Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doamna şi domnul Păinişoară sunt invitaţi joi, 19 mai, orele 19:00 fix, la o recepţie. De fapt nu ei, ci doamna şi domnul Stejăroiu, vecinii lor, care lucrează la Externe şi spun mereu că s-au săturat de recepţii. Cum, şi nu vă duceţi?!!, o intreabă mai mult decăt mirată doamna Păinişoară pe vecina ei, fandosita de doamna Stejăroiu. Suntem sătui pănă-n găt de recepţii, spune aceasta. Toate-s la fel. Dacă vreţi, mergeţi voi.
Cu invitaţia aşezată frumos, la vedere, pe scrinul din sufragerie, şi cu grija c-ar putea să intărzie, doamna Păinişoară işi innebuneşte soţul cu pregătirile. Mă rog, tot omul face nişte pregătiri, cănd e să ia parte la o sindrofie, numai că evenimentul e joi, iar doamna Păinişoară dă toată casa peste cap incă de marţi. Doamna Păinişoară se interesează de la doamna Stejăroiu ce inseamnă "r.s.v.p.", "ţinută obligatorie" şi alte căteva chestii, care-i sunt mai neclare in invitaţie. Vrea, de asemenea, să fie sigură că nu li se cer buletinele la intrare, ca să nu fie demascaţi ca impostori. Dar ce e acela "bufet suedez" nu intreabă de ruşine. Preventiv insă nu mănăncă nimic cu o zi inainte. Nu numai ca să-i pice cum trebuie pe talie rochia ei de naşă, aia roşie, dar şi ca să poată gusta fără complexe din toate specialităţile suedeze care, crede ea, li se oferă din belşug oaspeţilor.
Ca un făcut, in dimineaţa zilei de joi, 19 mai, eroina din "Dragoste şi moarte", serialul preferat al doamnei Păinişoară, leşină in film la o recepţie, chiar pe una din mesele cu bufet suedez, printre purcei umpluţi cu ananas şi somoni cu gurile căscate. Destinul nu işi anunţă intotdeauna surprizele ca-n simfonia a V-a de Beethoven, cu uruit de tobe şi explozii de trompeţi. In familia Păinişoară, destinul a fost prezent in mai multe rănduri, dar cu acompaniament de ţambal şi acordeon. Exact in clipa in care ieşea pe uşă, rochia roşie părăie şi se rupe. Pănă să se schimbe, pănă să asorteze o rochie verde cu pantofi bej, trece o oră şi soţii Păinişoară sosesc la recepţie la orele 20:00 fix, cănd pe mesele aşezate in amfiteatru, pe un tăpşan gazonat, nu se mai văd decăt tăvi goale şi resturi de la ospăţ. Ici, colo, căte un bărbat cu paharul in mănă răscoleşte prin salate sau pescuieşte din marmitele cu sarmale căte o frunză fleşcăită de varză. De foame, doamnei Păinişoară ii vine să plăngă. De foame şi de necaz. Doamna Păinişoară taie discret partea muşcată dintr-un cărnat şi, cu senzaţia neplăcută că toată lumea e cu ochii pe ea, inghite cărnatul. Apoi culege din căteva farfurii felioarele de salam şi caşcaval intregi. La răndul său, domnul Păinişoară inmoaie o felie de păine prin sosul din tava cu mici şi face observaţii ştiinţifice, cum că zeama de la mici e mai hrănitoare ca micii propriu-zişi. Doamna Păinişoară simte că o să plăngă in curănd, dar cănd descoperă sub un şerveţel un platou cu tot felul de bunătăţi, pus deoparte probabil de un cunoscător al recepţiilor, trage un chiuit scurt şi, aşezăndu-se cu spatele către soţul său, il dă gata in doi timpi şi trei mişcări. Ce porcărie şi cu bufetele astea suedeze, conchide domnul Păinişoară, intrucătva consolat cu sosul de la mici. Sătulă, doamna Păinişoară vede lucrurile altfel in ansamblul lor: Ce, parcă ambasadorii nu sunt şi ei oameni. Doar că ştiu cum devine treaba cu măncarea şi sunt punctuali. Nu vezi ce burţi au?
