Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deruta atinge cote alarmante la Dinamo. Scandalurile au în acest club vigoarea bălăriei crescute lângă latrină. Ultimele evenimente care au învolburat atmosfera din Ştefan cel Mare sunt puse în cârca câtorva jucători, jucători care au ales calea protestului extrem pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de vicierea atmosferei din vestiar şi de la echipă.
Şi este adevărat că grupul rebelilor a şocat prin metodele fără precedent la care au recurs. Dar, la o privire mai atentă, observatorul cumsecade va constata că jucătorii n-au turbat din senin. Dezordinea impecabilă creată de colectivismul unei conduceri eterogene a virusat atmosfera de la echipă. Conducătorii dinamovişti care vorbesc împreună şi se înţeleg separat, care acordă mai degrabă prioritate intereselor personale decât celor colective sunt adevăraţii vinovaţi.
Deoarece ei s-au dovedit incapabili să ordone stingerea pentru somnambulii bezmetici la primele semne ale dezbinării. La Dinamo, derapajele comportamentale ale unor saltimbanci ai fotbalului au fost tolerate vreme îndelungată, cu repetiţie şi mare îngăduinţă. Iar răbufnirea rebelilor de la Cluj s-a produs când coarda s-a întins spre rupere, când doar un astfel de gest extrem putea să-i mai trezească din adormirea nesimţită pe căprarii din conducerea echipei.
Spectacolul cu public oferit de colcăiala dinamovistă a avut, la debutul său, suportul întâmplării necontrolate. Nişte conducători bănuiţi de capacitatea de a reacţiona prompt, cu tact şi inteligenţă ar fi tras însă rapid cortina peste această expunere jenantă. Iar judecata în spatele uşilor închise, oricât de exigentă ar fi fost ea, nu ar fi prejudiciat atât de grav imaginea clubului, nu ar fi avut repercusiuni insurmontabile în relaţia dintre jucători şi club.
Dar şi în acest caz clubul a fost păgubit de neghiobia unor conducători care au călcat prin toate gropile. Costumaţii de la faţa locului, aflaţi într-o totală criză de autoritate, nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să-şi arate muşchii, să se ia la trântă cu jucătorii şi să caute ţapii ispăşitori aiurea când, de fapt, tocmai lor le crescuseră o frumuseţe de coarne.
Borcea, aterizat în mijlocul conflictului după o gipsată călătorie americană, pretinde jucătorilor să ceară scuze galeriei în genunchi. Că, de nu, aceştia vor plăti la greu. Şi nu numai ei. Vor plăti şi părinţii lor, şi copiii lor. Cam mafiotă ameninţarea. Dar nu-l acuz pe Borcea de premeditare. Aşa e el. Spontan! Florin Prunea are altă apăsare. Altă ţinere de minte. El pretinde jucătorilor să rupă contractele cu fraţii ăia lângă care a defilat pe când era sindicalist şi ţinea cu fotbaliştii.
Echipe mari au îngenuncheat în faţa suporterilor. Dar la final de meci, după o recunoscută slăbiciune şi din pornire sinceră. Nu la ordin şi teatral. Cât despre solicitarea lui Prunea, ce să mai vorbim. Trece băiatul prin momente grele şi vede viaţa de sub această apăsare. De aici i se trage probabil impresia că şi alţii au coloană flexibilă.
