x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Regele meu

0
Autor: Lucian Avramescu 24 Oct 2011 - 21:00
Regele meu


Il stiu de cand eram tanc, iar in mintea mea stiutele si nestiutele se amestecau toate. 'Inaintaram – pana-n zapezi, prin amara vreme, si inca nu stim ca iubim', scria poetul din Lancram. Am invatat sa-l iubesc ca sfant, zugravit in pronaosul bisericii din Sangeru, unde bunica ma cara inaintea Pastelui, sa ma impartasesc si sa comit sperjurul spovedaniei. De ce sperjur? Preotul ma intreba daca am fost cuminte, iar eu minteam, asa cum faceau toti copiii, ca da, iar fata blajina a batranului paroh ma incuviinta nu fara o anafura de ironie.

Sfantul cel mai frumos, de pe peretele bisericii zidite de un boier din neamul Vacarestilor si refacuta, pe cheltuiala lui, de bunicul meu de tata, era Majestatea Sa Regele Mihai, personaj nou, incadrat de sfintii cu aura, pe care lacasul il acceptase la initiativa ctitorului regalist. Ambele perechi de bunici ai mei au fost si au ramas pana la savarsirea lor din viata, iubitori de Rege, supusi ai coroanei, chiar si atunci cand coroana a fost data jos, ca intr-o cruda rastignire, nu numai de pe capul monarhului, ci de pe fruntea Romaniei, lasand-o cheala si pustie.

Imi placea portretul sfantului tanar care ramanea in spate, atunci cand eu inaintam spre icoane si altar, si-l regaseam majestuos la iesirea din sfantul lacas, pentru ca se deosebea de ceilalti, mai toti batrani, incruntati si asceti. Haina lui militara, fata grava dar luminoasa, semetia unui chip care se uita departe, peste timp, mi-l asezau, fara concurenta, in suflet. Marindu-ma, am aflat de la scoala acelor timpuri, timpuri care-mi alungasera bunicii din casele zidite de ei, iar pe usa odaii in care aveam un pian si in care stateau parintii mei era mai mereu un sigiliu rosu, ca Regele era un tradator (parca si azi mi-a fost dat sa aud aceasta netrebnicie), ca a fugit cu vagoanele de aur ale tarii, ca muncitorii si taranii, salvati de Stalin si de armata rosie, trebuie sa se inchine altei lumini care vine musai de la Moscova.

Am fost premiant, am invatat acele carti, dar nimeni n-a reusit vreodata sa-mi confiste credinta, pitita adanc in mine, ca sfantul acela tanar, din biserica refacuta de bunicul, e Regele meu si lui trebuie sa-i raman credincios.

Majestatea Sa Regele Mihai face azi, poporului lui pe care l-a iubit mereu, chiar si atunci cand acest popor, din nestiinta sau din interese politice meschine ale vremelnicilor puterii (ce lunga e uneori vremelnicia!), si-a nedreptatit Regele, darul prestigiului de neam si tara. Altfel, acest prestigiu se scurge, s-a scurs, prin gaurile largi ale subculturii, marlaniei si, nu la urma de tot, tradarii. Fiindca azi suntem o tara tradata, tradata mai ales de cel care ar trebui s-o apere de insulta, sa-i dea incredere in ea si s-o tina unita intru biruirea vicisitudinilor. Majestatea Sa ne face darul de a reaminti lumii ca suntem, ca am jucat uneori un rol in soarta Europei si lumii, ca am invins momente grele din care puteam iesi franti sau nu mai ieseam deloc.

Regele meu ma priveste iar, cu prietenie si incredere, de pe peretele bisericii din sat, semn ca sunt. Nu stiu, la cei 90 de ani care l-au pastrat lucid si vertical, statuie vie a istoriei nationale, ce va spune azi poporului sau. Nu stiu daca liota care a carat azi Romania in subsolurile lumii va fi in stare sa se abtina de la ragaitul caracteristic. Poate-i lumineaza Cel de Sus o clipa si fac efortul de a se abtine. Ceea ce stiu e ca lumea, invatata sa se uite la noi ca la paria, ne priveste azi cu alti ochi. Azi, macar azi, iar darul acesta vine de la Rege.

Am avut norocul, ca gazetar, sa ma aflu de cateva ori in apropierea Regelui. Ultima oara la Palatul Elisabeta, cand Principele Radu, educat si cladit parca din spita regala (cate nedrepte insulte se indreapta spre acest barbat de la care politicienii nostri ar avea atatea de invatat, macar ca discurs si tinuta intelectuala), m-a asezat pe lista invitatilor. Lume multa. Regele se afla intre invitati ? drept, mai inalt decat noi toti cu toate ca unii aveau centimetri mai multi decat Majestatea Sa. Bronzul statuii lui, modelat in cea mai grea conflagratie a veacului XX, transmite distanta si deopotriva iubire. I-am vorbit Principesei Margareta despre portretul tatalui sau din biserica de la Sangeru si mi-a promis ca, gasind un ragaz, va veni in satul meu.

Altadata m-am gasit in apropierea Regelui la inaugurarea Muzeului hartii si cartii vechi, donatie a familei Adrian Nastase, rara intr-o lume din ce in ce mai putin atenta la gesturile culturale si tot mai calicita in stransura de averi. Au fost putini invitati, presa aproape absenta. A fost clipa care a oprit criticile mele, indreptatite sau nu, la adresa fostului premier, care ma impresionase printr-un gest regal. Asa l-a perceput si Regele care, harta dupa harta, exponat dupa exponat, a parcurs cu atenta grija bogatia documentara din muzeu. Aici, arata Regele, si degetul lui luneca pe linii doar de el stiute, se afla un depozit de carburanti, aici o pista de aterizare.

Era o veche harta a Bucurestilor si Regele, regasindu-si anii tineretii, o mangaia. Ceva, mult cred, din viata lui se afla desenat in acele harti ale Romaniei uitate. Alaturi, Principele care-l incuviinta si eu care, in gand, vasal copilariei, suiam portretul regasit, potrivindu-l pe peretele bisericii de acasa. Emotie inalta a Regelui, fiindca de aceea un rege e rege, pentru a trai doar emotii inalte, mai putin statuara a mea, dar n-as instraina aceasta bijuterie de suflet pentru nimic in lume.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de