Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De vreo 20 de ani auzim zilnic vorbindu-se de reformă. Ce-o fi oare bâzdâgania asta care ne ţine tot timpul în priză, dar nu cu degetele, căci dacă se întâmpla astfel exista, deşi în chip tragic, un final totuşi fericit: scăpam! Aşa, trebuie s-o ducem în cârcă fără ca măcar s-o vedem la faţă.
Dac-o fi având vreuna! Ştim doar că atârnă greu, atât de greu, încât ne-a cocoşat. Spre deosebire de dromaderi, noi ne purtăm cocoaşa pe dinăuntru. Cam pe unde ne ţinem sufletul. Ca să simţim când ne doare. Din patru în patru ani o umplem cu promisiuni electorale. Cât să putem traversa deşertul unei noi guvernări.
Nu ştiu ce-or fi punând partidele în promisiunile lor, dar fară ele n-am putea s-o scoatem la capăt. Totul e să nu fim lăcomoşi, să le mestecăm pe rând, azi, una, mâine, alta, până când ne pomenim c-am ajuns, aproape vii, unde trebuie. Dar unde trebuie să ajungem?! Domnule Shakespeare, aceasta e întrebarea. Nu vom izbuti însă să-i găsim răspunsul până nu vom înţelege ce este aia reformă. Cică ar fi ceva în legătură cu instituţiile.
Dacă instituţiile sunt mici, trebuie făcute mari. Atunci când, dimpotrivă, sunt mari, e musai să fie micşorate. Important este ca ele să nu rămână la fel. Ce este mare devin mic, ce este mic se face mare. Altmineri, nu s-ar mai vorbi de reformă. Şi fără reformă nu prea se mai poate trăi, dar nici muri, din păcate. Ăsta şi este chichirezul ei, să te ţină la foc mic, să te perpelească.
Cum n-au trecut decât 20 de ani de când cercetătorii au luat-o sub observaţie, se cunosc puţine lucruri despre reformă. Unul ar fi faptul că se supune legii conform căreia în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Dacă e fostă întreprindere socialistă, se transformă în fier vechi. Dacă e fier vechi, se transformă în fier nou.
De preferinţă, Audi, Mercedes sau BMW. Dacă e teren arabil, se transformă în pârloagă. Dacă este ruda cui trebuie, se transformă în ce trebuie.
Având în vedere consecinţele pe care le produce, reforma este, fără nici o îndoială, ceva mare. Chiar foarte mare. Cu toate acestea, zic unii cârcotaşi, ea locuieşte în ceva mic, chiar foarte mic. Cică într-o cutie. În, vă vine să credeţi?!, cutia craniană. Adică în capul nostru, lucrul acesta vrând să însemne că de aici pleacă totul. Ehei, ce simplu ar fi fost să nu fi avut reforma nici o legătură cu felul în care gândesc oamenii! Importam maimuţe şi le puneam în fruntea instituţiilor.
Am şi făcut de altfel această experienţă cu unele maimuţe din fauna autohtonă. Rezultatele le ştim cu toţii, la fel de bine cum ştim că fără reformă nu se poate. Trebuie s-o ducem mai departe în cârcă. Nu atât pentru a afla unde vrem să ajungem, cât pentru a nu le da înfumuraţilor de dromaderi ocazia să râdă ca măgarii de noi.
