bine, Răzvan şi-a descărcat tensiunea şi dezamăgirile în relaţiile cu patronatul plecând pe jos peste Podul Grant, luând autobuzul după meci.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de