Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reluarea creşterii economice depinde într-adevăr de consum şi investiţii. Dar calea prin care să se obţină resuscitarea cererii nu are legătură cu scăderea dobânzilor, ci cu reducerea taxelor. Ca dovadă, dobânda de politică monetară s-a micşorat de la 10,25% la 8% anul trecut fără nici un efect în planul produsului intern brut. Singurele care au profitat de pe urma reducerii dobânzilor au fost entităţile vulnerabile ale sistemului financiar, care au supravieţuit împrumutându-se din ce în ce mai ieftin de pe piaţa interbancară. Chiar dacă acest lucru n-a fost unul bun. Dobânzile ar fi trebuit să rămână sus, pentru că, dacă nu forţezi închiderea activităţilor nerentabile, ci le ţii artificial în viaţă cu ajutorul politicii monetare, nu ai cum să încurajezi restul şi rişti în final să îngropi tot.
Aşadar, în locul scăderii dobânzilor ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar desfiinţarea unor taxe pentru a stimula investiţiile. Ca să achiziţionezi ceva acum trebuie să fii sigur că nu te costă, fiindcă altfel nu cumperi. Iar pe baza unor dobânzi înalte s-ar fi gestionat foarte, foarte strâns cheltuielile. Şi, în fine, o reducere a preţului activelor, coroborată cu dobânzi mari, ar fi generat fluxuri investiţionale. Dacă dezvoltatorii vor să-şi vândă casele noi n-au decât să le micşoreze preţul şi să le ofere străinilor, pentru că printre români e greu să-şi găsească clienţi când şomajul creşte...
Din păcate, nu o scădere a taxelor se pregăteşte (aşa cum se vede în cele mai multe ţări din regiune), ci o mărire a acestora. Guvernul este incapabil să facă mediul de afaceri prietenos. Atât înţeleg cei care conduc "milităreşte" economia românească. Accizele au fost gândite pentru produsele cu cerere inelastică, dar culmea este că acolo se va înregistra cea mai mare evaziune. Iar pe baza unei proiecţii fanteziste a bugetului se va pune din nou problema neîncasării veniturilor. În absenţa unor reduceri de taxe menite să resusciteze cererea, creşterea economică nu se va relua, ceea ce va determina băncile să nu dea credite. Se va vedea, la fel ca în Statele Unite ori în zona euro, că micşorarea dobânzilor rămâne fără rezultat. Aşa că - indiferent ce declară politicienii -, în 2010, economia românească tot performanţe negative va înregistra. Dacă guvernanţii - în lipsă de idei - se gândesc să joace din nou pe mâna Programului Prima Casă pentru a susţine preţul activelor şi a încerca să mişte în sus PIB-ul, ar trebui să ştie că anul acesta, multe bănci vor începe să execute garanţii, ceea ce va duce la o nouă corecţie drastică de preţuri pe piaţa imobiliară (probabil 30%). Asta cu precizarea că Programul Prima Casă este doar nefolositor, în schimb, executarea garanţiilor e determinată tot de creşterea taxelor, care-i condiţionează pe proprietari să cedeze imobilele băncilor în cazul în care sunt gajate, fiindcă toată lumea caută să-şi scadă cheltuielile.
Dar problema mai importantă este: din ce va restitui Ministerul Finanţelor Publice împrumuturile luate de la Comisia Europeană şi FMI dacă nu-i în măsură să atragă venituri bugetare? BNR deţine o rezervă din care are posibilitatea să-şi achite datoriile, însă Finanţele nu încasează suficienţi bani din impozite şi taxe pentru a le putea plăti. Ar fi un adevărat miracol ca statul român să scape - pe actuala secvenţă - de incapacitatea de plată. Care ar fi efectele unei asemenea situaţii? O corecţie masivă de preţuri la active şi falimente în avalanşă, care trag şi băncile după ele. Singura zonă neafectată ar rămâne aceea a autoconsumului, reiterând faptul că, în România, veşnicia s-a născut la sat.
