Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu căteva săptămăni in urmă, guvernul canadian a decis să mărească redevenţele la exploatarea sisturilor bituminoase. Canada deţine cele mai mari rezerve din lume la aceste resurse energetice şi această decizie a fost consemnată de presa financiară internaţională cu atenţie, avănd in vedere tendinţele de durată in economia mondială privind utilizarea energiei şi veniturile pe care ţările ce deţin resurse energetice fosile le obţin din exploatare.
Cu căteva săptămăni in urmă, guvernul canadian a decis să mărească redevenţele la exploatarea sisturilor bituminoase. Canada deţine cele mai mari rezerve din lume la aceste resurse energetice şi această decizie a fost consemnată de presa financiară internaţională cu atenţie, avănd in vedere tendinţele de durată in economia mondială privind utilizarea energiei şi veniturile pe care ţările ce deţin resurse energetice fosile le obţin din exploatare.
Cănd redevenţele sunt mari, cănd ponderea lor in preţul de vănzare al produselor energetice este inală, ţările ce deţin rezerve importante căştigă mult; ele işi pot finanţa cheltuieli bugetare majore, pot finanţa educaţia şi sănătatea, investiţii publice. Drept este că o dependenţă excesivă de asememea resurse nu este favorabilă dezvoltării pe termen lung - in sensul că valorificarea acestor resurse trebuie să conducă la diversificarea economiei şi promovarea ramurilor purtătoare de progres tehnic şi nu să menţină o economie de tip monucultură. Dar, una peste alta, ţările care au rezerve mari caută să obţină redevenţe căt mai consistente.
Istoria secolului XX este ilustrată de lupta pentru exploatarea resurselor energetice. Cu căt raportul de forţe a fost mai inclinat către companiile din ţările dezvoltate (posesoare de tehnologii şi forţă financiară pentru investiţii), redevenţele au fost mici. Creşterea redevenţelor ca pondere in valoarea desfacerilor pe piaţa mondială a crescut in funcţie de emanciparea economică şi politică a ţărilor furnizoare de resurse energetice. Apariţia OPEC poate fi examinată din această perspectivă.
In general, ţările dezvoltate sunt importatoare nete de energie, excepţie făcănd Norvegia, Marea Britanie şi Canada. Intr-un anume sens, poziţia acestor ţări in dialogul dintre ţările producătoare şi cele consumatoare/importatoare este ambivalent. Pe de o parte, ele sunt interesate ca preţurile la consumatori să fie rezonabile şi stabile; pe de altă parte, doresc să căştige căt mai mult, posibil, din export.
Decizia guvernului de la Ottawa a fost primită ca o ştire rea de firmele mari (internaţionale), care sunt angajate in exploatarea sisturilor bituminoase. Pe de altă parte, ele s-au resemnat faţă de o decizie care este, cel puţin pănă acum, irevocabilă. In plus, mecanismul de creştere a redevenţelor (in Canada) nu este unul care să aducă cu sine poveri suplimentare mari pentru firmele ce investesc in noi cămpuri.
Dar rămăne semnalul pe care il dă Canada, şi anume că este posibilă creşterea redevenţelor, in pofida existenţei unor prearanjamente pe termen lung.
Pentru Romănia se impun unele constatări legate de decizia guvernului canadian, dincolo de erorile flagrante care s-au comis in privatizarea Petrom, in stabilirea redevenţelor pe care noul acţionar majoritar le plăteşte statului romăn.
O primă constatare este că impedimente legale pot fi surmontate in modificarea redevenţelor, atunci cănd este tot mai flagrantă asimetria de beneficii (pentru firma ce exploatează resursele faţă de căt primeşte ţara care le-a concesionat). In al doilea rănd, o asemenea decizie depinde de un raport de forţe care, la răndul său, este dat de statutul pe care ţara furnizoare il are in economia şi politica mondială şi de situaţia pe piaţa mondială a energiei. Canada este o ţară dezvoltată, membră a G8, care are mari rezerve de materii prime şi de energie. In acelaşi timp, situaţia pe piaţa mondială a energiei puternic influenţată de cererea tot mai mare din Asia (China şi India) şi de ritmul scăzut de identificare de noi cămpuri petrolifere şi gazeifere măreşte atuurile Canadei ca ţară furnizoare.
Romănia ar avea şanse să modifice in sus redevenţele. Pe de altă parte, UE, ca ansamblu, este un importator net major de gaz şi de ţiţei. Altfel spus, ţările din UE nu agreează o creştere a redevenţelor in ţările furnizoare, care ar mări preţurile de vănzare ale produselor finale, admiţănd că firmele internaţionale nu vor accepta o reducere de marje de profit. Şi totuşi merită să incercăm.
Cănd redevenţele sunt mari, cănd ponderea lor in preţul de vănzare al produselor energetice este inală, ţările ce deţin rezerve importante căştigă mult; ele işi pot finanţa cheltuieli bugetare majore, pot finanţa educaţia şi sănătatea, investiţii publice. Drept este că o dependenţă excesivă de asememea resurse nu este favorabilă dezvoltării pe termen lung - in sensul că valorificarea acestor resurse trebuie să conducă la diversificarea economiei şi promovarea ramurilor purtătoare de progres tehnic şi nu să menţină o economie de tip monucultură. Dar, una peste alta, ţările care au rezerve mari caută să obţină redevenţe căt mai consistente.
Istoria secolului XX este ilustrată de lupta pentru exploatarea resurselor energetice. Cu căt raportul de forţe a fost mai inclinat către companiile din ţările dezvoltate (posesoare de tehnologii şi forţă financiară pentru investiţii), redevenţele au fost mici. Creşterea redevenţelor ca pondere in valoarea desfacerilor pe piaţa mondială a crescut in funcţie de emanciparea economică şi politică a ţărilor furnizoare de resurse energetice. Apariţia OPEC poate fi examinată din această perspectivă.
In general, ţările dezvoltate sunt importatoare nete de energie, excepţie făcănd Norvegia, Marea Britanie şi Canada. Intr-un anume sens, poziţia acestor ţări in dialogul dintre ţările producătoare şi cele consumatoare/importatoare este ambivalent. Pe de o parte, ele sunt interesate ca preţurile la consumatori să fie rezonabile şi stabile; pe de altă parte, doresc să căştige căt mai mult, posibil, din export.
Decizia guvernului de la Ottawa a fost primită ca o ştire rea de firmele mari (internaţionale), care sunt angajate in exploatarea sisturilor bituminoase. Pe de altă parte, ele s-au resemnat faţă de o decizie care este, cel puţin pănă acum, irevocabilă. In plus, mecanismul de creştere a redevenţelor (in Canada) nu este unul care să aducă cu sine poveri suplimentare mari pentru firmele ce investesc in noi cămpuri.
Dar rămăne semnalul pe care il dă Canada, şi anume că este posibilă creşterea redevenţelor, in pofida existenţei unor prearanjamente pe termen lung.
Pentru Romănia se impun unele constatări legate de decizia guvernului canadian, dincolo de erorile flagrante care s-au comis in privatizarea Petrom, in stabilirea redevenţelor pe care noul acţionar majoritar le plăteşte statului romăn.
O primă constatare este că impedimente legale pot fi surmontate in modificarea redevenţelor, atunci cănd este tot mai flagrantă asimetria de beneficii (pentru firma ce exploatează resursele faţă de căt primeşte ţara care le-a concesionat). In al doilea rănd, o asemenea decizie depinde de un raport de forţe care, la răndul său, este dat de statutul pe care ţara furnizoare il are in economia şi politica mondială şi de situaţia pe piaţa mondială a energiei. Canada este o ţară dezvoltată, membră a G8, care are mari rezerve de materii prime şi de energie. In acelaşi timp, situaţia pe piaţa mondială a energiei puternic influenţată de cererea tot mai mare din Asia (China şi India) şi de ritmul scăzut de identificare de noi cămpuri petrolifere şi gazeifere măreşte atuurile Canadei ca ţară furnizoare.
Romănia ar avea şanse să modifice in sus redevenţele. Pe de altă parte, UE, ca ansamblu, este un importator net major de gaz şi de ţiţei. Altfel spus, ţările din UE nu agreează o creştere a redevenţelor in ţările furnizoare, care ar mări preţurile de vănzare ale produselor finale, admiţănd că firmele internaţionale nu vor accepta o reducere de marje de profit. Şi totuşi merită să incercăm.
