Reforma statului nu e altceva decat contractul Romaniei cu modernitatea

Statul roman e in acelasi timp si prea mare si prea mic. E prea mare cand te deplasezi pe drumuri desfundate si nemodernizate, cand ai nevoie de servicii medicale de urgenta si nu mai sunt spitale si farmacii, cand vrei sa dai mai multa carte copiilor si nu sunt suficiente scoli cu profesori bine platiti si devotati, cand vrei sa faci o cat de mica intreprindere libera si esti inghitit de un nesfarsit sir de autorizatii si aprobari, multe lipsite de logica. Si e prea mic cand cauti un loc de munca pe masura calificarii si studiilor si ti se ofera, in cel mai bun caz, un loc de vanzator sau manipulant la salariul minim.

Noi nu vrem un stat mare sau mic ci un stat puternic, adica eficient.

In interiorul statului romanesc de astazi avem mult mai multa incompetenta, indisciplina, insolventa si incapacitate decat opusul lor, competenta, disciplina, solvabilitate si capacitate.

Statul are, fara indoiala, nevoie permanenta de stabilitate, dar nu de stabilitate intr-o permanenta agonie a neputintei. Sentimentul prevalent al cetateanului in relatia cu statul este al mersului printre smarcuri iar nu al mersului pe un drum binecunoscut si drept.

Ne lipsesc intr-o masura dramatica instrumentele civilizatiei actuale, care sunt actiune puternica si stiinta; in fond ambele exista pentru ca sa apere legea dreapta si ratiunea.

Ansamblul spatiului romanesc de astazi nu are dinamica moderna occidentala pe care ne-o dorim neincetat de peste 25 de ani. Iar motivul principal al acestei grave neimpliniri sta in neputinta si pervertirea statului. De cate ori (de prea multe ori) nu ne-am confruntat cu situatii de dezordine fara sens?

Santierul reformei statului e constituit din organizare si disiplina. Sub imperiul unor reguli clare, simplu exprimate si lipsite de exceptii birocratico-afaceriste, reforma va alinia si elimina ceea ce sunt acum multele discrepante, dezordini, acte de coruptie, indiferente si nepasari, pentru a transforma domeniile si spatiul public in functionalitate normala.

Daca principiul ingradirii libertatii a fost cel de baza in regimul comunist de dictatura, de ce in democratie mai functionam de foarte multe ori sub acelasi principiu?

Traim oare sub disciplina care ne face viata mai usoara, mai predictibila, mai usor de planificat pentru noi si familiile noastre?

Evident ca nu. Administratia este necesara si benefica doar atunci cand serveste ca o punte de trecere intre lege si drepturile si libertatile cetateanului. Si sa ne fie definitiv clar: fara un stat eficient si responsabil nu poate exista o economie performanta si nici proprietate privata cu valoare solida.

Avem nevoie urgenta de o cura de slabire a corpului birocratic al administratiilor, nu doar in ce priveste povara pe umerii bugetului ci mai ales impotriva faptului ca oamenii competenti si capabili in servirea interesului public sunt cel mai adeasea la mana celor incompetenti, a celor ce poarta, de multe ori, o stampila de influenta iar nu una profesionala.

Statul are de rezolvat probleme majore pe care economia privata si piata nu sunt motivate sa le faca.

Esecurile statului (in sanatate, educatie, autostrazi, apa si canalizare) sunt desigur esecuri politice dar ele mai au o componenta, tot mai impovaratoare pe drumul europenizarii Romaniei: incapacitatea si lipsa de profesionalism a administratiilor. La ce folos constituirea unui mare numar de autoritati si agentii ale statului daca ele se umplu automat cu oameni fie incompetenti, fie corupti, fie si una si alta?

Efectul delapidarii statului de functiile sale normale s-a resimtit grav si in starea democratiei. Caci democratia depinde de reguli asumate, dar si mai mult ea se bazeaza pe respectul reciproc dintre partenerii democratici: cetatenii si puterea politica.

Statul ca instrument istoric este incarnarea/intruchiparea intereselor, scopurilor si bunurilor comune, ale ansamblului colectivitatii romanesti. Prin urmare, este obligatoriu sa “gandim statul” pentru a-l aduce acolo unde serveste in mod real interesele, scopurile si bunurile comune.

John Maynard Keynes, poate cel mai important economist al secolului XX scria:  “Pentru guvernare cel mai important lucru nu este sa faca lucrurile pe care indivizii le fac deja; sau sa le faca ceva mai bine sau ceva mai rau, ci sa faca acele lucruri care in prezent nu sunt facute deloc ”

Cand raspunsurile si capacitatile statului sunt grav afectate, imaginea publica e la fel.

Se spune cu dreptate ca active si servicii publice au fost prost administrate de stat. Insa chiar in aceasta situatie, spitale, scoli, pensii, serviciu postal, inchisori, raman in responsabilitatea autoritatilor publice asa cum se petrece in Occidentul dezvoltat.

Chiar privatizarile in aceste domenii trebuie supuse unor reglementari pentru ca atunci cand sunt lasate doar pe firul profitului, anumite servicii esentiale pentru public vor fi pur si simplu ignorate sau golite de continut cand ele nu produc, prin insasi natura lor, profit.

Standardele de functionare ale statului nu sunt constituite doar de colectia de legi. Mai inainte, aceste standarde trebuie aduse intr-o viziune a ceea ce vrem si este posibil de realizat si un plan strategic de actiuni prioritare de la care sa nu ne abatem pe parcursul realizarii lui. Principalul obiectiv al reformei statului este functionalitatea sa prin eficienta si cinste.

In statul romanesc de azi sa facem socoteala ca o larga majoritate a cetatenilor sunt considerati de administratii ca datori si vinovati fara a se tine seama de drepturile lor fundamentale.

Astfel oamenii ajung sa creada ca fiecare actiune a lor este o pierdere de timp. Astfel birocratia poate, foarte concret si permanent, sa ruineze orice proiect economic privat.

Cand o majoritate semnificativa a cetatenilor romani va considera ca traiesc intr-un stat condus dupa legi si reglementari corecte, aplicate de oameni corecti, abia atunci va inceta aceasta rusionoasa si dureroasa situatie a romanilor nevoiti sa-si caute o soarta mai buna in strainatate.