Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Marele pericol care trebuie evitat este tentaţia latentă de renaţionalizare a apărării, care a dus la experienţe cutremurătoare în istoria Europei." Cuvintele au fost rostite săptămâna trecută de comandantul Eurocorps, generalul-locotenent Pedro Pitarch, în discursul ţinut la Bucureşti, la Colegiul Naţional de Apărare. Generalul, fost şef al Forţelor Terestre spaniole, consideră, totodată, că "Europa are nevoie stringentă de a creşte calitatea în domeniul securităţii comune" şi a sugerat că ar fi cazul să ne uităm mai puţin în spate la trecut şi mai mult către viitor.
"Marele pericol care trebuie evitat este tentaţia latentă de renaţionalizare a apărării, care a dus la experienţe cutremurătoare în istoria Europei." Cuvintele au fost rostite săptămâna trecută de comandantul Eurocorps, generalul-locotenent Pedro Pitarch, în discursul ţinut la Bucureşti, la Colegiul Naţional de Apărare. Generalul, fost şef al Forţelor Terestre spaniole, consideră, totodată, că "Europa are nevoie stringentă de a creşte calitatea în domeniul securităţii comune" şi a sugerat că ar fi cazul să ne uităm mai puţin în spate la trecut şi mai mult către viitor.
Modelul lui Pitarch se axează pe rezolvarea unei ecuaţii cu trei termeni. Primul dintre aceştia este continuarea funcţionării unor structuri militare NATO. Pentru că, în viziunea comandantului Eurocorps, "NATO rămâne piatra de hotar a Apărării Europene". Generalul spaniol a folosit, elegant, expresia "probabil" în momentul în care s-a referit la necesitatea restructurării Alianţei Nord-Atlantice.
Al doilea termen al ecuaţiei este şi cel care dă cele mai mari bătăi de cap: eficientizarea şi reorganizarea forţelor multinaţionale europene. "Unii privesc orice încercare de transfer a autodeterminării militare ca pe o subminare a identităţii naţionale", a spus comandantul Eurocorps. Generalul Pedro Pitarch a mai atras atenţia că un factor important care acţionează împotriva dezvoltării unei reale structuri defensive europene îl reprezintă "inerţia şi ezitarea politică în ceea ce priveşte simplificarea structurilor militare". Adică, unii politicieni ai ţărilor membre UE percep formaţiunile multinaţionale ca unităţi ce intră în competiţia pentru folosirea resurselor şi mijloacelor naţionale, mai ales când se pune problema de personal şi fonduri. În consecinţă, conform demnitarului militar, aceste unităţi devin "inamic de înfrânt" şi au un grad scăzut de prioritate faţă de unităţile pur naţionale în ceea ce priveşte alocarea de resurse pentru instruire şi operaţii. În contextul actual, Pitarch recunoaşte că nu mai sunt atât de multe ţări care să accepte să cheltuiască fonduri mari în domeniul apărării. Ce-i de făcut atunci? Soluţia comandantului Eurocorps este optimizarea cheltuielilor în domeniul apărării prin raţionalizarea şi armonizarea la nivel european. Mai mult, generalul Pitarch îşi doreşte realizarea unei cooperări autentice de ordin politic la cel mai înalt nivel al ţărilor participante, ce ar conduce până chiar la o armonizare a bugetelor în domeniul apărării şi al tehnicii militare.
Al treilea termen al ecuaţiei este reprezentat de menţinerea nivelurilor actuale de securitate continentală pe timpul procesului de transformare. Iar acest lucru nu trebuie să provoace o duplicare instituţională NATO – UE.
Pentru comandantul Eurocorps, cel mai important element al capacităţilor militare europene, toate aceste prefaceri în domeniul apărării Europei au un ţel. Generalul Pitarch fixează Eurocorps ca un instrument pentru ca "Uniunea Europeană să-şi îndeplinească obiectivul de a-şi consolida rolul de putere globală".
Problema este câţi dintre politicienii europeni au o asemenea viziune şi renunţă la a controla după bunul lor plac bugetele apărării, pentru a le direcţiona spre achiziţii redundante? Cât acces ar avea şuruburile din Est pentru tancurile din Vest? Ce ţară a Uniunii Europene ar renunţa, măcar în parte, la facilităţile ei aeriene, să spunem, şi ar lăsa spaţiul naţional apărat de flota aeriană mult mai avansată a unei alte ţări? La aceste întrebări se cuvine a se răspunde mai întâi din Europa cea veche. De-acolo de unde câteva ţări au pretenţii, individuale, de puteri globale şi de a fi recunoscute astfel.
