Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rezultatul meciului România - Albania a tulburat teribil peisajul fotbalului. Evoluţia jenantă a naţionalei condusă de Răzvan Lucescu în debutul preliminariilor CE 2012 este folosită ca argument concret al discursurilor acuzatoare. Rumegătorii din fotbal abia aşteptau un astfel de prilej, un rezultat cum a fost cel de la Piatra Neamţ, pentru a se putea baza pe un argument în pledoariile oricum contra.
O astfel de reacţie întârziată nu poate fi motivată decât de laşitate sau incompetenţă. Fiindcă, de fapt, rezultatul meciului de la Piatra Neamţ nu reprezintă o surpriză. El nu face decât să confirme o stare de fapt, o realitate care a generat deja avertismente serioase. Piatra Neamţ nu a constituit decât o haltă normală, deloc neaşteptată, pe traseul deja anunţat al naţionalei lui Răzvan Lucescu. Iar reacţiile vieţaşilor din fotbal, reacţiile acestor excursionişti fără aplomb prin gloria de cartier, reacţiile de după episodul de la Piatra Neamţ nu fac decât să ne asigure că orice schimbare de direcţie este exclusă. Declaraţiile îmbibate în platitudini tembele sau revoltele pornite din platfusul gândirii unor persecutaţi iremediabili ne-au convins că mediocritatea ne este temeinică, ne este durabilă. Ne-au convins că suntem nişte proşti definitivi.
Preliminarii fără şansă pentru naţionala lui Răzvan Lucescu. Acesta este titlul sub care am publicat comentariul de dinaintea debutului în preliminarii. Pronosticul meu a avut şi are în continuare doza sa de risc. Cert este un singur lucru. Şi anume acela că primul episod al preliminariilor m-au confirmat. Dar confirmarea pronosticului nu aduce cu sine nici cea mai palidă adiere a stării de bine. Dimpotrivă, mă cutreieră tristeţi de biet suporter, tristeţi fără remediu. Fiindcă tristeţile de împrumut nu pot fi nici măcar tratate pe proprie răspundere. Ele provin dintr-o afacere de alţii gestionată, dintr-o afacere care exclude intervenţiile concrete din exterior.
Mai spuneam că, în felul în care arată naţionala, noi nu avem nici o şansă să fim mai buni decât adversarii pe care îi vom întâlni. Că singura noastră şansă ar fi aceea ca adversarii să fie mai fraieri decât noi. La Piatra Neamţ, dezideratul nu s-a împlinit. Albanezii, oricât s-ar fi străduit ei, nu au reuşit să fie mai fraieri decât noi şi, în condiţiile date, ne-am luat-o. Am înregistrat un rezultat alarmant. Dar şi mai alarmant decât rezultatul meciului este faptul că nu ştim să ne ducem crucea cu demnitate.
Prostiile au urmat jenantei prestaţii din terenul de joc prin declaraţiile împricinaţilor. Florescu spunea că am fi primit gol la o fază cu ghinion pentru noi. Dar, bietule cramponat, atunci când noi am marcat n-am avut cumva o şansă mai mare decât ghinionul de la primirea golului? Răzvan Lucescu face şi el declaraţii transcedentale. Aruncă, pricinos şi după un model binecunoscut, eşecul în cârca unei campanii răutăcioase care-l vizează în mod direct. Uită el însă două lucruri. A pornit la drum cu un capital de simpatie extraordinar. Dar a risipit totul rapid şi cu o inconştienţă roză. Suporterii şi presa nu au avut aceeaşi răbdare cu Hagi sau Piţurcă, deşi cei doi veneau în postura de selecţioneri cu un alt bagaj de glorie sportivă. Răzvan Lucescu mai încearcă scuza echipei în formare. Afirmaţia era valabilă în urmă cu vreun an şi patru luni. La preluarea naţionalei. Acum este deja tardiv de târziu să mai faci astfel de glume. Este deja vremea decontului. Unul categoric pe minus.
