x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Redobandirea demnitatii refuzate

0
Autor: Ralu Filip 28 Noi 2005 - 00:00

Cum se simt dascalii atunci cand constata ca traiesc intr-o societate in care educatia nu mai conditioneaza reusita in viata? Cum sa mai creada in ei, in munca lor in contextul in care modelul de succes dominant este vedeta tv, patronul controversat si analfabet, politicianul agresiv ori demagog, Adrian Mutu, manechinele sau castigatorii la Loto?

Presedintele Traian Basescu, Guvernul si presa portocalie nu au inteles un lucru important: invatatorii si profesorii nu vor doar salarii mai mari, ci si redobandirea unei demnitati pierdute sau refuzate.

De circa 15 ani, Puterea ii trateaza cu indiferenta sau cu amenintari (vezi scandalul meditatiilor), iar Opozitia cu promisiuni nerespectate. De circa 15 ani, ministrii Educatiei provin, de regula, din randul profesorilor universitari. Alti profesori universitari au devenit senatori, deputati, ministri si chiar prim-ministri. Asa se explica, probabil, de ce salariile universitarilor sunt mari, iar cele ale invatatorilor si profesorilor din scoli si licee sunt mici. La fel de mici sunt si salariile asistentilor universitari, iar conferentiarii nu se simt nici ei prea bine. Aceasta discriminare salariala evidenta este umilitoare si genereaza frustrari justificate.

De circa 15 ani, cu exceptia dlui Andrei Marga, nici un ministru al Educatiei nu a acordat prioritate invatamantului primar si secundar. Desi legea ii obliga pe copii sa dedice scolii zece ani din viata lor, mai toti ministrii Educatiei au preferat sa se gandeasca la binele invatamantului universitar, altfel facultativ. Exista, asadar, o discriminare si la nivel de infrastructura. Scolile s-au degradat constant, ramanand fara terenuri sau sali de sport, fara laboratoare sau toalete decente. Cele mai multe clase sunt prost iluminate, iar in multe scoli copiii si profesorii tremura de frig. Numai in sectorul 1 din Bucuresti peste 40% din scoli au structura de rezistenta subrezita, fiind expuse unui grad mare de risc in caz de cutremur.

De circa 15 ani, elevii sunt supusi unor experimente stupide. An de an se modifica durata vacantelor, programele scolare, continutul si modalitatea examenelor. Romania nu dispune astazi de o filosofie educationala si nici de un set clar de valori si criterii. Invatamantul primar este controversat, dar mai ales nereformat in pas cu vremea. Invatatorilor si profesorilor li se cere performanta in situatia in care inca nu stim limpede cum si pentru ce vrem sa ne educam copiii. Un exemplu: pe nimeni din Ministerul Educatiei nu tulbura faptul ca, in clasele primare, copiii invata mai mult cifre decat cuvinte, fac mai multe ore de aritmetica decat ore de limba si literatura romana. Din aceasta cauza, ei nu invata sa vorbeasca (sa comunice) si nici sa gandeasca.

Pe cine intereseaza de fapt ce se intampla in scoli ? Societatea civila este preocupata sa arbitreze dispute politice, sa dea certificate de buna sau proasta purtare politicienilor, sa depolitizeze institutiile statului. Televiziunile cauta retete de succes conectand publicul la viata familiei Vijelie, la Secretele Mariei, la Gogomani, la Lacrimi de iubire ori la drama familei Iovan. Nici o dezbatere insa despre conditiile si calitatea invatamantului obligatoriu. Unele ziare stau de paza in jurul Palatului Cotroceni, in timp ce altele, mai putine, incearca sa apere Palatul Victoria. La un an de la alegeri unii ziaristi n-au parasit liniile frontului intrucat nu si-au incheiat razboiul cu fosta putere. Iata de ce a trecut neobservat faptul ca responsabilitatea pentru starea scolilor revine autoritatilor locale, nu Guvernului.

Cum se simt dascalii atunci cand constata ca traiesc intr-o societate in care educatia nu mai conditioneaza reusita in viata? Cum sa mai creada in ei, in munca lor in contextul in care modelul de succes dominant este vedeta tv, patronul controversat si analfabet, politicianul agresiv ori demagog, Adrian Mutu, manechinele sau castigatorii la Loto? Cum s-au simtit in momentul in care insusi presedintele Romaniei le-a spus elevilor ca invatatura e mai mult o povara? Nu-i de mirare ca, intr-un astfel de context, sunt si profesori care isi pierd respectul fata de sine, se dezumanizeaza.

Inundatiile ne-au aratat dimensiunea reala a saraciei. Greva din invatamant ne-a readus in atentie problema Educatiei, dar si faptul ca nu ne mai putem permite sa refuzam invatatorilor si profesorilor dreptul la demnitate.

PS. Cata importanta si cat respect acorda guvernantii Educatiei atunci cand numesc un ministru precum dl Hardau, si el tot profesor universitar ?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de